English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Hristos Lumina Lumii, 76


76:1 Cap. 75 - Înaintea lui Ana şi a curţii de judecată a lui Caiafa

76:2 ÎN MARE GRABĂ, ei L-au dus pe Isus peste pârâul Chedron, au trecut prin grădini şi dumbrăvi cu măslini şi pe străzile liniştite ale oraşului adormit. Era trecut, de acum, de miezul nopţii şi strigătele gloatei batjocoritoare, care Îl urma, au străpuns strident liniştea nopţii. Mântuitorul era legat, păzit cu străşnicie şi mişcările Îi provocau durere. În graba nepotolită, cei ce L-au prins L-au dus la palatul lui Ana, fostul mare preot.

76:3 Ana era capul familiei preoţilor ce slujeau şi, din respect pentru vârsta sa, el era recunoscut de către popor ca mare preot. Sfatul său era căutat şi adus la îndeplinire ca fiind vocea lui Dumnezeu. El trebuia să fie primul care Îl vede pe Isus captiv, la discreţia puterii preoţeşti. El trebuia să fie prezent la anchetarea celui arestat, de teamă ca nu cumva Caiafa, mai puţin experimentat, să dea greş în a obţine ceea ce ei doreau. Iscusinţa, viclenia şi subtilitatea sa trebuiau folosite cu această ocazie; căci condamnarea lui Hristos trebuia obţinută cu orice chip.

76:4 În mod legal, Domnul Hristos trebuia să fie judecat de către Sinedriu; dar, adus înaintea lui Ana, El a fost supus unei judecăţi preliminare. Sub dominaţia romană, Sinedriul nu putea să pronunţe definitiv sentinţa la moarte. El nu putea decât să judece un deţinut, iar sentinţa dată trebuia supusă spre ratificare autorităţilor romane. Era deci necesar să se aducă împotriva Domnului Hristos acuzaţii

76:5 care să fie considerate de către romani ca fiind criminale. De asemenea, trebuia găsită o acuzaţie care să-L condamne şi în faţa iudeilor. Un mare număr de preoţi şi conducători fuseseră convinşi de învăţătura Domnului Hristos şi numai teama de excomunicare i-a împiedicat să-I mărturisească aceasta. Preoţii îşi aminteau foarte bine de întrebarea lui Nicodim: "Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?" (Ioan 7,51). Această întrebare a determinat atunci dezbinarea consiliului, iar planurile lor au fost zădărnicite. Acum, Iosif din Arimatea şi Nicodim nu aveau să mai fie invitaţi, dar erau alţii care puteau îndrăzni să vorbească în favoarea dreptăţii. Judecata trebuia condusă în aşa fel, încât să-i unească pe membrii Sinedriului împotriva Domnului Hristos. Erau două acuzaţii pe care preoţii doreau să le aducă. Dacă Domnul Hristos ar fi fost dovedit ca hulitor, atunci El ar fi fost condamnat de către iudei. Dacă ar fi fost acuzat de revoltă, atunci s-ar fi asigurat condamnarea de către romani. Ana a încercat să stabilească cel de-al doilea cap de acuzare. El L-a cercetat pe Domnul Hristos cu privire la ucenicii Săi şi cu privire la doctrina Sa, sperând ca Arestatul să spună ceva care să-i dea material pe care să-l interpreteze. El a căutat să stoarcă nişte declaraţii prin care să dovedească faptul că Isus căuta să înfiinţeze o societate secretă, cu scopul de a stabili o nouă împărăţie. Atunci, preoţii ar fi putut să-L dea în mâinile romanilor, ca fiind tulburător al păcii şi generator al răzvrătirii.

76:6 Ca într-o carte deschisă, Domnul Hristos a citit gândurile preotului. Ca şi când ar fi citit în sufletul celui care-L interoga, Isus a negat faptul că între El şi urmaşii Săi ar exista vreo înţelegere secretă sau că El i-ar fi strâns în secret într-un loc întunecos, pentru a-Şi ascunde planurile. În ceea ce priveşte planurile şi învăţătura Sa, El nu avea nici un secret. "Eu am vorbit lumii pe faţă", a răspuns El; Eu "totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns".

76:7 Domnul Hristos punea propriul mod de a lucra în contrast cu metodele acuzatorilor Săi. Timp de luni de zile, ei Îl urmăriseră, străduindu-se să-L prindă în cursă şi să-L aducă înaintea unui tribunal secret, unde, prin jurământ fals, să obţină ceea ce prin mijloace cinstite era imposibil să obţină. Acum, ei îşi aduceau la îndeplinire planurile. Prinderea Lui în miez de noapte de către o gloată de oameni, batjocura şi abuzurile comise asupra Lui mai înainte de a fi condamnat sau chiar acuzaţia erau modul lor de a lucra, şi nu al Lui. Acţiunea lor era de fapt o violare a legii. Rânduielile lor prevedeau că fiecare om trebuie să fie considerat şi tratat ca nevinovat până când i se dovedea vinovăţia. Preoţii erau astfel condamnaţi de propriile rânduieli.

76:8 Întorcându-Se spre anchetatorul Său, Domnul Hristos a spus: "Pentru ce Mă întrebi pe Mine?" Nu trimiseseră oare preoţii şi mai marii norodului spioni care să-I supravegheze toate mişcările şi să le raporteze fiecare cuvânt spus de El? N-au fost oare aceştia prezenţi la orice întâlnire

76:9 a Sa cu oamenii şi n-au dus ei preoţilor informaţii cu privire la tot ceea ce a spus şi a făcut El? "Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit", a răspuns Isus; "iată, aceia ştiu ce am spus" (Ioan 18,21).

