56:7 Când au studiat profeţiile care mărturiseau despre Hristos, ucenicii au intrat în legătură cu Dumnezeirea şi au învăţat de la Acela care Se înălţase la cer, pentru a încheia lucrarea pe care o începuse pe pământ. Au recunoscut faptul că în El era o ştiinţă pe care nici o fiinţă omenească, lipsită de ajutorul dumnezeiesc, nu o putea înţelege. Ei aveau nevoie de ajutorul Aceluia despre care profetizaseră regi, profeţi şi oameni neprihăniţi. Cu uimire au citit şi recitit descrierile profetice ale caracterului şi lucrării Sale. Cât de neclare fuseseră pentru ei scrierile profetice! Cât de greoi fuseseră în a primi marile adevăruri care mărturiseau despre Hristos! Privindu-L în umilinţa Lui, când a umblat printre oameni, ei nu înţeleseseră taina întrupării Sale, caracterul dublu al naturii Sale. Parcă fuseseră legaţi la ochi, ca să nu poată să recunoască pe deplin dumnezeirea în corpul omenesc. Dar, după ce au fost iluminaţi de Duhul Sfânt, cum ar mai fi dorit să-L vadă iarăşi şi să se aşeze la picioarele Lui! Cum ar fi dorit să vină la El, ca să le explice pasajele din Scriptură pe care ei nu le înţelegeau! Cât de atenţi ar fi ascultat cuvintele Lui! Ce a vrut să spună Isus când a zis: "Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta" (Ioan 16,12)? Cât ar fi dorit să le ştie pe toate! Le părea rău că avuseseră o credinţă atât de