Printable ModeHristos Lumina Lumii, 68
|
68:1 Cap. 67 - Vaiuri pentru farisei 68:2 ERA CEA DIN URMĂ ZI în care Isus îi mai învăţa pe oameni în templu. Atenţia mulţimilor care se adunaseră la Ierusalim fusese atrasă către El; oamenii umpluseră curţile templului, urmărind lupta care se dădea, şi sorbeau cu nesaţ fiecare cuvânt care ieşea de pe buzele Lui. Niciodată nu se mai văzuse aşa ceva. Acolo stătea Tânărul galilean, fără să poarte nici o onoare pământească sau distincţie regală. În jurul Lui se aflau preoţi în hainele lor bogate, conducători cu veşminte şi distincţii care arătau poziţia lor înaltă şi cărturari cu suluri de manuscrise la care se refereau adeseori. Isus stătea liniştit în faţa lor, cu demnitatea unui împărat. Ca unul învestit cu autoritatea cerului, El privea hotărât la adversarii Săi, care lepădaseră şi dispreţuiseră învăţăturile Lui şi care doreau acum să-I ia viaţa. Un mare număr dintre ei Îl atacaseră, dar uneltirile lor de a-L prinde în cursă şi a-L condamna fuseseră zadarnice. Întâmpinase provocare după provocare, prezentând adevărul curat şi strălucitor în contrast cu întunecimea şi cu rătăcirile preoţilor şi fariseilor. El pusese în faţa acestor conducători adevărata lor stare şi pedeapsa sigură care avea să urmeze din cauza rămânerii în faptele lor rele. Avertizarea se dăduse cu credincioşie. Totuşi, 68:3 Hristos mai avea de făcut o altă lucrare. O altă ţintă mai era încă de împlinit. 68:4 Interesul oamenilor faţă de Hristos şi faţă de lucrarea Sa crescuse fără încetare. Ei erau încântaţi de învăţătura Lui, dar în acelaşi timp erau puşi în mare încurcătură. Ei îi respectaseră pe preoţi şi pe rabini din cauza inteligenţei lor şi a evlaviei pe care o arătau. În toate problemele religioase, ei se supuseseră fără rezervă autorităţii lor. Dar vedeau acum că oamenii aceştia se străduiau să-L discrediteze pe Isus, un Învăţător ale cărui virtute şi cunoştinţă străluceau şi mai mult după fiecare atac. Priveau feţele posomorâte ale preoţilor şi bătrânilor şi le vedeau înfrângerea şi încurcătura. Se mirau că mai marii nu credeau în Isus, când învăţăturile Lui erau atât de clare şi simple. Nici ei nu mai ştiau ce să facă. Cu încordare, urmăreau acţiunile acelora al căror sfat îl urmaseră totdeauna. 68:5 În parabolele pe care le spusese Hristos, planul Lui era să-i avertizeze pe conducători şi să-i înveţe pe ascultătorii dispuşi să fie învăţaţi. Dar era nevoie să se vorbească şi mai lămurit. Prin respectul lor faţă de tradiţie şi prin credinţa lor oarbă într-o preoţie coruptă, oamenii erau 68:6 ca nişte robi. Hristos trebuia să sfărâme lanţurile acestea. Caracterul preoţilor, conducătorilor şi fariseilor trebuia să fie demascat în întregime. 68:7 "Cărturarii şi fariseii", a zis El, "şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac." Cărturarii şi fariseii pretindeau că sunt învestiţi cu autoritate dumnezeiască asemănătoare cu aceea a lui Moise. Ei susţineau că-i ţin locul ca tâlcuitori ai legii şi judecători ai poporului. În această calitate, pretindeau din partea oamenilor respect şi ascultare deplină. Isus îi îndemna pe ascultătorii Săi să facă ce îi învăţau rabinii potrivit legii, dar să nu le urmeze exemplul. Ei înşişi nu îşi trăiau învăţătura. 68:8 Mare parte din învăţăturile lor erau contrare Scripturilor. Isus zicea: "Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte". Fariseii prescriseseră o mulţime de rânduieli întemeiate pe tradiţii şi care restrângeau fără nici un rost libertatea personală. Iar anumite părţi din lege le explicau în aşa fel, încât le impuneau oamenilor să se supună unor rânduieli pe care, în ascuns, ei le nesocoteau şi faţă de care, atunci când le convenea, pretindeau că sunt scutiţi. 