76:10 Ana a fost redus la tăcere de răspunsul categoric pe care l-a primit. Temându-se ca nu cumva Domnul Hristos să spună ceva cu privire la felul său de comportare, pe care prefera să-l ţină ascuns, Ana nu I-a mai spus nimic atunci. Unul dintre aprozii săi, plin de mânie când l-a văzut pe Ana redus la tăcere, L-a lovit pe Domnul Hristos peste faţă, spunând: "Aşa răspunzi marelui preot?"

76:11 Cu un calm profund, Hristos a răspuns: "Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?" (Ioan 18,20-23). El n-a rostit nici un cuvânt aspru, de răzbunare. Răspunsul Său calm izvora dintr-o inimă lipsită de păcat, răbdătoare şi blândă, care nu putea fi provocată.

76:12 Domnul Hristos a suferit nespus datorită abuzurilor şi insultelor la care era supus. Din mâinile fiinţelor pe care El le crease şi pentru care făcea un sacrificiu infinit de mare, El a primit orice umilire. Şi El a suferit într-un raport direct proporţional cu desăvârşirea sfinţeniei Sale şi cu ura Sa faţă de păcat. Judecarea Sa de către oamenii care se comportau ca nişte diavoli era pentru El un continuu sacrificiu. A fi înconjurat de fiinţe omeneşti, ce se aflau sub controlul lui Satana, era pentru El nespus de revoltător. Şi El era conştient de faptul că, într-un moment, printr-o străfulgerare a puterii Sale divine, El ar fi putut transforma în ţărână pe cruzii Săi chinuitori. Acest lucru făcea ca judecata să fie şi mai greu de suportat.

76:13 Iudeii aşteptau un Mesia care să Se manifeste printr-o forţă exterioară. Îl aşteptau ca pe cineva cu o voinţă extraordinară, care să schimbe modul de gândire al oamenilor şi să obţină de la ei, prin forţă, o recunoaştere a supremaţiei şi, în acelaşi timp, avea să satisfacă şi speranţele lor ambiţioase. Astfel, când Domnul Hristos era tratat cu dispreţ, o mare ispită Îl încerca, şi anume aceea de a manifesta caracterul Său divin. Printr-un cuvânt, printr-o privire, El ar fi putut să-i oblige pe persecutorii Săi să mărturisească faptul că El era Domn, mai presus de împăraţi şi conducători, de preoţi şi templu. Dar dificila Lui sarcină era aceea de a rămâne în poziţia pe care Şi-o alesese, de a fi una cu neamul omenesc.

76:14 Îngerii cerului erau martori, urmărind fiecare mişcare ce se făcea împotriva iubitului lor Conducător. Ei doreau nespus de mult să-L elibereze pe Hristos. Sub conducerea lui Dumnezeu, îngerii sunt atotputernici. Cu o ocazie, ascultând de porunca Domnului Hristos, ei au ucis într-o noapte o armată asiriană de o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Cât de uşor ar fi putut îngerii, privind ruşinoasa scenă a judecării Domnului Hristos, să-şi manifeste indignarea, mistuind pe vrăjmaşii lui Dumnezeu! Dar nu li se poruncise să facă acest lucru. El, care ar fi putut să osândească la moarte pe vrăjmaşii Săi, a suportat

76:15 cruzimea lor. Iubirea pentru Tatăl Său şi angajamentul Său, luat de la întemeierea lumii, că va deveni Purtător al păcatului L-au făcut să îndure fără să Se plângă de tratamentul barbar al celor pe care venise să-i mântuiască. Era o parte a misiunii Sale aceea de a suporta, în natura Sa omenească, toate loviturile şi batjocurile pe care oamenii le puteau îngrămădi asupra Lui. Singura nădejde a omenirii era în această supunere a Domnului Hristos la tot ceea ce El putea îndura din mâinile şi inimile oamenilor.

76:16 Domnul Hristos nu spusese nimic care ar fi putut da acuzatorilor Săi vreun câştig de cauză: şi totuşi El era legat, ceea ce însemna că fusese deja condamnat. Trebuia să existe totuşi o formă de justiţie. Era necesar să se facă forma unui proces legal. Autorităţile erau hotărâte să grăbească înfăptuirea acestui lucru. Ele erau conştiente de consideraţia de care Se bucura Domnul Hristos în popor şi se temeau că, dacă se făcea vâlvă de arestarea Lui, atunci s-ar fi încercat eliberarea Sa. De asemenea, dacă judecarea şi executarea nu se înfăptuiau în acelaşi timp, atunci s-ar fi amânat cu o săptămână datorită sărbătorii Paştelui. Faptul acesta însă le-ar fi dat peste cap planurile. Pentru a obţine condamnarea lui Hristos, depindeau în mare măsură de gălăgia mulţimii, care era formată în mare parte din pleava Ierusalimului. Dacă s-ar fi întârziat o săptămână, atunci entuziasmul ar fi scăzut şi nu era exclus să aibă loc o reacţie. Atunci, cea mai bună parte din norod s-ar fi ridicat în favoarea Domnului Hristos; mulţi ar fi putut să aducă mărturie în apărarea Lui, arătând marile lucrări pe care El le făcuse. Aceasta ar fi trezit indignarea poporului împotriva Sinedriului. Modul în care ei au procedat ar fi fost condamnat, iar Domnul Hristos ar fi fost eliberat, pentru a primi iarăşi închinare din partea mulţimii. De aceea, preoţii şi mai marii norodului au hotărât ca, înainte ca planurile lor să fie cunoscute, Hristos să fie dat în mâinile romanilor.

