53:1 Cap. 52 - Păstorul divin
53:2 "EU SUNT PĂSTORUL CEL BUN. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi." "Eu sunt Păstorul cel bun. Eu îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele."
53:3 Isus a găsit iarăşi calea de a ajunge la mintea ascultătorilor Săi, folosind exemple care le erau cunoscute. El Se prezentase ca fiind lumina, izvorul vieţii şi al bucuriei pentru natură şi pentru oameni. Acum, într-un frumos tablou pastoral, ilustrează legătura Sa cu cei care cred în El. Nici un tablou nu era mai cunoscut pentru ascultătorii Săi decât acesta şi cuvintele lui Hristos i-au legat pentru totdeauna de Sine. De acum înainte, niciodată ucenicii nu puteau să vadă păstorii păscându-şi turmele fără să-şi amintească de învăţătura Mântuitorului. Ei urmau să-L vadă pe Hristos în fiecare păstor credincios. Iar ei aveau să se vadă în fiecare oaie neajutorată şi slabă.
53:4 Imaginea aceasta fusese folosită de profetul Isaia, care o aplicase la misiunea lui Mesia, în cuvintele de mângâiere: "Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: 'Iată Dumnezeul vostru!... El Îşi va paşte turma ca un păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui'" (Is. 40,9-11). David cântase: "Domnul este Păstorul meu;
53:5 nu voi duce lipsă de nimic" (Ps. 23,1). Iar Duhul Sfânt declarase prin Ezechiel: "Voi pune peste ele un singur Păstor care le va paşte", "voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită", "voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea slabă". "Voi încheia cu ele legământ de pace." "Nu vor mai fi de jaf între neamuri... ci vor locui în linişte, şi nu le va mai tulbura nimeni" (Ezech. 34,23.16.25.28).
53:6 Hristos a aplicat aceste profeţii la Sine şi a arătat contrastul dintre caracterul Său şi cel al conducătorilor lui Israel. Fariseii tocmai izgoniseră o oaie din turmă, deoarece îndrăznea să dea mărturie despre puterea lui Hristos. Ei tăiaseră un suflet, pe care adevăratul Păstor îl atrăgea la Sine. Prin aceasta, ei arătau că nu cunosc lucrarea care le fusese încredinţată şi că sunt nevrednici de încrederea care li se acordase ca păstori ai turmei. Isus le-a prezentat contrastul dintre ei şi Păstorul cel bun şi a arătat către Sine ca fiind adevăratul păzitor al turmei Domnului. Înainte de a face aceasta însă, El le-a vorbit despre Sine folosind o altă ilustraţie.
53:7 El a zis: "Cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor". Fariseii n-au înţeles că aceste cuvinte erau rostite împotriva lor. În timp ce se întrebau în inima lor cu privire la înţelesul lor, Isus le-a spus pe faţă: "Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug."
53:8 Hristos este uşa de la staulul lui Dumnezeu. Prin uşa aceasta au intrat toţi copiii Săi, din cele mai vechi timpuri. În Isus, aşa cum este arătat în ceremonii, cum este prefigurat în simboluri, cum este prezentat în descoperirea profeţilor, cum este dezvăluit în învăţăturile date ucenicilor şi în minunile săvârşite în favoarea fiilor oamenilor, ei L-au văzut pe "Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii" (Ioan 1,29) şi prin El au fost aduşi în staulul harului Său. Mulţi au venit prezentând alte ţinte în care să creadă lumea: s-au inventat ceremonii şi sisteme prin care oamenii speră să primească îndreptăţire şi pace de la Dumnezeu şi, în felul acesta, să intre în staulul Său. Dar unica poartă este Hristos; toţi cei care au introdus ceva care să-I ia locul
53:9 lui Isus, care au căutat să pătrundă în staul pe vreo altă cale, sunt hoţi şi tâlhari.
53:10 Fariseii nu intraseră pe uşă. Ei săriseră în staul pe altă parte decât prin Hristos şi nu îndeplineau lucrarea adevăratului păstor. Preoţii şi conducătorii, cărturarii şi fariseii prăpădeau păşunile şi murdăreau izvoarele apelor vieţii. Cu credincioşie, Cuvântul inspiraţiei îi descrie pe aceşti păstori mincinoşi astfel: "Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită... ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime" (Ezech. 34,4).