68:9 Ţinta pe care o urmăreau era să-i impresioneze neîncetat pe toţi cu evlavia lor. Nimic nu era socotit prea sfânt pentru a servi acest scop. Dumnezeu îi spusese lui Moise următoarele cu privire la poruncile Sale: "Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi" (Deut. 6,8). Cuvintele acestea au o adâncă însemnătate. Când omul cugetă la Cuvântul lui Dumnezeu şi îl practică, el va fi înnobilat în întregime. În fapte de dreptate şi pline de îndurare, mâinile vor da la iveală, ca un semn, principiile Legii lui Dumnezeu. Ele vor fi ţinute curate faţă de mită şi de tot ceea ce este corupt şi înşelător. Ele vor fi active în fapte de iubire şi milă. Ochii, îndreptaţi către o ţintă nobilă, vor fi curaţi şi sinceri. Expresia feţei, limbajul ochilor vor mărturisi despre caracterul nepătat al aceluia care iubeşte şi onorează Cuvântul lui Dumnezeu. Dar iudeii din zilele lui Hristos nu vedeau nimic din toate acestea. Porunca dată lui Moise a fost interpretată în sensul că era necesar ca preceptele Scripturii să fie purtate de fiecare. De aceea, ele erau scrise pe bucăţi de pergament şi legate în jurul capului şi al încheieturii mâinii, într-un fel care să atragă privirile. Dar aceasta nu făcea ca Legea lui Dumnezeu să pună mai multă stăpânire asupra minţii şi inimii. Pergamentele acestea erau purtate mai mult ca nişte distincţii 68:10 care să atragă atenţia. Ele aveau drept scop să dea celui care le purta o aureolă de evlavie care să atragă respectul poporului. Isus a dat o lovitură acestei pretenţii deşarte: 68:11 "Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni. Astfel îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: 'Rabi! Rabi!' Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă unul singur este Învăţătorul vostru, Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi 'Tată' să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi 'Dascăli', căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul". În cuvinte atât de clare, Hristos a descoperit ambiţia egoistă, care căuta neîncetat onoare şi putere, afişând o falsă umilinţă, în timp ce inima era plină de lăcomie şi invidie. Când oamenii erau chemaţi la o masă, oaspeţii erau aşezaţi după rangul lor, şi aceia cărora li se dădea locul de cea mai mare onoare primeau cea dintâi atenţie şi favoruri deosebite. Fariseii căutau mereu să-şi însuşească aceste onoruri. Isus a mustrat practica aceasta. 68:12 El a mustrat deşertăciunea dată pe faţă în căutarea titlului de rabin sau dascăl. Un titlu ca acesta, a declarat El, nu aparţinea oamenilor, ci lui Hristos. Preoţii, cărturarii şi conducătorii, interpreţii şi administratorii legii erau toţi fraţi, copii ai aceluiaşi Tată. Isus i-a făcut pe oameni să înţeleagă că ei nu trebuie să dea nimănui un titlu de onoare care să arate că are dreptul să stăpânească asupra conştiinţei sau credinţei lor. 68:13 Dacă Hristos ar fi astăzi pe pământ, înconjurat de aceia care poartă titlul "cucernicul" sau "preasfinţitul", n-ar repeta El cuvintele: "Să nu vă numiţi 'Dascăli', căci Unul singur este dascălul vostru: Hristosul"? Scriptura spune despre Dumnezeu: "Sfânt şi înfricoşat este Numele Lui" (Ps. 119,9). Cărei fiinţe omeneşti i se potriveşte acest titlu? Cât de puţin din înţelepciunea şi neprihănirea pe care le arată titlul dă pe faţă omul! Câţi dintre cei care îşi iau titlul acesta reprezintă greşit Numele şi caracterul lui Dumnezeu! Vai, de câte ori ambiţia lumească, despotismul şi păcatele cele mai josnice au fost ascunse sub veşmintele pompoase ale unei slujbe înalte şi sfinte! Mântuitorul a spus mai departe: 68:14 "Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa, va fi smerit, şi oricine se va smeri, va fi înălţat." De repetate ori, Hristos îi învăţase pe oameni că adevărata măreţie se măsoară prin valoarea morală. După aprecierea cerului, măreţia de caracter constă din a trăi pentru binele semenilor noştri, 68:15 a săvârşi fapte de iubire şi de milă. Hristos, Împăratul slavei, a fost un slujitor al oamenilor căzuţi. 