76:17 Dar, mai înainte de toate, trebuia găsit un cap de acuzare împotriva Lui. Până acum însă, ei nu găsiseră nimic. Ana a poruncit ca Domnul Hristos să fie dus la Caiafa. Acesta aparţinea partidei saducheilor, dintre care unii erau cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai Domnului Hristos. El însuşi, deşi era mai slab în ceea ce priveşte puterea caracterului, era tot atât de aspru, fără inimă şi fără scrupule ca Ana. El n-ar fi lăsat nici un mijloc nefolosit pentru a-L nimici pe Isus. Era dis-de-dimineaţă şi încă întuneric; la lumina torţelor şi a felinarelor, gloata înarmată şi prizonierul ei au pornit spre palatul marelui preot. Aici, în timp ce membrii Sinedriului se adunau, Ana şi Caiafa L-au interogat din nou pe Domnul Hristos, dar fără succes.

76:18 Când consiliul s-a adunat în sala de judecată, Caiafa şi-a ocupat locul de preşedinte al Sinedriului. De o parte şi de alta erau judecătorii şi cei care erau în mod deosebit interesaţi în acest proces. Soldaţii romani au fost aşezaţi pe

76:19 platformă, mai jos de tron. La picioarele tronului marelui preot stătea Domnul Hristos. Asupra Lui erau fixate privirile întregii mulţimi. Agitaţia era mare. În toată acea mulţime, numai El era calm şi senin. Chiar atmosfera din jurul Său părea cuprinsă de o influenţă sfântă.

76:20 Caiafa L-a privit pe Domnul Hristos ca pe rivalul său. Nerăbdarea oamenilor de a-L auzi pe Mântuitorul şi aparenta lor grabă de a accepta învăţăturile Lui treziseră gelozia amară a marelui preot. Dar, privind acum la Cel arestat, Caiafa era plin de admiraţie pentru înfăţişarea Sa nobilă şi demnă. O convingere plana asupra lui, şi anume că omul acesta era la fel ca Dumnezeu. În clipa următoare însă, în mod dispreţuitor, a alungat acest gând.

76:21 De îndată, vocea lui s-a auzit plină de ironie şi aroganţă, cerându-I Domnului Isus să facă una din marile Lui minuni înaintea lor. Dar Mântuitorul parcă nici nu auzise cuvintele lui. Poporul a putut face comparaţie între comportamentul nervos şi răutăcios al lui Ana şi al lui Caiafa şi comportarea maiestuoasă, calmă, a Domnului Hristos. Chiar şi în mintea acelei mulţimi înrăite s-a ridicat întrebarea: "Trebuie oare ca acest Om cu o înfăţişare dumnezeiască să fie condamnat ca un criminal?"

76:22 Caiafa, conştient de influenţa pe care Isus o câştiga, a grăbit judecata. Vrăjmaşii Domnului Hristos erau în mare încurcătură. Ei erau preocupaţi să obţină condamnarea Lui, dar nu ştiau cum să realizeze lucrul acesta. Membrii Sinedriului erau împărţiţi în farisei şi saduchei. Între ei erau mari animozităţi şi controverse; nici nu îndrăzneau să abordeze unele puncte de discuţie, de teamă să nu se certe. Cu câteva cuvinte, Domnul Hristos ar fi putut să le trezească prejudecăţile unii împotriva altora şi, în acest fel, să le abată mânia de la El. Caiafa ştia acest lucru şi dorea să evite stârnirea unei dispute. Erau foarte mulţi martori care ar fi putut dovedi că Domnul Hristos îi denunţase pe preoţi şi pe cărturari şi că îi caracterizase ca fiind ipocriţi şi ucigaşi; dar nu era în avantajul lor să aducă această mărturie. Saducheii, în lupta lor ascuţită cu fariseii, folosiseră un limbaj asemănător. O astfel de mărturie nu avea greutate în faţa romanilor, care erau ei înşişi dezgustaţi de pretenţiile fariseilor. Erau foarte multe dovezi că Domnul Hristos nesocotise tradiţiile iudaice şi vorbise nerespectuos despre multe din rânduielile lor; dar, în ceea ce priveşte tradiţia, fariseii şi saducheii erau la cuţite; iar pentru romani, această acuzaţie n-avea nici o valoare. Vrăjmaşii Domnului Hristos nu îndrăzneau să-L acuze de călcarea Sabatului, căci o examinare a acestei probleme ar fi descoperit caracterul lucrării Sale. Dacă minunile Sale de vindecare erau aduse la lumină, atunci însuşi scopul pe care preoţii îl urmăreau avea să fie anihilat, înfrânt.

76:23 Martori mincinoşi fuseseră plătiţi să-L acuze pe Domnul Hristos de incitare la rebeliune, la încercarea de a stabili o conducere de stat separată. Dar mărturiile lor s-au dovedit a fi vagi şi contradictorii. Cercetaţi îndeaproape, ei şi-au falsificat propriile declaraţii.

