62:1 Cap. 61 - Zacheu
62:2 PE DRUMUL CĂTRE IERUSALIM, "Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate". La câţiva kilometri de Iordan, la capătul apusean al văii care se deschidea aici într-o câmpie, cetatea trona în mijlocul verdeţii tropicale, într-o revărsare de frumuseţe. Cu palmierii şi grădinile ei bogate, udate de ape curgătoare, scânteia ca un smarald înconjurat de dealurile din piatră de var şi văile pustii ce se aflau între Ierusalim şi cetatea câmpiei.
62:3 Cu ocazia sărbătorilor, prin Ierihon treceau multe caravane în drum spre Ierusalim. Însăşi sosirea lor era totdeauna o sărbătoare, dar acum lumea era preocupată de ceva mult mai important. Se aflase că Învăţătorul galilean, Cel care nu demult îl înviase pe Lazăr, Se afla şi El în mulţime; şi, cu toate că în ascuns se şoptea că preoţii unelteau împotriva Lui, mulţimea dorea să-L onoreze.
62:4 Ierihonul era una din cetăţile puse deoparte pe vremuri pentru preoţi şi, în vremea aceasta, mulţi preoţi locuiau acolo. Dar cetatea avea o populaţie foarte împestriţată. Era un mare centru comercial, se găseau acolo slujbaşi şi soldaţi romani şi străini de tot felul, în timp ce adunarea impozitelor şi taxelor vamale făcea ca în această cetate să locuiască mulţi vameşi.
62:5 "Mai marele vameşilor", Zacheu, era iudeu, dar conaţionalii săi îl urau. Rangul şi averea lui erau răsplata pentru o meserie
62:6 pe care ei o dispreţuiau şi care pentru ei era totuna cu nedreptatea şi silnicia. Cu toate acestea, vameşul bogat nu era un om lumesc, cu totul împietrit, cum părea. Sub aparenţa de trufie şi iubire de lume, se ascundea o inimă sensibilă la îndemnurile dumnezeieşti. Zacheu auzise de Isus. Vestea despre Acela care Se purta cu amabilitate şi bunăvoinţă faţă de clasele neluate în seamă se răspândise în toate părţile. În acest mai mare al vameşilor s-a trezit dorinţa după o viaţă mai bună. Numai la câţiva kilometri de Ierihon, Ioan Botezătorul predicase la Iordan şi Zacheu auzise chemarea la pocăinţă. Învăţătura dată vameşilor: "Să nu cereţi nimic peste ce v-a fost poruncit să luaţi" (Luca 3,13), deşi aparent neluată în seamă, făcuse impresie asupra minţii lui. El cunoştea Scripturile şi era convins că faptele lui erau nedrepte. Acum, auzind cuvintele care se spunea că erau rostite de Marele Învăţător, şi-a dat seama că înaintea lui Dumnezeu el era un păcătos. Şi cu toate acestea, ceea ce auzise despre Isus i-a aprins nădejdea în inimă. Pocăinţa şi schimbarea vieţii erau cu putinţă şi pentru el; nu era vameş chiar unul dintre cei mai de încredere ucenici ai noului Învăţător? Zacheu a început îndată să se conformeze convingerilor care puseseră stăpânire asupra lui şi să dea înapoi acelora pe care îi nedreptăţise.
62:7 El chiar începuse să se întoarcă de pe căile lui rele, când s-a răspândit prin Ierihon vestea că Isus intră în oraş. Zacheu s-a hotărât să-L vadă. A început să-şi dea seama cât de amare sunt roadele păcatului şi cât de greu este pentru cel care încearcă să se întoarcă de pe drumurile sale rele. Să fii greşit înţeles, să fii întâmpinat cu suspiciune şi neîncredere, atunci când încerci să-ţi îndrepţi greşelile, era greu de suportat. Mai marele vameşilor dorea să privească faţa Aceluia ale cărui cuvinte aduseseră nădejde în inima lui.
62:8 Străzile erau aglomerate şi Zacheu, care era mic de statură, nu putea să vadă nimic peste capetele oamenilor. Nimeni nu voia să-i facă loc; de aceea, bogatul perceptor a fugit înaintea mulţimii, până la un loc unde se afla un smochin cu ramurile întinse larg deasupra drumului; bogatul strângător de biruri s-a căţărat până sus şi s-a aşezat în frunzişul ramurilor, aşa ca să poată privi procesiunea în timp ce trecea pe dedesubt. Mulţimea se apropie ca să treacă pe alături, iar Zacheu căută cu ochi nerăbdători să deosebească faţa Aceluia pe care dorea să-L vadă.
62:9 Peste larma făcută de preoţi şi rabini, mai tare ca strigătele de bun-venit ale mulţimii, dorinţa neexprimată a mai marelui vameşilor a vorbit inimii lui Isus. Deodată, un grup se opreşte chiar sub smochin, cei care Îl înconjoară pe Isus se opresc şi ei, iar Cineva, ai cărui ochi par să citească în suflet, priveşte în sus. Omului căţărat în pom aproape
62:10 că nu-i vine să creadă când aude cuvintele: "Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta".
62:11 Mulţimea face loc şi Zacheu, mergând ca în vis, arată drumul spre casa lui. Dar rabinii priveau cu feţe posomorâte şi murmurau cu dispreţ şi nemulţumire: "A intrat în casa unui om păcătos".