68:16 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici!" a zis Isus. "Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre." Răstălmăcind Scripturile, preoţii şi cărturarii orbeau mintea acelora care altfel ar fi primit cunoaşterea Împărăţiei lui Hristos şi acea viaţă lăuntrică, dumnezeiască, esenţială pentru adevărata sfinţenie. 68:17 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă." Fariseii aveau o mare influenţă asupra poporului şi o foloseau pentru interesele lor. Ei câştigau încrederea femeilor văduve pioase şi apoi prezentau lucrurile ca şi când pentru ele era o datorie să-şi consacre averea pentru scopuri religioase. O dată ajunşi în stăpânirea banilor lor, şireţii uneltitori îi foloseau pentru interesul lor. Pentru a-şi ascunde necinstea, făceau rugăciuni lungi în faţa oamenilor şi mare paradă de evlavie. Hristos a spus că această făţărnicie le va aduce o şi mai mare condamnare. Aceeaşi mustrare cade asupra multora din zilele noastre, care fac mare caz de evlavia lor. Viaţa le este întinată de egoism şi lăcomie, dar ei le ascund sub o haină care să dea o înfăţişare de curăţie şi, în felul acesta, pentru un timp, să înşele pe semenii lor. Dar nu pot să înşele pe Dumnezeu. El citeşte toate intenţiile inimii şi va judeca pe fiecare om după faptele sale. 68:18 Hristos condamna fără cruţare abuzurile, dar avea grijă să nu micşoreze în vreun fel obligaţiile ascultătorilor Săi. El mustra egoismul, care storcea şi folosea rău darurile văduvei. Dar, în acelaşi timp, lăuda pe văduva care-şi aducea darul în tezaurul lui Dumnezeu. Faptul că cineva abuza de daruri nu putea să-l lipsească pe dăruitor de binecuvântarea lui Dumnezeu. 68:19 Isus era în curtea unde se aflau lăzile tezaurului şi-i urmărea pe aceia care veneau să-şi depună darurile. Mulţi dintre cei bogaţi aduceau sume mari, pe care le prezentau ostentativ. Isus privea cu întristare la ei, dar n-a spus nimic despre darurile lor îmbelşugate. Deodată, faţa Lui s-a luminat când a văzut o văduvă săracă apropiindu-se cu multă sfială, temându-se să nu fie văzută. Când cei bogaţi şi mândri treceau să-şi depună darurile, ea se trăgea cu teamă înapoi, ca şi când nu îndrăznea să se apropie. Şi totuşi ea dorea să facă ceva, cât de puţin, pentru lucrarea pe care o iubea. Se uita la darul din mâna ei. Era foarte mic în comparaţie cu darurile celor din jurul ei, dar era toată avuţia ei. 68:20 Găsind un moment potrivit, ea a aruncat repede cei doi bănuţi în cutie şi s-a întors în grabă. Dar atunci L-a surprins pe Isus privind-o insistent. 68:21 Mântuitorul i-a chemat pe ucenici la El şi i-a îndemnat să ia aminte la sărăcia văduvei. Apoi la urechile ei au ajuns cuvintele de laudă: "Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie". Lacrimi de bucurie i-au umplut ochii când şi-a dat seama că fapta ei a fost înţeleasă şi apreciată. Mulţi ar fi sfătuit-o să păstreze pentru nevoile ei acei puţini bani; daţi în mâna preoţilor iudei bine hrăniţi, ei s-ar fi pierdut din vedere pe lângă multele şi costisitoarele daruri aduse în tezaur. Dar Isus i-a înţeles motivul. Ea a crezut că serviciul templului este rânduit de Dumnezeu şi dorea să facă tot ce se poate pentru a-l susţine. Ea a făcut ce a putut şi fapta ei avea să rămână un monument ridicat pentru a-i păstra amintirea de-a lungul veacurilor şi avea să fie bucuria ei pentru veşnicie. Inima a fost dată împreună cu darul; aprecierea lui nu s-a făcut după valoarea bănuţilor, ci după iubirea faţă de Dumnezeu şi interesul pentru lucrarea Lui, care dăduseră naştere acestei fapte. 