76:24 La începutul lucrării Sale, Domnul Hristos a spus: "Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica". Într-un limbaj profetic figurat, El profetizase despre moartea şi învierea Sa. "El le vorbea despre templul trupului Său" (Ioan 2,19.21). Iudeii înţeleseseră aceste cuvinte într-un sens literal, ca referindu-se la templul din Ierusalim. Din tot ceea ce spusese Domnul Hristos, preoţii n-au putut găsi nimic spre a folosi împotriva Lui,

76:25 în afară de această declaraţie. Prezentând într-un mod greşit aceste cuvinte, ei sperau să aibă câştig de cauză. Romanii fuseseră şi ei angajaţi în reconstruirea şi înfrumuseţarea templului şi erau foarte mândri de el; orice dispreţ manifestat faţă de el, cu siguranţă, le-ar fi trezit indignarea. Aici, în acest punct, romanii şi iudeii, fariseii şi saducheii se puteau uni, căci toţi priveau templul cu multă veneraţie. În legătură cu acest fapt au fost găsiţi doi martori, ale căror mărturii n-au fost chiar atât de contradictorii ca ale celorlalţi. Unul dintre ei, care fusese mituit să-L acuze pe Isus, a declarat: "Acesta a zis: 'Eu pot să stric Templul lui Dumnezeu şi să-l zidesc iarăşi în trei zile'". În acest fel, cuvintele Domnului Hristos au fost prezentate în mod greşit. Dacă ar fi fost spuse exact aşa cum au fost rostite de El, ei n-ar fi putut să obţină condamnarea nici chiar de către Sinedriu. Dacă Domnul Hristos ar fi fost numai om, aşa cum pretindeau iudeii, declaraţia Sa n-ar fi făcut decât să evidenţieze un spirit iraţional, lăudăros, dar nu putea fi transformată în hulă. Chiar în modul tendenţios în care au fost prezentate de martorii falşi, cuvintele Sale n-au conţinut nimic care să fie considerat de către romani o crimă vrednică de moarte.

76:26 Cu multă răbdare, Domnul Hristos a ascultat declaraţiile ce se băteau cap în cap. El n-a scos nici un cuvânt în apărarea Sa. În cele din urmă, acuzatorii Săi au fost încurcaţi, confuzi şi înnebuniţi. Judecata nu făcea deloc progrese; se părea că tot complotul lor avea să dea greş. Caiafa era disperat. Mai rămânea o singură scăpare: Hristos trebuia determinat să Se condamne singur. Marele preot s-a ridicat de pe scaunul său de judecată cu faţa schimonosită de patimă, vocea şi comportamentul său arătând în mod clar că, dacă ar fi stat în puterea sa, L-ar fi doborât la pământ pe Arestat. "Nu răspunzi nimic?" a exclamat el. "Ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?"

76:27 Isus Şi-a păstrat pacea. "Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura" (Is. 53,7).

76:28 În cele din urmă, Caiafa, ridicând braţul drept spre ceruri, s-a adresat Domnului Isus ca şi când ar fi fost rostit un jurământ solemn: "Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!"

76:29 La acest apel, Domnul Hristos nu mai putea rămâne tăcut. Este un timp când trebuie să taci şi unul când trebuie să vorbeşti. El n-a vorbit până când n-a fost întrebat în mod direct. El ştia că, dacă răspundea acum, aceasta avea să însemne cu certitudine moartea Sa. Dar apelul acesta a fost făcut de cea mai înaltă autoritate recunoscută a naţiunii şi în Numele Celui Preaînalt. Domnul Hristos nu putea să nu arate respectul cuvenit legii. Mai mult decât atât, legătura Sa cu Tatăl era pusă acum sub semnul întrebării. El trebuia să declare în mod clar caracterul şi misiunea Sa.

76:30 Domnul Hristos le spusese ucenicilor Săi: "Orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri" (Mat. 10,32). Acum, prin propriul exemplu, El a repetat învăţătura.

76:31 Toate urechile erau foarte atente ca să asculte şi toţi ochii erau aţintiţi asupra feţei Sale, atunci când El a răspuns: "Da... sunt". O lumină cerească părea că luminează înfăţişarea Sa palidă, atunci când a adăugat: "Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului" (Mat. 26,64).

76:32 Pentru un moment, divinitatea Domnului Hristos străfulgeră prin învelişul Său omenesc. Marele preot tremura sub privirea pătrunzătoare a Mântuitorului. Privirea aceea părea că citeşte gândurile lui ascunse şi îl ardea până la inimă. Niciodată în viaţa pe care a mai avut-o de trăit, n-a uitat privirea aceea cercetătoare a persecutatului Fiul al lui Dumnezeu.

76:33 "Ba mai mult", a spus Domnul Hristos, "vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la

76:34 dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului." În aceste cuvinte, Domnul Hristos a prezentat reversul scenei ce avea loc atunci. El, Domnul vieţii şi al slavei, avea să stea la dreapta lui Dumnezeu. El va fi Judecătorul a tot pământul şi la hotărârea Lui nu se va mai putea face recurs. Atunci, orice lucru tainic avea să fie aşezat în lumina feţei lui Dumnezeu, şi judecata avea să se exercite asupra fiecărui om, care va fi judecat după faptele sale.

76:35 Cuvintele Domnului Hristos l-au speriat pe marele preot. Gândul că avea să fie o înviere a morţilor, când toţi vor sta la bara judecăţii lui Dumnezeu, pentru a fi răsplătiţi după faptele lor, era pentru Caiafa un gând plin de groază. Scenele judecăţii finale au trecut cu repeziciune, ca o panoramă, pe dinaintea sa. Pentru o clipă, el a văzut spectacolul îngrozitor al mormintelor ce-şi eliberau morţii, cu secretele care, spera el, au fost pentru totdeauna ascunse. Pentru un moment, el a avut simţământul că stă în faţa Judecătorului celui veşnic, ai cărui ochi, care văd totul, citeau în sufletul său, aducând la lumină tainele ce se considerau ascunse o dată cu cei morţi.

76:36 Scena însă a trecut, s-a şters repede din viziunea preotului. Cuvintele Domnului Hristos l-au lovit pe saducheu în inimă. Caiafa negase doctrina învierii din morţi, a judecăţii şi a vieţii viitoare. Acum, el era cuprins de o furie satanică. Oare acest Om, un arestat ce stătea înaintea sa, să-i atace cea mai iubită teorie? Rupându-şi veşmântul, pentru ca poporul să vadă pretinsa lui groază, el a cerut ca, fără să se mai continue cercetările, Arestatul să fie condamnat pentru blasfemie. "Ce nevoie mai avem de martori?" a spus el. "Iată că acum aţi auzit hula Lui" (Mat. 26,65). Şi toţi L-au condamnat.

