75:25 Întorcându-Se, Domnul Hristos S-a îndreptat iarăşi către locul Său retras şi a căzut cu faţa la pământ, copleşit de groaza unui mare întuneric. Natura omenească a Fiului lui Dumnezeu tremura în ceasul acela al încercării. Acum, El nu Se ruga pentru ucenicii Săi, să nu se piardă credinţa lor, ci pentru sufletul Său ispitit şi chinuit. Momentul teribil sosise - momentul care avea să hotărască destinul lumii. Soarta neamului omenesc atârna în balanţă. Domnul Hristos ar fi putut refuza să bea paharul ce se cuvenea omului vinovat. Nu era încă prea târziu pentru acest lucru. El ar fi putut să-Şi şteargă sudoarea de sânge de pe frunte şi să-l lase pe om să piară în nelegiuirea lui. El putea spune: "Călcătorul de lege să-şi primească pedeapsa păcatului său, iar Eu voi merge înapoi la Tatăl Meu". Va bea oare Fiul lui Dumnezeu paharul amar al umilinţei şi chinului? Va suferi oare Cel nevinovat urmările blestemului păcatului, pentru a salva pe cel vinovat? Cuvintele ieşeau tremurând de pe buzele palide ale lui Hristos: "Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!" (Mat. 26,42).