62:12 Zacheu a fost copleşit şi a rămas mut de uimire, văzând iubirea şi bunăvoinţa lui Hristos, care Se plecase spre el, cel atât de nevrednic. Dar acum iubirea şi credincioşia faţă de Învăţătorul său de curând găsit îi deschid gura. El dorea să îşi mărturisească public pocăinţa.
62:13 În faţa mulţimii, "Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: 'Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit'.
62:14 Isus i-a zis: 'Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam'."
62:15 Când tânărul bogat se depărtase de Isus, ucenicii rămăseseră uimiţi de cuvintele Învăţătorului lor: "Cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!" Ei au zis unii către alţii: "Cine poate atunci să fie mântuit?" Acum aveau o demonstraţie a adevărului din cuvintele lui Hristos: "Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu" (Marcu 10,24.26; Luca 18,27). Ei au văzut cum, prin harul lui Dumnezeu, un bogat poate să intre în Împărăţie.
62:16 Înainte să fi văzut faţa lui Hristos, Zacheu începuse să facă lucruri care dădeau dovadă că se pocăise cu adevărat. El şi-a mărturisit păcatul înainte ca oamenii să-l fi acuzat. El s-a supus influenţei Duhului Sfânt şi a început să împlinească învăţătura cuvintelor scrise atât pentru vechiul Israel, cât şi pentru noi. Cu multă vreme înainte, Domnul spusese: "Dacă fratele tău sărăceşte şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă, să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobândă şi să nu-i împrumuţi merindele tale pe camătă". "Nici unul dintre voi să nu înşele deci pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul tău" (Lev. 25,35-37.17). Cuvintele acestea fuseseră rostite chiar de Hristos, când Se găsea în stâlpul de nor, şi cel dintâi răspuns al lui Zacheu la iubirea lui Hristos a fost de a da pe faţă milă pentru cei săraci şi suferinzi.
62:17 Vameşii făcuseră o înţelegere între ei, ca să-i poată înşela pe oameni, şi se sprijineau unul pe altul în aceste practici frauduloase. Prin silnicia lor, nu făceau altceva decât să exercite un obicei care ajunsese universal. Chiar preoţii şi rabinii, care îi dispreţuiau, erau vinovaţi de faptul că se îmbogăţeau prin fapte necinstite, făcute sub masca unei chemări sfinte. Dar, îndată ce s-a predat influenţei Duhului Sfânt, Zacheu a lepădat orice deprindere necinstită.
62:18 Pocăinţa în care nu se vede schimbare nu este adevărată. Neprihănirea lui Hristos nu este o haină care să acopere păcatele nemărturisite şi nepărăsite;
62:19 ea este un principiu de viaţă care transformă caracterul şi stăpâneşte purtarea. Sfinţenia este o predare deplină lui Dumnezeu; este o totală supunere a inimii şi vieţii faţă de principiile cerului.
62:20 Creştinul, în toate preocupările vieţii lui, trebuie să prezinte lumii modul în care Domnul nostru ar conduce afacerile. În orice tranzacţie, creştinul trebuie să arate faptul că Dumnezeu este Învăţătorul lui. "Sfinţit Domnului" trebuie să fie scris pe agenda de lucru şi pe registrul de contabilitate, pe contracte, recipise şi pe poliţe. Cei care pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos şi care totuşi se poartă necinstit dau o mărturie falsă despre caracterul unui Dumnezeu drept şi îndurător. Fiecare suflet pocăit ca Zacheu va dovedi că Hristos a pătruns în suflet, dacă va da la o parte deprinderile necinstite, care i-au caracterizat viaţa. Asemenea mai marelui vameşilor, el îşi va dovedi sinceritatea dând înapoi cele luate. Domnul zice: "Dacă cel rău dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţă, şi nu săvârşeşte nici o nelegiuire... toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita... va trăi negreşit" (Ezech. 33,15.16).
62:21 Dacă am păgubit pe cineva prin afaceri necinstite, dacă i-am înşelat buna-credinţă sau dacă am furat ceva, chiar dacă lucrul s-a făcut fără a ieşi din graniţele legii, trebuie să mărturisim nedreptatea şi să dăm înapoi atât cât ne stă în putere. E drept să dăm înapoi nu numai ceea ce am luat, ci şi ceea ce s-ar fi putut aduna, dacă ar fi fost bine şi înţelept folosit în tot timpul cât a fost în stăpânirea noastră.
62:22 Mântuitorul i-a spus lui Zacheu: "Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta". Nu numai Zacheu a fost binecuvântat, ci şi toată casa lui împreună cu el. Hristos a mers cu el acasă, ca să-i dea învăţătură din adevăr şi să-i înveţe pe cei din casa lui lucrurile privitoare la Împărăţie. Ei fuseseră scoşi din sinagogi datorită dispreţului rabinilor şi al preoţilor; dar acum casa lor era cea mai favorizată din tot Ierihonul. Ei s-au adunat cu toţii în jurul Învăţătorului divin şi au ascultat cuvintele vieţii.
62:23 Atunci când Hristos e primit ca Mântuitor personal, omul ajunge să cunoască mântuirea. Zacheu nu L-a primit pe Isus numai ca pe un oaspete trecător în casa sa, ci ca pe Cineva care rămâne în templul sufletului. Cărturarii şi fariseii îl acuzau că este păcătos, ei murmurau împotriva lui Hristos că i-a fost oaspete, dar Domnul l-a recunoscut ca fiu al lui Avraam. Fiindcă "fii ai lui Avraam sunt acei ce au credinţă" (Gal. 3,7).