76:37 Conştiinţa vinovăţiei şi pasiunea l-au făcut pe Caiafa să facă ceea ce a făcut. El era furios pe sine pentru că a crezut cuvintele Domnului Hristos şi, în loc să-şi sfâşie inima ca urmare a unui profund simţământ al adevărului şi să mărturisească faptul că Isus era Mesia, el şi-a sfâşiat hainele preoţeşti, ca semn al unei rezistenţe categorice. Acest act al său avea profunde semnificaţii. Însă puţin şi-a dat seama Caiafa de însemnătatea lui. În acest act, făcut spre a-i influenţa pe judecători şi pentru a obţine astfel condamnarea Domnului Hristos, marele preot s-a condamnat pe sine. Prin legea dată de Dumnezeu, s-a descalificat pentru slujba preoţiei. Făcând astfel, el pronunţase asupră-şi sentinţa de condamnare la moarte.

76:38 Un mare preot nu trebuia să-şi rupă hainele. Prin legea levitică, acest lucru era interzis sub pedeapsa condamnării la moarte. În nici o împrejurare, în nici o ocazie, preotul nu trebuia să-şi rupă hainele. Printre iudei era obiceiul să se rupă veşmintele la moartea unor prieteni, dar

76:39 preoţii nu trebuiau să respecte acest obicei. Domnul Hristos dăduse poruncă expresă lui Moise cu privire la acest lucru (Leviticul 10,6).

76:40 Tot ceea ce purta preotul trebuia să fie întreg şi fără cusur. Prin acele frumoase veşminte era reprezentat caracterul marelui antitip, Isus Hristos. Nimic altceva, decât desăvârşirea în îmbrăcăminte şi purtare, în cuvânt şi spirit, nu putea să fie primit de către Dumnezeu. El este sfânt, şi slava şi desăvârşirea Sa trebuie să fie reprezentate în serviciile de pe pământ. Numai desăvârşirea putea să reprezinte în mod cuvenit sfinţenia serviciilor cereşti. Omul mărginit poate să-şi sfâşie propria inimă, dând astfel pe faţă un duh zdrobit şi smerit. Dumnezeu va recunoaşte acest lucru. Dar veşmintele preoţeşti nu trebuiau să fie nicidecum sfâşiate, căci aceasta ar fi stricat reprezentarea lucrurilor cereşti. Marele preot care ar fi îndrăznit să vină la slujba cea sfântă şi să ia parte la serviciul din sanctuar cu veşmintele sfâşiate ar fi fost considerat ca unul care era despărţit de Dumnezeu. Rupându-şi veşmintele, el a încetat să mai fie un personaj reprezentativ. El nu mai era acceptat de către Dumnezeu ca un preot activ, care putea sluji. Acest fel de purtare, aşa cum se vedea la Caiafa, dădea pe faţă pasiune şi nedesăvârşire omenească.

76:41 Sfâşiindu-şi veşmintele, Caiafa a făcut fără efect Legea lui Dumnezeu, pentru a urma tradiţia oamenilor. O lege omenească prevedea că, în caz de blasfemie, un preot putea să-şi sfâşie veşmintele în semn de groază faţă de păcat şi totuşi să fie nevinovat. În acest fel, Legea lui Dumnezeu era anulată de legi omeneşti.

76:42 Fiecare acţiune a marelui preot era privită cu mult interes de popor; şi Caiafa, pentru a impresiona, a căutat să facă risipă de sfinţenia lui. Dar în actul acesta, destinat să fie o acuzaţie împotriva Domnului Hristos, el arunca ocara asupra Aceluia despre care Dumnezeu a zis: "Numele Meu este în El" (Exodul 23,21). Astfel, chiar el era acela care comitea o blasfemie. Fiind el însuşi condamnat de Dumnezeu, Caiafa a pronunţat sentinţa de condamnare asupra Domnului Hristos ca un hulitor.

76:43 Când Caiafa şi-a rupt hainele, actul său a fost semnificativ în legătură cu locul pe care poporul iudeu avea să-l ocupe de aici înainte ca naţiune, faţă de Dumnezeu. Cândva popor ales al lui Dumnezeu, se despărţea acum de El şi devenea foarte repede un popor ce nu mai aparţinea lui Iehova. Când, pe cruce fiind, Domnul Hristos a strigat: "S-a sfârşit", iar catapeteasma templului s-a rupt în două, Veghetorul cel sfânt declara că poporul iudeu Îl respinsese pe Acela care era antitipul tuturor tipurilor, realitatea tuturor umbrelor acelora. Israel s-a despărţit de Dumnezeu. Caiafa putea deci să-şi rupă veşmântul său oficial, care arăta că el se pretindea a fi un reprezentant al marelui Mare Preot; căci hainele nu mai aveau nici o însemnătate nici pentru el, nici pentru popor. Marele preot putea mai bine să-şi rupă veşmintele de groază, în faţa situaţiei lui şi a naţiunii iudaice.

