66:9 şi neamuri L-au privit cu uimire şi teamă pe Acela care stătea în faţa lor în măreţia Împăratului cerului. Dumnezeirea a străfulgerat natura omenească, învestindu-L pe Hristos cu o demnitate şi o slavă pe care El nu le mai manifestase înainte. Aceia care stăteau mai aproape de El s-au dat înapoi atât cât le-a îngăduit mulţimea. Afară de câţiva dintre ucenicii Săi, toţi s-au retras şi Mântuitorul a rămas singur. Orice zgomot încetase. Tăcerea adâncă părea insuportabilă. Hristos vorbi cu o putere care îi zgudui pe oameni ca o furtună puternică. "Este scris: 'Casa Mea se va chema o casă de rugăciune', dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari." Glasul Lui părea un foc care mistuie. A poruncit cu autoritate: "Ridicaţi acestea de aici" (Ioan 2,16).