68:21 Mântuitorul i-a chemat pe ucenici la El şi i-a îndemnat să ia aminte la sărăcia văduvei. Apoi la urechile ei au ajuns cuvintele de laudă: "Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie". Lacrimi de bucurie i-au umplut ochii când şi-a dat seama că fapta ei a fost înţeleasă şi apreciată. Mulţi ar fi sfătuit-o să păstreze pentru nevoile ei acei puţini bani; daţi în mâna preoţilor iudei bine hrăniţi, ei s-ar fi pierdut din vedere pe lângă multele şi costisitoarele daruri aduse în tezaur. Dar Isus i-a înţeles motivul. Ea a crezut că serviciul templului este rânduit de Dumnezeu şi dorea să facă tot ce se poate pentru a-l susţine. Ea a făcut ce a putut şi fapta ei avea să rămână un monument ridicat pentru a-i păstra amintirea de-a lungul veacurilor şi avea să fie bucuria ei pentru veşnicie. Inima a fost dată împreună cu darul; aprecierea lui nu s-a făcut după valoarea bănuţilor, ci după iubirea faţă de Dumnezeu şi interesul pentru lucrarea Lui, care dăduseră naştere acestei fapte.