68:22 Isus a spus despre văduva săracă: "Ea a dat mai mult decât toţi ceilalţi". Bogaţii dăduseră din prisosul lor şi mulţi făcuseră lucrul acesta ca să fie văzuţi şi onoraţi de oameni. Darurile lor mari nu-i lipsiseră de confortul şi nici chiar de luxul lor; ele nu ceruseră nici o jertfă şi nu puteau să ajungă la aceeaşi valoare cu bănuţul văduvei. 68:23 Motivele sunt cele care dau faptelor noastre adevărata lor faţă, pecetluindu-le ca urâciune sau dându-le o înaltă valoare morală. Nu lucrurile mari, pe care le vede fiecare ochi şi le preamăreşte fiecare limbă, sunt socotite de Dumnezeu ca fiind cele mai de preţ. Datoriile mici, îndeplinite cu voie bună, darurile mici, care nu caută să atragă privirile şi care pentru ochii oamenilor pot părea fără valoare, adesea stau pe cea mai înaltă treaptă în ochii Săi. O inimă plină de iubire şi credinţă este mai scumpă lui Dumnezeu decât cel mai preţios dar. Văduva săracă a dat tot ce avea pentru a face puţinul pe care l-a făcut. S-a lipsit de hrană, ca să dea cei doi bănuţi pentru lucrarea pe care o iubea. Şi a făcut lucrul acesta cu credinţă, fiind încrezătoare că Tatăl ei ceresc nu va trece cu vederea lipsa ei cea mare. Tocmai spiritul acesta neegoist şi credinţa ei copilărească au câştigat aprecierea Mântuitorului. 68:24 Printre săraci, sunt mulţi care doresc să-şi arate recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru harul şi adevărul Lui. Ei doresc mult să ia parte cu fraţii lor mai avuţi la susţinerea slujirii Sale. Aceştia n-ar trebui să fie respinşi. Daţi-le prilej să depună bănuţii lor în banca cerului. Dacă sunt daţi cu o inimă plină de iubire pentru Dumnezeu, aceştia, care după înfăţişare sunt un nimic, devin daruri consacrate, jertfe nepreţuite, pentru care Dumnezeu Se bucură şi pe care le binecuvântează. 68:25 Când Isus a spus despre văduvă: "Ea a dat mai mult decât toţi", cuvintele Lui spuneau adevărul nu numai despre motivaţia dăruirii, dar şi despre rezultatele darului. Cei "doi bănuţi care fac un gologan" au dus în tezaurul lui Dumnezeu sume mult mai mari decât contribuţiile iudeilor bogaţi. Influenţa acelui mic dar a fost asemenea unui râu, mic la început, care s-a lărgit şi s-a adâncit cu cât a curs mai mult prin veacuri. El a ajutat pe mii de căi la susţinerea săracilor şi la răspândirea Evangheliei. Exemplul ei de jertfire de sine a acţionat iar şi iar asupra a mii de inimi, în fiecare ţară şi în fiecare veac, a făcut apel şi la bogaţi, şi la săraci, şi darurile lor au făcut să crească valoarea darului ei. Binecuvântarea lui Dumnezeu dată asupra bănuţului văduvei a făcut din acesta izvorul unor mari binecuvântări. Tot aşa se întâmplă cu orice dar adus şi cu orice faptă îndeplinită cu dorinţa sinceră de a contribui la slava lui Dumnezeu. Ele sunt puse în legătură cu planurile Celui Atotputernic. Nici un om nu le poate măsura urmările spre bine. 68:26 Mântuitorul a mers mai departe cu denunţarea cărturarilor şi a fariseilor. "Vai de voi, povăţuitori orbi, care ziceţi: 'Dacă jură cineva pe templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul templului, este legat de jurământul lui'. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau templul, care sfinţeşte aurul? 'Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic; dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui'. Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul?" Preoţii iudei interpretau cerinţele lui Dumnezeu după măsurile lor strâmte şi mincinoase. Ei se încumetau să facă deosebiri amănunţite în ce priveşte compararea vinovăţiei diferitelor păcate, trecând cu uşurinţă peste unele şi tratând altele, poate de mai mică importanţă, ca fiind de neiertat. Pentru bani, ei dezlegau pe unii de legămintele lor. Iar pentru sume mari uneori treceau cu vederea fărădelegi grozave. În acelaşi timp, preoţii şi conducătorii aceştia pronunţau judecăţi aspre pentru greşelile de rând. 68:27 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute." În aceste cuvinte, Domnul Hristos condamna abuzul în cazul unei datorii sfinte. Obligaţia în sine El n-a dat-o la o parte. Sistemul zecimii era rânduit de Dumnezeu şi a fost observat din cele mai vechi timpuri. Avraam, părintele credincioşilor, a plătit zecime din tot ce avea. Conducătorii iudeilor recunoşteau obligaţia plătirii zecimii, şi lucrul acesta era bun; dar nu-i lăsau pe oameni să lucreze 68:28 după convingerile lor în ce priveşte îndeplinirea acestei datorii. Reguli arbitrare erau puse pentru fiecare caz. Cerinţele deveni-seră atât de complicate, încât era cu neputinţă ca să fie împlinite. Nimeni nu ştia când şi-a făcut datoria. Aşa cum îl dăduse Dumnezeu, principiul era drept şi raţional, dar preoţii şi rabinii făcuseră din el o povară obositoare. 68:29 Tot ce porunceşte Dumnezeu are o însemnătate. Hristos a recunoscut plătirea zecimii ca o datorie; dar El a arătat că aceasta nu putea să scuze neglijarea altor obligaţii. Fariseii erau foarte scrupuloşi în zecimea verdeţurilor din grădină, ca de pildă izma, mărarul şi chimenul; lucrul acesta îi costa puţin şi le dădea o reputaţie de oameni scrupuloşi şi sfinţi. În acelaşi timp, restricţiile lor fără rost îi apăsau pe oameni şi distrugeau respectul faţă de principiul sfânt, rânduit chiar de Dumnezeu. Ei ocupau mintea oamenilor cu amănunte lipsite de importanţă şi le îndepărtau atenţia de la adevărurile esenţiale. Lucrurile mai însemnate ale legii - dreptatea, mila şi credincioşia - erau neglijate. "Pe acestea", zicea Hristos, "trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute." 68:30 Şi alte legi fuseseră în acelaşi fel răstălmăcite de rabini. În îndrumă-rile date lor prin Moise, era interzis să se mănânce ceva necurat. Folosirea cărnii de porc şi a cărnii altor animale era oprită, deoarece putea să umple sângele de necurăţii şi să scurteze viaţa. Dar fariseii n-au lăsat aceste restricţii aşa cum le dăduse Dumnezeu. Ei cădeau în extreme nejustificate. Între alte lucruri, li se cerea oamenilor să strecoare toată apa pe care o foloseau, ca nu cumva să conţină vreo insectă cât de mică dintre acelea clasificate între animalele necurate. Isus, arătând contrastul dintre aceste pretenţii privind lucruri neînsemnate şi mărimea păcatelor pe care le săvârşeau, a zis către farisei: "Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!" 68:31 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţie." După cum mormântul văruit şi frumos împodobit ascundea resturile putrede dinăuntru, tot astfel şi sfinţenia exterioară a preoţilor şi conducătorilor iudei ascundea nelegiuirea. Isus a continuat: 68:32 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi şi ziceţi: 'Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui proorocilor!' Prin acestea mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce 68:33 au omorât pe profeţi." Ca să-şi arate stima faţă de pro-feţii morţi, iudeii erau foarte zeloşi să le înfrumuseţeze mormintele, dar n-au câştigat din învăţăturile lor, nici nu au luat seama la mustrările lor. 68:34 În zilele lui Hristos, se cultiva un respect superstiţios pentru locurile de odihnă ale morţilor şi sume mari de bani erau risipite pentru împodobirea lor. Înaintea lui Dumnezeu, lucrările acestea