64:30 aş putea să te părăsesc? Cum aş putea să te las pradă pieirii? Cum aş putea să te las să umpli paharul nedreptăţii? Un singur suflet este aşa de valoros, încât, în comparaţie cu el, lumile se afundă fără însemnătate; dar aici urma să se piardă o întreagă naţiune. Când soarele care se grăbea să apună avea să coboare pe cer, ascunzându-se vederii, ziua de har a Ierusalimului era sfârşită. Când procesiunea se oprise pe culmea Muntelui Măslinilor, încă nu era prea târziu ca Ierusalimul să se pocăiască. Îngerul harului îşi strângea atunci aripile, ca să coboare de pe tronul de aur şi să dea loc dreptăţii şi judecăţii care se grăbea. Dar cuprinzătoarea inimă a iubirii lui Hristos încă s-a mai rugat pentru Ierusalimul care luase în râs îndurările Sale, dispreţuise avertismentele Sale şi era gata să-şi moaie mâinile în sângele Său. Dacă Ierusalimul ar fi vrut să se pocăiască, încă nu era prea târziu. În timp ce ultimele raze ale soarelui în apus întârziau asupra templului, turnului şi vârfului acoperişului, nu se mai găsea oare vreun înger bun care să-l conducă la iubirea Mântuitorului şi să îndepărteze blestemul de la el? Frumoasă şi nelegiuită cetate, care omorâse cu pietre pe profeţi, care lepădase pe Fiul lui Dumnezeu, care se lega singură prin nepocăinţa ei în lanţurile sclaviei - ziua îndurării pentru ea aproape trecuse!