59:16 "După aceste vorbe le-a zis: 'Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn'." "Lazăr, prietenul nostru, doarme." Cât de mişcătoare sunt cuvintele acestea! Ce pline de simpatie! Cu gândul la Ierusalim, ucenicii aproape uitaseră de familia îndurerată din Betania. Dar Hristos nu uitase. Ucenicii s-au simţit mustraţi. Fuseseră dezamăgiţi pentru că Hristos nu răspunsese mai grabnic la înştiinţare. Fuseseră ispitiţi să creadă că El n-avea acea călduroasă iubire pentru Lazăr şi surorile lui cum crezuseră ei, căci altfel S-ar fi grăbit să meargă cu cel care adusese vestea. Dar cuvintele: "Lazăr, prietenul nostru, doarme" au trezit în mintea lor sentimente mai bune. Erau convinşi că Hristos nu-i uitase pe prietenii Lui în suferinţă.