Printable ModeHristos Lumina Lumii, 52
|
52:1 Cap. 51 - "Lumina lumii" 52:2 "ISUS LE-A VORBIT DIN NOU şi a zis: 'Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii'." 52:3 Când a spus aceste cuvinte, Isus Se afla în curtea templului, unde aveau loc slujbele de la Sărbătoarea Corturilor. În mijlocul acestei curţi se ridicau doi stâlpi înalţi, cu candelabre mari. După jertfa de seară, erau aprinse toate lămpile, care îşi răspândeau lumina asupra Ierusalimului. Ceremonia aceasta era în amintirea stâlpului de lumină care călăuzise pe Israel în pustie şi mai era privită ca vestind venirea lui Mesia. Seara, când se aprindeau lămpile, curtea era plină de voie bună. Oameni încărunţiţi, preoţii templului şi conducătorii poporului se uneau în dansuri festive, în sunetul muzicii instrumentelor şi cântărilor leviţilor. 52:4 Prin iluminarea Ierusalimului, poporul îşi exprima nădejdea în venirea lui Mesia, care avea să-Şi reverse lumina asupra lui Israel. Dar, pentru Isus, scena avea un înţeles mai profund. După cum lămpile strălucitoare ale templului luminau totul în jurul lor, aşa şi Hristos, izvorul luminii spirituale, luminează în întunericul lumii. Cu toate acestea, simbolul nu era desăvârşit. Luminătorul cel mare, pe care mâna Sa îl aşezase în ceruri, era o reprezentare mai corectă a slavei misiunii Sale. 52:5 Era dimineaţă. Soarele tocmai răsărise deasupra Muntelui Măslinilor, razele lui dădeau o strălucire orbitoare palatelor de marmură şi 52:6 luminau aurul zidurilor templului, când Isus, arătând către acest tablou, a zis: "Eu sunt Lumina lumii". 52:7 Unul dintre cei care au fost martori la scena aceasta a reluat mai târziu cuvintele Mântuitorului în acest pasaj sublim: "În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o". "Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume" (Ioan 1,4.5.9). Şi multă vreme după ce Isus Se înălţase la cer, Petru, de asemenea, scriind sub iluminarea Duhului Sfânt, a reamintit simbolul folosit de Hristos: "Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre" (2 Petru 1,19). 52:8 Lumina a fost totdeauna un simbol al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. La început, Cuvântul creator a făcut ca lumina să lumineze în întuneric. Lumina a fost ascunsă în stâlpul de nor, ziua, şi în stâlpul de foc, noaptea, călăuzind marile oştiri ale lui Israel. Lumina a strălucit cu măreţie înfricoşătoare în jurul Domnului, pe Muntele Sinai. Lumina se odihnea deasupra capacului chivotului din sanctuar. Lumina a umplut Templul lui Solomon, la inaugurarea lui. Lumina a strălucit pe dealurile Betleemului, când îngerii au adus păstorilor care privegheau solia mântuirii. 52:9 Dumnezeu este lumină şi, în cuvintele: "Eu sunt Lumina lumii", Hristos declară unitatea Lui cu Dumnezeu şi legătura Sa cu întreaga familie omenească. El a fost Acela care la început a făcut ca lumina să "strălucească în întuneric" (2 Cor. 4,6). El este lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. El era lumina spirituală care a luminat asupra lui Israel în simbol, în ceremonii şi profeţie. Dar lumina n-a fost dată numai lui Israel. După cum razele soarelui pătrund până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, astfel şi lumina Soarelui dreptăţii luminează asupra oricărui suflet. 52:10 "Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume." Lumea şi-a avut marii ei învăţători, bărbaţi cu o inteligenţă uriaşă şi cu o minunată putere de observaţie, oameni ale cărora cuvinte au stimulat cugetarea şi au scos la iveală domenii vaste de cunoaştere; şi aceşti bărbaţi au fost onoraţi ca fiind conducătorii şi binefăcătorii neamului lor. Dar aici este Unul mai presus de ei. "Tuturor celor ce L-au primit le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu." "Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut" (Ioan 1,12.18). Putem să urmărim şirul marilor învăţaţi ai lumii până acolo unde se întind rapoartele omeneşti; dar 52:11 Lumina a fost înainte de ei. După cum luna şi stelele sistemului solar strălucesc prin lumina reflectată de la soare, tot astfel, în măsura în care învăţătura lor e adevărată, cugetătorii cei mari ai lumii reflectă razele Soarelui neprihănirii. Fiecare perlă a cugetării, fiecare scânteiere a inteligenţei sunt de la Lumina lumii. În zilele noastre, auzim mult despre o "înaltă educaţie". Dar adevărata "înaltă educaţie" este dată de Acela "în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei". "În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor" (Col. 2,3; Ioan 1,4). "Cine Mă urmează pe Mine", a zis Isus, "nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." 