74:52 Când Petru spunea că-L va urma pe Domnul său chiar şi la închisoare şi la moarte, aşa se şi gândea să facă; dar el nu se cunoştea pe sine. În ascunzişurile inimii lui erau elemente de răutate, pe care împrejurările urmau să le scoată în evidenţă. Dacă el nu-şi dădea seama de primejdia în care se afla, lucrurile acestea puteau să-l ducă la ruină veşnică. Mântuitorul a văzut în el o iubire de sine şi o siguranţă care urmau să copleşească până şi iubirea pentru Hristos. În experienţa lui se manifestaseră multă slăbiciune, multe păcate necrucificate, un duh de nepăsare, un temperament nesfinţit şi o intrare necugetată în ispită. Avertismentele pline de gravitate ale lui Hristos erau o invitaţie la cercetarea inimii. Petru avea nevoie să nu se încreadă în sine şi să aibă o încredere mai profundă în Hristos. Dacă ar fi primit avertismentul cu umilinţă, L-ar fi rugat pe Păstorul turmei să-Şi apere oaia. Când era gata să se înece pe Marea Galileii, el striga: "Doamne, scapă-mă? (Matei 14,30). Atunci Domnul Hristos Şi-a întins mâna