Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 56:9


56:9 Dumnezeu trimisese un sol ca să vestească venirea lui Hristos şi să atragă atenţia poporului iudeu şi a lumii către misiunea Sa, pentru ca oamenii să se poată pregăti să-L primească. Personajul minunat vestit de Ioan fusese printre ei peste treizeci de ani, şi ei într-adevăr nu L-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu. Ucenicii au avut remuşcări din cauză că îngăduiseră ca necredinţa timpului să influenţeze şi părerile lor şi să le întunece înţelegerea. Lumina acestei lumi întunecate strălucise prin negură, iar ei nu fuseseră în stare să înţeleagă de unde veneau aceste raze. Se întrebau pentru ce se purtaseră în aşa fel, încât Hristos să fie nevoit să-i mustre. Repetau adesea discuţiile pe care le avuseseră cu El şi îşi ziceau: De ce am îngăduit noi ca ideile pământeşti şi opoziţia preoţilor şi rabinilor să ne încurce mintea, aşa încât n-am înţeles că Unul mai mare decât Moise era între noi, că Cineva mai înţelept decât Solomon ne învăţa? Cât de surde au fost urechile noastre! Cât de slabă a fost înţelegerea noastră!