erau o idolatrie. În respectul lor necuvenit pentru cei morţi, oamenii arătau că nu iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice şi nici pe semenii lor ca pe ei înşişi. Aceeaşi idolatrie se vede pe scară întinsă şi în zilele noastre. Mulţi sunt vinovaţi de neglijarea văduvelor şi a orfanilor, a bolnavilor şi a săracilor, pentru a clădi monumentele costisitoare pentru cei morţi. Timp, bani şi muncă sunt din belşug folosite pentru acest scop, în timp ce datoriile pentru cei vii - datorii pe care Hristos le-a poruncit foarte clar - sunt lăsate neîmplinite. 68:35 Fariseii clădeau mormintele profeţilor, le împodobeau gropile şi ziceau unul către altul: "Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui slujitorului lui Dumnezeu". Dar, în acelaşi timp, ei plănuiau să ia viaţa Fiului Său. Aceasta ar trebui să fie o învăţătură pentru noi. Ar trebui să ne deschidă ochii faţă de puterea lui Satana de a înşela mintea care se îndepărtează de la lumina adevărului. Mulţi urmează calea fariseilor. Ei cinstesc pe aceia care au murit pentru credinţa lor. Se miră de orbirea iudeilor care L-au lepădat pe Hristos. Dacă am fi trăit noi în zilele Lui, declară ei, cu mare bucurie am fi primit învăţătura Lui; nicidecum nu ne-am fi făcut părtaşi la vinovăţia acelora care L-au lepădat pe Mântuitorul. Dar atunci când ascultarea de Dumnezeu cere sacrificiu de sine şi umilinţă, tocmai persoanele acestea înăbuşă convingerile lor şi refuză să dea ascultare. În felul acesta, ei manifestă acelaşi spirit ca fariseii pe care i-a condamnat Isus. 68:36 Prea puţin îşi dădeau seama iudeii de răspunderea care le revenea datorită faptului că L-au lepădat pe Hristos. Din timpul când cel dintâi sânge nevinovat a fost vărsat, de când neprihănitul Abel a căzut prin mâna lui Cain, s-a repetat aceeaşi istorie, cu vinovăţie tot mai mare. În fiecare secol, profeţii şi-au înălţat glasul împotriva păcatelor împăraţilor, conducătorilor şi poporului, transmiţând cuvintele pe care le-a dat Dumnezeu şi ascultând de voinţa Lui cu preţul vieţii. Din generaţie în generaţie s-a îngrămădit o îngrozitoare pedeapsă pentru cei care lepădau lumina şi adevărul. Vrăjmaşii lui Hristos îşi atrăgeau această pedeapsă asupra capului lor. Păcatul preoţilor şi conducătorilor era mai mare decât al oricărei generaţii de mai înainte. Prin lepădarea Mântuitorului, ei se făceau răspunzători 68:37 de sângele tuturor oamenilor neprihăniţi, omorâţi de la Abel până la Hristos. Erau gata să umple cupa nelegiuirii. Şi în curând avea să se reverse peste capetele lor ca o pedeapsă dreaptă. Despre lucrul acesta, Isus i-a avertizat: 68:38 "Ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele neprihănitului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachia, pe care l-aţi omorât între templu şi altar. Adevărat vă spun că toate acestea vor veni peste neamul acesta." 68:39 Cărturarii şi fariseii care Îl ascultau pe Isus ştiau că aceste cuvinte erau adevărate. Ei ştiau cum fusese ucis profetul Zaharia. În timp ce cuvintele de avertizare din partea lui Dumnezeu erau pe buzele acestuia, o furie demonică l-a apucat pe regele decăzut şi, la porunca lui, profetul a fost omorât. Sângele lui a curs pe pietrele din curtea templului şi n-a putut fi şters; a rămas acolo pentru a mărturisi împotriva Israelului apostaziat. Câtă vreme urma să dureze templul, urma să fie acolo pata aceea de sânge neprihănit, strigând către Dumnezeu după răzbunare. Când Isus S-a referit la aceste păcate îngrozitoare, un tremur de groază a străbătut prin mulţime. 68:40 Privind înainte, Isus a declarat că nepocăinţa iudeilor şi intoleranţa lor faţă de servii lui Dumnezeu urmau să fie în viitor la fel ca în trecut. 