55:19 Un samaritean, fiind în călătorie, ajunge la locul în care era suferindul şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. Nu s-a mai întrebat dacă străinul era iudeu sau dintre neamuri. Dacă cel căzut era iudeu, samariteanul ştia bine că, dacă situaţia ar fi fost inversă, omul l-ar fi scuipat în faţă şi ar fi trecut dispreţuitor pe alături. Dar el n-a ezitat din cauza aceasta. Nu s-a gândit nici la faptul că el însuşi putea să fie în primejdie, dacă întârzia în locul acela. Îi era de ajuns că avea în faţă o fiinţă omenească aflată în nevoie şi suferinţă. Şi-a scos haina, ca să-l acopere. Uleiul şi vinul luate pentru propria călătorie le-a folosit ca să aline suferinţa şi să întărească pe cel rănit. L-a aşezat apoi pe asinul lui şi a pornit încet, cu pas domol, aşa încât străinul să nu fie mişcat şi să sufere mai mult. L-a dus la un han şi a avut toată noaptea grijă de el, supraveghindu-l cu multă atenţie. Dimineaţa, întrucât străinul se mai întremase, samariteanul s-a hotărât să meargă mai departe, pe drumul său. Dar, înainte de a face lucrul acesta, l-a dat în grija hangiului, a plătit totul şi a mai lăsat şi o sumă de rezervă pentru străin; şi, nefiind mulţumit numai cu atât, a luat măsuri şi pentru alte nevoi, spunând gazdei: "Ai grijă de el şi orice vei mai cheltui, îţi voi da înapoi la întoarcere".