Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 60:2


60:2 BETANIA ERA APROAPE de Ierusalim, aşa că vestea învierii lui Lazăr a ajuns repede în cetate. Iscoadele, care au fost de faţă la săvârşirea minunii, i-au informat imediat pe conducătorii iudei de tot ce se întâmplase. A fost imediat convocată o adunare a Sinedriului, pentru a hotărî ce era de făcut. Hristos dovedise acum că avea putere asupra morţii şi mormântului. Minunea aceasta mare era dovada culminantă, dată de Dumnezeu oamenilor, că El L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea lor. Era o demonstrare a puterii divine, care era îndestulătoare pentru a convinge orice minte stăpânită de raţiune şi de o conştiinţă luminată. Mulţi dintre cei care fuseseră de faţă la învierea lui Lazăr au ajuns să creadă în Isus. Dar ura preoţilor împotriva Lui a crescut. Ei lepădaseră toate dovezile mai mici ale dumnezeirii Lui, iar această nouă minune îi făcea să turbeze. Mortul fusese înviat în plină lumină a zilei şi în faţa unei mulţimi de martori. Cu toată iscusinţa lor, nu puteau să înlăture o asemenea dovadă. Tocmai din motivul acesta vrăjmăşia preoţilor a crescut şi mai mult. Mai mult ca oricând, acum erau hotărâţi să pună capăt lucrării lui Hristos.