76:44 Sinedriul hotărâse că Domnul Hristos este vrednic de moarte; dar era împotriva legii iudaice să judece noaptea un arestat. Ca să fie legală, o condamnare nu se putea pronunţa decât la lumina zilei şi înaintea întregului consiliu în sesiune. Cu toate acestea, Mântuitorul era tratat acum ca un criminal condamnat şi lăsat în seama celor mai josnice şi a celor mai stricate fiinţe omeneşti, ca să fie batjocorit. Palatul marelui preot era înconjurat de o curte deschisă, în care se strânseseră soldaţii şi o mulţime de oameni. Prin această curte a fost dus Domnul Hristos spre camera gărzii, fiind întâmpinat şi dintr-o parte, şi din alta cu batjocură, făcându-se referinţă la declaraţia Sa că este Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele Sale: "şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu" şi "venind pe norii cerului" erau repetate în bătaie de joc. În timp ce Se afla în camera gărzii, aşteptând judecarea Sa legală, El n-a fost apărat. Gloata neştiutoare fusese martoră la cruzimea cu care El a fost tratat în faţa consiliului şi de aceea oamenii şi-au luat libertatea să-şi manifeste toate elementele satanice ale naturii lor. Înfăţişarea nobilă şi dumnezeiască a Domnului Hristos îi aţâţa la nebunie. Blândeţea Sa, inocenţa şi răbdarea Sa maiestuoasă îi umpleau de ura ce pornea de la Satana. Mila şi dreptatea erau călcate în picioare. Niciodată n-a fost tratat un criminal într-un mod atât de inuman cum a fost tratat Fiul lui Dumnezeu.

76:45 Dar un chin sufletesc şi mai puternic sfâşia inima Domnului Hristos, o lovitură care a produs cea mai profundă durere şi pe care nici o mână vrăjmaşă n-o putea produce. În timp ce era supus batjocurii unei cercetări în faţa lui Caiafa, Domnul Hristos a fost tăgăduit de unul dintre propriii ucenici.

76:46 După ce L-au părăsit pe Învăţătorul lor în grădină, doi dintre ucenici se aventuraseră să urmeze, de la distanţă, gloata care pusese mâna pe Domnul Hristos. Aceşti ucenici erau Petru şi Ioan. Preoţii l-au remarcat pe Ioan ca pe un ucenic binecunoscut al lui Hristos şi l-au admis în sala de judecată, sperând că, fiind martor al umilirii Conducătorului său, va ajunge să dispreţuiască ideea că Unul ca acesta ar fi Fiul lui Dumnezeu. Ioan a vorbit în favoarea lui Petru şi a obţinut şi pentru el aprobarea să intre.

76:47 În curte se aprinsese un foc, căci era cea mai rece oră din noapte, fiind chiar înainte de revărsatul zorilor. Un grup de oameni s-a apropiat de foc şi Petru, plin de încumetare, i s-a alăturat. El nu dorea să fie recunoscut ca ucenic al lui Hristos. Amestecându-se nepăsător prin mulţime, el spera să fie luat drept unul dintre cei care Îl aduseseră pe Domnul Hristos în sala de judecată.

76:48 Dar când focul ilumină faţa lui Petru, femeia care stătea de pază la uşă a aruncat o privire cercetătoare asupra lui. Ea a reţinut faptul că el venise împreună cu Ioan, a observat privirea lui dezamăgită şi şi-a zis

76:49 că trebuie să fie un ucenic al lui Hristos. Ea era una dintre slujnicele din casa lui Caiafa şi era curioasă să afle adevărul. Ea i-a zis lui Petru: "Nu cumva şi tu eşti unul dintre ucenicii omului acestuia?" Petru a fost surprins şi tulburat; ochii oamenilor s-au fixat imediat asupra lui. El se făcea că nu înţelege; dar femeia era insistentă şi spuse celor din jurul său că acest om fusese cu Isus. Petru s-a văzut nevoit să răspundă şi spuse supărat: "Femeie, nu-L cunosc". Aceasta a fost prima tăgăduire şi imediat a cântat cocoşul. O, Petre, atât de curând te-ai ruşinat de Învăţătorul tău! Atât de curând ai tăgăduit pe Domnul tău!

76:50 Ucenicul Ioan, intrând în sala de judecată, n-a încercat să ascundă faptul că era un urmaş al Domnului Hristos. El nu s-a amestecat cu gloata crudă, care Îl batjocorea pe Învăţătorul său. El n-a fost întrebat, pentru că nu şi-a asumat un caracter fals, pentru ca astfel să poată fi bănuit. El a căutat un colţ retras, ferit de privirea

76:51 mulţimii, dar cât mai aproape cu putinţă de Isus. De aici, el putea vedea şi auzi tot ceea ce avea loc la judecarea Domnului.

76:52 Nu fusese în planul lui Petru ca adevăratul său caracter să fie cunoscut. Luându-şi un aer de indiferenţă, el se aşezase singur pe terenul vrăjmaşului şi deveni astfel o pradă uşoară ispitei. Dacă i s-ar fi cerut să lupte pentru Învăţătorul său, ar fi fost un soldat curajos; dar când degetul batjocurii s-a îndreptat spre el, s-a dovedit a fi un laş. Mulţi dintre cei care nu se dau înapoi de la o luptă îndârjită pentru Domnul lor sunt puşi în situaţia de a-şi tăgădui credinţa, datorită faptului că au fost luaţi în râs. Asociindu-se cu aceia pe care ar fi trebuit să-i evite, se aşează singuri în calea ispitei. Ei îi invită pe vrăjmaşi să-i ispitească şi sunt determinaţi să spună şi să facă lucruri de care, în alte împrejurări, nu s-ar fi făcut niciodată vinovaţi. Ucenicul Domnului Hristos care, în zilele noastre, îşi ascunde credinţa de teama suferinţei sau a ruşinii Îl tăgăduieşte pe Domnul lui tot aşa cum L-a tăgăduit Petru în sala de judecată.

