Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 6:26


6:26 "Ca să se descopere gândurile multor inimi." În lumina vieţii Mântuitorului, inimile tuturor, de la Creator până la domnul întunericului, sunt descoperite. Satana L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind egoist şi asupritor, că pretinde totul şi nu dă nimic, cere de la toate creaturile Sale să-L slujească pentru gloria Sa şi nu face nici un sacrificiu pentru binele lor. Însă darul lui Hristos descoperă gândurile din inima Tatălui. Dovedeşte că gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt "gânduri de pace şi nu de nenorocire" (Ier. 29,11). Demonstrează că, în timp ce ura lui Dumnezeu faţă de păcat este tot aşa de tare ca moartea, iubirea Sa faţă de păcătos este mai tare decât moartea. Asumându-Şi lucrarea răscumpărării noastre, El nu va cruţa nimic, oricât de scump, din ce este necesar pentru desăvârşirea operei Sale. Nu se reţine nici un adevăr esenţial pentru mântuirea noastră, nu se neglijează nici o minune a harului, nu rămâne nefolosită nici una din puterile divine. Har este îngrămădit peste har şi dar peste dar. Întreaga comoară a cerului este pusă la îndemâna celor pe care El caută să-i salveze. După ce a adunat bogăţiile universului şi a deschis izvoarele puterilor nesfârşite, le predă în mâinile lui Hristos şi zice: "Toate acestea sunt pentru om. Foloseşte aceste daruri ca să-l convingi că nu există iubire mai mare ca a Mea pe pământ sau în cer. Fericirea sa cea mai mare o va găsi iubindu-Mă pe Mine".