53:11 În toate timpurile, filozofii şi învăţătorii au prezentat lumii teorii prin care să mulţumească nevoile sufletului omenesc. Fiecare naţiune păgână şi-a avut marii ei învăţători şi sistemele sale religioase, care ofereau alte mijloace de mântuire decât Hristos, îndepărtând ochii oamenilor de la faţa Tatălui şi umplându-le inimile cu teamă faţă de Acela care le dăduse numai binecuvântări. Tendinţa lucrării lor este de a jefui pe Dumnezeu de ce este al Său, atât prin creaţiune, cât şi prin răscumpărare. Aceşti învăţători mincinoşi îl jefuiesc şi pe om. Milioane de fiinţe omeneşti sunt încovoiate sub lanţurile unor religii false, în sclavia temerii sau a unei indiferenţe totale, trudind asemenea vitelor de povară, jefuiţi de nădejde, de bucurie sau de aspiraţie aici şi având o teamă disperată de cele viitoare. Numai Evanghelia harului lui Dumnezeu poate înălţa sufletul. Contemplarea iubirii lui Dumnezeu, manifestată prin Fiul Său, va mişca inima şi va trezi puterile minţii, aşa cum nimic altceva nu o poate face. Hristos a venit ca să poată crea din nou chipul lui Dumnezeu în om şi oricine îi îndepărtează pe oameni de la Hristos îi îndepărtează de la izvorul adevăratei dezvoltări, îi jefuieşte de nădejdea, scopul şi slava vieţii. Cel ce face aşa este un hoţ şi un tâlhar.
53:12 "Cine intră pe uşă este păstorul oilor." Hristos este şi Păstorul, şi Uşa. El intră prin Sine Însuşi. Prin jertfa Sa, El devine păstorul oilor. "Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui, el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el pentru că îi cunosc glasul."
53:13 Oaia este una dintre cele mai timide şi mai neajutorate făpturi, şi în Orient, grija păstorului pentru turmă este neobosită şi neîncetată.
53:14 Şi pe vremuri, ca şi acum, era puţină siguranţă în afara oraşelor întărite cu ziduri. Tâlharii din triburile rătăcitoare sau fiarele de pradă, din ascunzătorile lor din stânci, stăteau la pândă să prădeze turmele. Păstorul veghea asupra turmei lui, ştiind că această slujbă ar putea să-l coste chiar viaţa. Iacov, care păzise turmele lui Laban în păşunile din Haran, descriind munca sa neobosită, zicea: "Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi" (Gen. 31,40). Şi tânărul David, pe când păzea oile tatălui său, a avut de înfruntat singur leul şi ursul şi a scăpat din gura lor mielul furat.
53:15 În timp ce păstorul îşi conduce turma peste înălţimile stâncoase, prin păduri şi prin râpe sălbatice, către locurile de păşunat de pe malul râului, în timp ce le supraveghează în munţi în noaptea singuratică, ferindu-le de tâlhari şi îngrijindu-le cu duioşie pe cele bolnave şi slabe, viaţa lui ajunge să fie una cu a lor. Un ataşament puternic şi plin de duioşie îl leagă de obiectele grijii lui. Oricât de mare ar fi turma, păstorul cunoaşte fiecare oaie. Fiecare are numele ei şi răspunde la acest nume, când păstorul o cheamă.
53:16 După cum un păstor pământesc îşi cunoaşte oile, tot astfel Păstorul divin Îşi cunoaşte turma răspândită în toată lumea. "Voi sunteţi oile Mele, oile păşunii Mele, şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu." Isus zice: "Te chem pe nume; eşti al Meu". "Te-am săpat pe palmele Mele" (Ezech. 34,31; Is. 43,1; 49,16).
53:17 Isus ne cunoaşte pe fiecare în parte şi are milă de slăbiciunile noastre. Ne cunoaşte pe toţi pe nume. Cunoaşte chiar casa în care locuim şi pe fiecare dintre cei ce o ocupă. Adeseori, El a dat îndrumări servilor Săi să meargă pe o anumită stradă, într-o anumită cetate, la o anumită casă, pentru a găsi acolo pe una din oile Sale.
53:18 Fiecare suflet este atât de bine cunoscut de Isus, ca şi când ar fi singurul pentru care a murit Mântuitorul. Durerea fiecăruia Îi mişcă inima. Strigătul de ajutor ajunge la urechile Lui. El a venit pentru a-i atrage pe toţi oamenii la Sine. El le zice: "Urmaţi-Mă", iar Duhul Său lucrează asupra inimii lor, pentru a-i atrage să vină la El. Mulţi nu se lasă atraşi. Isus ştie cine sunt aceştia. El ştie de asemenea şi cine primeşte cu voie bună chemarea Sa şi este gata să vină sub supravegherea Sa de păstor. El zice: "Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine". El are grijă de fiecare în parte, ca şi cum n-ar mai fi alta pe faţa pământului.
53:19 "El Îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul... şi oile merg după El, pentru că Îi cunosc glasul." Păstorul oriental nu sileşte oile la drum. El nu foloseşte forţa sau frica, ci, mergând înainte, le cheamă. Ele îi cunosc glasul şi ascultă de chemarea lui. Tot astfel face şi Mântuitorul ca Păstor cu oile Sale. Scriptura zice: "Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe turmă, prin mâna lui Moise şi Aaron". Prin proorocul, Isus declară: "Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea". Nu constrânge pe nimeni să-L urmeze. El zice: "I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste" (Ps. 77,20; Ier. 31,3; Osea 11,4).
53:20 Nu teama de pedeapsă sau nădejdea răsplătirii veşnice îi face pe ucenicii lui Hristos să-L urmeze. Ei privesc iubirea neîntrecută a lui Hristos, descoperită în timpul vieţii Sale pe pământ, de la staulul din Betleem până la crucea de pe Golgota, şi privirea Lui atrage, linişteşte şi supune sufletul. În inima celor ce privesc se aprinde iubirea. Ei aud glasul Lui şi-L urmează.
53:21 După cum păstorul merge înaintea oilor, dând mai întâi el piept cu greutăţile drumului, tot astfel procedează şi Isus cu poporul Său. "După ce Şi-a scos toate oile, merge înaintea lor." Calea către cer este sfinţită de urmele paşilor Mântuitorului. Cărarea poate fi prăpăstioasă şi aspră, dar Isus a mers pe calea aceasta; picioarele Sale au călcat şi îndoit spinii, pentru a face calea mai uşoară pentru noi. Orice povară pe care suntem chemaţi să o purtăm a fost purtată mai înainte de El.
53:22 Cu toate că S-a suit la Tatăl, stă în prezenţa Sa şi este părtaş la tronul universului, Isus n-a pierdut nimic din natura Sa miloasă. Astfel, aceeaşi inimă duioasă şi iubitoare este deschisă pentru toate necazurile lumii. Mâna care a fost străpunsă este astăzi întinsă pentru a binecuvânta şi mai îmbelşugat pe poporul Său din lume. "În veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea."
53:23 Sufletul care s-a predat lui Hristos este mai de preţ în ochii Lui decât lumea întreagă. Mântuitorul ar fi trecut prin agonia Calvarului, chiar dacă prin aceasta n-ar fi fost mântuit decât un singur om. El nu va părăsi niciodată pe nici unul dintre cei pentru care a murit. El îi va păstra prin puterea Sa pe toţi, afară de cazul că urmaşii Săi aleg să-L părăsească.
53:24 În toate încercările noastre, avem un ajutor care nu lipseşte niciodată. El nu ne lasă să luptăm singuri cu ispita, să ne batem cu răul şi să fim în cele din urmă zdrobiţi sub poveri şi întristare. Cu toate că acum este ascuns de privirea muritorilor, urechea credinţei poate auzi glasul Lui, zicând: "Nu te teme; căci Eu sunt cu tine". "Eu sunt cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor." (Apoc. 1,18). Am suferit întristările tale, am trecut prin luptele tale, am dat piept cu ispitele tale. Cunosc lacrimile tale; şi Eu am plâns. Cunosc chiar şi durerile prea adânci pentru a fi rostite la urechea unui om. Să nu crezi că eşti singur şi părăsit. Deşi suferinţa ta nu mişcă nici o coardă sensibilă în vreo inimă de pe pământ, priveşte la Mine şi vei trăi. "Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile; dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine" (Is. 54,10).
53:25 Oricât de mult şi-ar iubi un păstor oile, el îşi iubeşte mai mult fiii şi fiicele. Isus nu este numai Păstorul nostru. El ne este şi "Părinte veşnic". Şi El zice: "Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl" (Ioan 10,14.15). Ce sublimă declaraţie! Singurul Fiu, Acela care este la sânul Tatălui, Acela despre care Dumnezeu a declarat că este "Omul care Îmi este tovarăş!" (Zah. 13,7), această legătură care există între El şi veşnicul Dumnezeu este luată ca model, pentru a arăta relaţia dintre Hristos şi copiii Săi de pe pământ!
53:26 Isus ne iubeşte pentru că noi suntem darul Tatălui Său şi răsplătirea lucrării Sale. El ne iubeşte ca pe copiii Săi. Cititorule, El te iubeşte. Cerul însuşi nu poate da nimic mai mult, nimic mai bun. De aceea, ai încredere!
53:27 Isus S-a gândit la toţi aceia de pe întreg pământul care au fost duşi în rătăcire de păstorii mincinoşi. Aceia pe care El dorea să-i adune "ca pe oi ale păşunii Sale" erau împrăştiaţi printre lupi, şi El a zis: "Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un păstor" (Ioan 10,16).
53:28 "Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau." Adică: Tatăl Meu v-a iubit aşa de mult, încât
53:29 şi pe Mine Mă iubeşte mai mult pentru că-Mi dau viaţa pentru răscumpărarea voastră. Pentru că am devenit înlocuitorul şi garantul vostru, prin jertfa vieţii Mele, pentru că am plătit datoriile voastre şi am purtat vina voastră, Eu devin mai scump pentru Tatăl.
53:30 "Îmi dau viaţa, ca iarăşi să o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi." În timp ce, ca membru al familiei omeneşti, era muritor, ca Dumnezeu, El era izvorul vieţii pentru oameni. El S-ar fi putut împotrivi atacurilor morţii şi ar fi putut să refuze să intre sub stăpânirea ei, dar El Şi-a dat viaţa de bunăvoie, pentru ca să poată aduce viaţa şi nemurirea la lumină. El a purtat păcatul lumii, a suferit blestemul lui, Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru ca oamenii să nu moară veşnic. "El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui... El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Is. 53,4-6).