76:53 Petru încerca să arate că nu este deloc interesat în judecarea Învăţătorului său, dar inima sa era chinuită de durere atunci când auzea ocara cea crudă şi vedea maltratările pe care le îndura. Chiar mai mult, el era surprins şi mâniat pentru faptul că Domnul Isus trebuia să Se umilească pe Sine şi să-i umilească şi pe urmaşii Săi, supunându-Se unui astfel de tratament. Pentru a-şi ascunde adevăratele sentimente, el a căutat să se alăture persecutorilor Domnului Isus şi batjocurilor lor nepotrivite. Dar înfăţişarea sa era nenaturală. El se comporta în mod fals şi, în timp ce căuta să vorbească nepăsător, nu putea să-şi reţină expresiile de indignare faţă de abuzurile la care era supus Învăţătorul său.

76:54 Pentru a doua oară i-a fost atrasă atenţia şi a fost din nou acuzat că este un urmaş al lui Isus. Acum el a declarat cu jurământ: "Nu cunosc pe omul acesta!" Încă o ocazie i-a fost dată. După o oră, unul dintre slujitorii marelui preot, o rudă apropiată a omului căruia Petru îi tăiase urechea, l-a întrebat: "Nu te-am văzut eu cu El în grădină?" "Nu mai încape îndoială că eşti unul din oamenii aceia; căci eşti galilean, şi graiul tău seamănă cu al lor." De astă dată, Petru s-a umplut de mânie. Ucenicii Domnului Isus erau cunoscuţi pentru curăţia vorbirii lor, dar, pentru a-i înşela întru totul pe cei care l-au întrebat, precum şi pentru a pune în evidenţă caracterul pe care şi-l împrumutase, Petru se lepădă acum de Învăţătorul său blestemând şi jurând. Şi cocoşul cântă din nou. Auzindu-l, Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului Isus: "Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori" (Marcu 14,30).

76:55 În timp ce blestemele înjositoare erau încă pe buzele lui Petru, iar cântatul

76:56 pătrunzător al cocoşului răsuna încă în urechile sale, privirea Mântuitorului s-a întors de la judecătorii Săi încruntaţi spre sărmanul Său ucenic. În acelaşi timp, privirea lui Petru a fost atrasă de Învăţătorul său. În privirea aceea blândă, el a citit milă adâncă şi întristare, dar nici o umbră de mânie nu se afla în ea.

76:57 Vederea acelei feţe palide şi suferinde, privirea aceea plină de compasiune şi iertare au străpuns inima lui Petru asemenea unei săgeţi. Conştiinţa i-a fost trezită. Memoria deveni activă. Petru îşi aminti de făgăduinţa pe care o făcuse cu câteva ore înainte, că va merge cu Domnul său la închisoare şi la moarte. Şi-a amintit de amărăciunea sa atunci când Mântuitorul i-a spus în camera de sus că, în aceeaşi noapte, se va lepăda de trei ori de Domnul său. Petru tocmai declarase că nu-L cunoaşte pe Isus, dar acum el şi-a dat seama cu o chinuitoare durere cât de bine îl cunoştea Domnul său şi cât de bine citise Domnul în inima lui falsitatea ce îi era chiar şi lui necunoscută.

76:58 Un val de amintiri îl cuprinse. Mila plină de gingăşie a Mântuitorului, bunătatea şi îndelunga Lui răbdare, blândeţea şi răbdarea Sa manifestate faţă de ucenicii Săi greşiţi - toate îi veneau în minte. Îşi aduse aminte de avertizarea: "Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta" (Luca 22,31-32). Reflectă cu groază la propria nerecunoştinţă, la falsitatea sa şi la jurământul său fals. Privi încă o dată la Învăţătorul său şi văzu cum o mână profanatoare se ridică să-L lovească în faţă. Nemaiputând să îndure scena, el fugi cu inima zdrobită din sala de judecată.

76:59 În singurătate şi întuneric, el merse înainte fără să ştie şi fără să-i pese încotro merge. În cele din urmă, s-a pomenit în grădina Ghetsemani. Scena petrecută cu câteva ore în urmă îi apăru în mod viu în minte. Faţa suferindă a Domnului său, pătată de sudoare de sânge şi frământată de suferinţă, i-a apărut în memorie. El şi-a adus aminte, cu remuşcări amare, că Domnul Isus a plâns şi a fost în agonie, singur, în rugăciune, în timp ce aceia care ar fi trebuit să-I fie aproape în ceasul încercării Sale dormeau. El şi-a adus aminte de solemna însărcinare: "Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită" (Mat. 26,41). Petru a fost din nou martor al scenei din sala de judecată. Pentru inima sângerândă, era o tortură să ştie că a adăugat cea mai grea povară umilirii şi durerii Mântuitorului. Chiar în locul acela în care Domnul Hristos Îşi revărsase sufletul în agonie înaintea Tatălui, Petru a căzut cu faţa la pământ şi a dorit să moară.

76:60 Atunci când dormea, deşi Domnul Hristos îl îndemnase să vegheze şi să se roage, Petru şi-a pregătit calea pentru păcatul său cel mare. Toţi ucenicii, dormind

76:61 în acel moment crucial, au suferit o mare pierdere. Domnul Hristos cunoştea teribila încercare prin care ei aveau să treacă. El cunoştea modul în care avea să lucreze Satana pentru a le paraliza judecata, aşa încât să nu poată fi pregătiţi pentru timpul încercării. Pentru acest motiv El i-a avertizat atunci. Dacă orele petrecute în grădină ar fi fost de veghere şi rugăciune, atunci Petru n-ar fi fost lăsat să depindă numai de slaba sa putere. El nu L-ar fi tăgăduit atunci pe Domnul său. Dacă ar fi vegheat împreună cu Domnul Hristos în agonia Sa, ucenicii ar fi fost pregătiţi să privească suferinţele Sale pe crucea Golgotei. Ei ar fi înţeles, într-o măsură însemnată, natura suferinţelor Sale zdrobitoare. Ei ar fi fost în stare să-şi aducă aminte de cuvintele Sale care profetizau suferinţele, moartea şi învierea Sa. În mijlocul întunecimii celui mai crucial ceas, raze de speranţă ar fi luminat în întuneric şi le-ar fi susţinut credinţa.