68:41 "De aceea, iată, vă trimit prooroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate în cetate." Profeţi şi înţelepţi plini de credinţă şi de Duhul Sfânt - Ştefan, Iacov şi mulţi alţii - urmau să fie condamnaţi şi ucişi. Cu mâna ridicată către cer, învăluit în lumină dumnezeiască, Hristos a vorbit ca un judecător celor din faţa Lui. Glasul Lui, care se auzise de atâtea ori plin de bunătate şi îndemn, s-a auzit acum în mustrare aspră şi condamnare. Ascultătorii s-au cutremurat. Impresia făcută de cuvintele şi privirea Lui nu avea să fie ştearsă niciodată. 68:42 Indignarea lui Hristos era îndreptată împotriva făţărniciei şi a păcatelor grosolane, prin care oamenii îşi distrugeau sufletul, înşelau pe semeni şi dezonorau pe Dumnezeu. În raţionamentele amăgitoare şi făţarnice ale preoţilor şi conducătorilor, El a văzut lucrarea trimişilor lui Satana. Felul în care a denunţat păcatul era puternic şi pătrunzător, dar El n-a rostit nici un cuvânt de răzbunare. Avea o mânie sfântă împotriva domnului întunericului; dar n-a manifestat deloc iritare sau lipsă de răbdare. Tot astfel şi creştinul care trăieşte în armonie cu Dumnezeu, având plăcutele însuşiri ale iubirii şi milei, va simţi o dreaptă 68:43 indignare împotriva păcatului, dar nu va fi mânat de pasiune să insulte pe acela pe care-l mustră. Chiar când întâlneşte pe cei care, mânaţi de o putere din adânc, susţin minciuna, în Hristos el îşi va păstra liniştea şi stăpânirea de sine. 68:44 O milă dumnezeiască s-a arătat pe faţa Fiului lui Dumnezeu când a aruncat o lungă privire de regret asupra templului şi apoi asupra ascultătorilor Lui. Cu vocea înecată de durere şi de lacrimi amare, a exclamat: "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut". Aceasta este lupta dinaintea despărţirii. În plângerile lui Isus se revărsa însăşi inima lui Dumnezeu. Acesta fusese tainicul rămas-bun al iubirii îndelung răbdătoare a Dumnezeirii. 68:45 Fariseii şi saducheii amuţiseră şi ei. Isus i-a chemat pe ucenici şi S-a pregătit să părăsească templul nu ca Unul înfrânt şi silit să plece din faţa adversarilor Lui, ci ca Unul care-Şi terminase lucrarea. S-a retras din luptă ca biruitor. 68:46 Mărgăritarele de adevăr care au căzut de pe buzele lui Hristos în ziua aceea plină de evenimente au fost adunate ca o comoară în multe inimi. Din ele, noi gânduri au prins viaţă, noi aspiraţii s-au trezit şi o nouă istorie a început. După răstignirea şi învierea lui Hristos, persoanele acestea au păşit în faţă şi au împlinit misiunea pe care le-a încredinţat-o Cerul cu o râvnă şi o înţelepciune pe măsura măreţiei lucrării. Au adus o solie care a mişcat inima oamenilor, spulberând vechile superstiţii care atâta vreme piperniciseră viaţa a mii de oameni. În faţa mărturiei lor, teoriile şi filozofiile oamenilor rămâneau ca nişte simple poveşti. Mari au fost rezultatele cuvintelor Mântuitorului rostite către mulţimea aceea uimită şi îngrozită din Templul de la Ierusalim. 68:47 Dar Israel, ca naţiune, se despărţise de Dumnezeu. Ramurile naturale ale măslinului fuseseră rupte. Privind pentru ultima dată la interiorul templului, Isus a spus cu multă jale: "Iată că vi se lasă casa pustie, căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: 'Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului'". Până acum, El dăduse templului numele de casa Tatălui Său, dar acum, când Fiul lui Dumnezeu trebuia să plece dintre zidurile lui, prezenţa lui Dumnezeu urma să se retragă pentru totdeauna din templul clădit pentru slava Lui. De aici înainte, ceremoniile lui aveau să-şi piardă orice semnificaţie, iar slujbele lui aveau să ajungă o batjocură. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: