68:2 ERA CEA DIN URMĂ ZI în care Isus îi mai învăţa pe oameni în templu. Atenţia mulţimilor care se adunaseră la Ierusalim fusese atrasă către El; oamenii umpluseră curţile templului, urmărind lupta care se dădea, şi sorbeau cu nesaţ fiecare cuvânt care ieşea de pe buzele Lui. Niciodată nu se mai văzuse aşa ceva. Acolo stătea Tânărul galilean, fără să poarte nici o onoare pământească sau distincţie regală. În jurul Lui se aflau preoţi în hainele lor bogate, conducători cu veşminte şi distincţii care arătau poziţia lor înaltă şi cărturari cu suluri de manuscrise la care se refereau adeseori. Isus stătea liniştit în faţa lor, cu demnitatea unui împărat. Ca unul învestit cu autoritatea cerului, El privea hotărât la adversarii Săi, care lepădaseră şi dispreţuiseră învăţăturile Lui şi care doreau acum să-I ia viaţa. Un mare număr dintre ei Îl atacaseră, dar uneltirile lor de a-L prinde în cursă şi a-L condamna fuseseră zadarnice. Întâmpinase provocare după provocare, prezentând adevărul curat şi strălucitor în contrast cu întunecimea şi cu rătăcirile preoţilor şi fariseilor. El pusese în faţa acestor conducători adevărata lor stare şi pedeapsa sigură care avea să urmeze din cauza rămânerii în faptele lor rele. Avertizarea se dăduse cu credincioşie. Totuşi,