76:62 De îndată ce s-a făcut ziuă, Sinedriul s-a adunat din nou şi Domnul Hristos a fost adus iarăşi în sala de judecată. El Se declarase Fiu al lui Dumnezeu, dar Sinedriul a transformat cuvintele Sale într-o acuzaţie împotriva Sa. Dar nu-L puteau condamna numai pe baza acestei declaraţii, pentru că mulţi membri nu fuseseră prezenţi la şedinţa din cursul nopţii şi nu auziseră cuvintele Sale. De asemenea, ei ştiau că tribunalul roman nu ar fi găsit în ele nimic vrednic de moarte. Dar, dacă ar fi auzit toţi de pe buzele Sale repetarea acelor cuvinte, atunci obiectivul lor ar fi fost atins. Susţinerea Domnului Isus că El este Mesia o puteau transforma într-o declaraţie de revoltă politică.

76:63 "Dacă eşti Tu Hristosul", au zis ei, "spune-ne." Dar Domnul Hristos tăcea. Ei au continuat să-I pună întrebări. În cele din urmă, cu o voce tristă, El a răspuns: "Dacă vă voi spune, nu veţi crede; şi dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde, nici nu-Mi veţi da drumul". Dar, ca să poată fi lăsaţi fără scuză, El a adăugat solemna avertizare: "De acum încolo, Fiul omului va şedea la dreapta puterii lui Dumnezeu".

76:64 "Eşti Tu dar Fiul lui Dumnezeu?" au întrebat ei într-un glas. Şi El le-a răspuns: "Aşa cum o spuneţi: da, sunt". Atunci ei au început să strige: "Ce nevoie mai avem de mărturie? Noi înşine am auzit-o din gura Lui".

76:65 Şi astfel, în conformitate cu a treia condamnare din partea autorităţilor iudaice, Domnul Isus trebuia să moară. Tot ceea ce mai trebuia făcut acum, gândeau ei, era ca romanii să ratifice această condamnare şi să-L dea în mâna lor.

76:66 A urmat apoi cea de-a treia scenă de abuzuri şi batjocuri, chiar mai rea decât aceea pe care a primit-o din partea mulţimii ignorante. Şi ea a avut loc chiar în prezenţa preoţilor şi a conducătorilor, cu aprobarea lor. Orice sentiment de simpatie şi umanism dispăruse din inimile lor. Dacă argumentele lor

76:67 erau slabe şi nu-L puteau reduce la tăcere, atunci ei aveau alte arme, şi anume acele arme care au fost folosite în toate veacurile pentru a-i reduce la tăcere pe eretici - suferinţa, violenţa şi moartea.

76:68 Când condamnarea Domnului Hristos a fost pronunţată de către judecători, o furie satanică a pus stăpânire pe gloată. Urletul vocilor semăna cu urletul fiarelor sălbatice. Mulţimea s-a repezit spre Domnul Hristos, strigând: "Este vinovat, la moarte cu El!" Dacă n-ar fi fost soldaţii romani, Domnul Hristos n-ar mai fi trăit ca să fie bătut în cuie, pe crucea Golgotei. El ar fi fost rupt în bucăţi înaintea judecătorilor Săi, dacă autoritatea romană n-ar fi intervenit şi, prin forţa armelor, n-ar fi ţinut în frâu violenţa gloatei.

76:69 Oamenii păgâni erau furioşi la vederea tratamentului brutal faţă de Cineva împotriva căruia nu se dovedise nimic. Ofiţerii romani au declarat că, pronunţând condamnarea Domnului Isus, iudeii încălcau autoritatea romană şi că era chiar contrar legii iudaice faptul de a condamna un om la moarte numai pe baza propriei mărturii. Această intervenţie a adus o clipă de acalmie procedurală; dar conducătorii iudei erau insensibili, morţi faţă de milă şi ruşine.

76:70 Preoţii şi conducătorii au uitat demnitatea slujbei lor şi şi-au bătut joc de Fiul lui Dumnezeu, folosind epitete dezgustătoare. L-au luat în derâdere, reproşându-I cu dispreţ naşterea Sa. Spuneau că îndrăzneala Sa de a Se proclama Mesia era suficientă pentru a merita moartea cea mai dezonorantă, cea mai ruşinoasă. Oamenii cei mai stricaţi erau aceia care aruncau ocara cea mai infamă asupra Mântuitorului. O haină veche a fost aruncată peste capul Său şi persecutorii L-au lovit peste faţă, spunând: "Hristoase, prooroceşte-ne cine Te-a lovit?" Când haina a fost luată de pe capul Său, un păcătos înrăit L-a scuipat în faţă.

76:71 Îngerii lui Dumnezeu au înregistrat cu credincioşie orice privire insultătoare, orice cuvânt şi orice act săvârşite împotriva iubitului lor Conducător. Într-o zi, oamenii aceştia stricaţi, care şi-au bătut joc şi au scuipat faţa calmă şi palidă a Domnului Hristos, o vor privi în slava ei, strălucind mai tare decât soarele.

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: