Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 72:17


72:17 Înainte de Paşte, Iuda se întâlnise pentru a doua oară cu preoţii şi cărturarii şi se înţeleseseră să-L dea pe Isus în mâinile lor. Şi totuşi, după aceea s-a amestecat cu ceilalţi ucenici, ca şi cum n-ar fi fost vinovat de nimic, şi se interesa de lucrările de pregătire pentru sărbătoare. Ucenicii nu ştiau nimic despre planurile lui Iuda. Numai Isus putea să cunoască taina lui. Şi, cu toate acestea, nu l-a demascat. Isus îl iubea din toată inima. Simţea pentru el aceeaşi povară ca pentru Ierusalim, când a plâns pentru cetatea nepocăită. Inima Lui plângea: "Cum pot să te părăsesc?" Puterea constrângătoare a acestei iubiri a fost simţită de Iuda. Când mâinile Mântuitorului i-au spălat picioarele murdare şi le-au şters cu ştergarul, inima lui Iuda s-a cutremurat de dorinţa ca atunci şi acolo să-şi mărturisească păcatul. Dar n-a vrut să se umilească. Şi-a împietrit inima şi nu s-a pocăit; iar vechile porniri, date pentru o clipă la o parte, au ajuns din nou să-l stăpânească. Iuda s-a simţit jignit de faptul că Hristos spală picioarele ucenicilor. Dacă Isus Se putea umili în felul acesta, gândea el, nu putea să fie împăratul lui Israel. Toate speranţele pentru a fi onorat într-o împărăţie pământească erau acum spulberate. Iuda era mulţumit că nu se putea câştiga nimic urmându-L pe Hristos. După ce L-a văzut că Se înjoseşte, cum credea el, s-a decis să se lepede de El şi să susţină că s-a înşelat. Era stăpânit de un demon şi s-a hotărât să desăvârşească lucrarea pe care o acceptase, de a trăda pe Domnul său.