Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 68:9


68:9 Ţinta pe care o urmăreau era să-i impresioneze neîncetat pe toţi cu evlavia lor. Nimic nu era socotit prea sfânt pentru a servi acest scop. Dumnezeu îi spusese lui Moise următoarele cu privire la poruncile Sale: "Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi" (Deut. 6,8). Cuvintele acestea au o adâncă însemnătate. Când omul cugetă la Cuvântul lui Dumnezeu şi îl practică, el va fi înnobilat în întregime. În fapte de dreptate şi pline de îndurare, mâinile vor da la iveală, ca un semn, principiile Legii lui Dumnezeu. Ele vor fi ţinute curate faţă de mită şi de tot ceea ce este corupt şi înşelător. Ele vor fi active în fapte de iubire şi milă. Ochii, îndreptaţi către o ţintă nobilă, vor fi curaţi şi sinceri. Expresia feţei, limbajul ochilor vor mărturisi despre caracterul nepătat al aceluia care iubeşte şi onorează Cuvântul lui Dumnezeu. Dar iudeii din zilele lui Hristos nu vedeau nimic din toate acestea. Porunca dată lui Moise a fost interpretată în sensul că era necesar ca preceptele Scripturii să fie purtate de fiecare. De aceea, ele erau scrise pe bucăţi de pergament şi legate în jurul capului şi al încheieturii mâinii, într-un fel care să atragă privirile. Dar aceasta nu făcea ca Legea lui Dumnezeu să pună mai multă stăpânire asupra minţii şi inimii. Pergamentele acestea erau purtate mai mult ca nişte distincţii