72:8 În această ultimă seară cu ucenicii, Isus avea să le spună multe. Dacă ar fi fost pregătiţi să primească ceea ce El dorea să le dea, ar fi fost scăpaţi de durerea care le zdrobea inima, de dezamăgire şi necredinţă. Dar Isus a văzut că ei nu puteau să suporte ceea ce avea să le spună. În timp ce le privea feţele, cuvintele de avertisment şi de mângâiere I s-au oprit pe buze. Clipele treceau în tăcere. Isus părea că aşteaptă. Ucenicii erau stingheriţi. Se părea că simpatia şi duioşia deşteptate de durerea lui Hristos trecuseră. Cuvintele Lui întristate, arătând către propria suferinţă, făcuseră o slabă impresie. Privirea cu care se uitau unii la alţii arăta că sunt plini de gelozie şi luptă.