52:12 În cuvintele: "Eu sunt Lumina lumii", Isus S-a declarat ca fiind Mesia. În templul în care Hristos învăţa acum, bătrânul Simeon vorbise despre El, numindu-L "lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel" (Luca 2,32). Prin aceste cuvinte, el aplica la Isus o profeţie cunoscută de tot Israelul. Prin profetul Isaia, Duhul Sfânt declarase: "Este prea puţin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici seminţiile lui Iacov, şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului" (Is. 49,6). Profeţia aceasta era înţeleasă de toţi ca vorbind despre Mesia şi, când Isus a zis: "Eu sunt Lumina lumii", oamenii nu puteau să nu recunoască afirmaţia Sa că El este Cel Făgăduit. 52:13 Pentru farisei şi conducători, această afirmaţie părea o îndrăzneală plină de aroganţă. Ei nu puteau să tolereze ca un om asemenea lor să aibă astfel de pretenţii. Făcându-se că nu au auzit cuvintele Sale, ei au întrebat: "Cine eşti Tu?" Ei stăruiau să-L forţeze să declare că El este Hristosul. Înfăţişarea şi lucrarea Lui se deosebeau aşa de mult de aşteptările poporului, încât vrăjmaşii Săi înverşunaţi credeau că, dacă El ar fi afirmat în mod direct că El este Mesia, ar fi fost lepădat ca un impostor. 52:14 Dar la întrebarea lor: "Cine eşti Tu", Isus a răspuns: "Ceea ce de la început vă spun că sunt" (Ioan 8,25). Ceea ce se descoperise în cuvintele Lui era vădit şi în caracterul Său. El era întruparea adevărurilor pe care le învăţa. "Nu fac nimic de la Mine", a continuat El, "ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu. Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut." El n-a căutat să aducă dovezi sau argumente în favoarea mesianităţii Sale, ci a arătat unitatea Sa cu Dumnezeu. Dacă mintea lor ar fi fost deschisă faţă de iubirea lui Dumnezeu, ei L-ar fi primit pe Isus. 52:15 Mulţi dintre ascultătorii Lui erau atraşi către El prin credinţă, şi lor le-a zis: "Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi". 52:16 Aceste cuvinte i-au ofensat pe farisei. Trecând cu vederea îndelunga supunere a naţiunii lor sub jug străin, ei au strigat cu mânie: "Noi suntem sămânţa lui Avraam, şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: 'Veţi fi slobozi!'" Isus a privit la aceşti sclavi ai răutăţii, oameni ale căror gânduri erau pornite spre răzbunare, şi a răspuns trist: "Adevărat vă spun că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului". Ei se aflau în cel mai rău fel de robie - stăpâniţi de duhul cel rău. 52:17 Orice om care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-şi aparţine. El poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie. Lui nu i se îngăduie să vadă frumuseţea adevărului, deoarece mintea lui este sub stăpânirea lui Satana. În timp ce, cu îngâmfare, se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei judecăţi, el ascultă de voinţa domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătuşele care ţin sufletul în robia păcatului. "Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi." "Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii" (Rom. 8,2). 52:18 În lucrarea de mântuire, nu există constrângere. Nu este folosită nici o forţă exterioară. Sub influenţa Duhului lui Dumnezeu, omul este lăsat liber să aleagă cui vrea să servească. În schimbarea care are loc, atunci când omul se predă lui Hristos, se află simţământul celei mai înalte libertăţi. Izgonirea păcatului este o acţiune a voinţei noastre. E adevărat, nu avem putere să ne eliberăm de sub stăpânirea lui Satana, dar, când dorim să fim eliberaţi din păcat şi, în marea noastră nevoie, strigăm după o putere din afară şi mai presus de noi, puterile noastre sunt îmbibate cu energia divină a Duhului Sfânt şi ele ascultă de poruncile lui Dumnezeu, împlinind astfel voinţa Sa. 52:19 Singura condiţie prin care este posibilă libertatea omului este aceea de a deveni una cu Hristos. "Adevărul vă va face slobozi" şi Hristos este adevărul. Păcatul poate să triumfe numai prin slăbiciunea minţii şi prin distrugerea libertăţii sufletului. Supunerea faţă de Dumnezeu înseamnă refacerea omului - readucerea lui la slava şi demnitatea de om. Legea divină faţă de care sunt aduşi în supunere este "legea slobozeniei" (Iacov 2,12). 52:20 Fariseii declaraseră că ei sunt copiii lui Avraam. Isus le-a spus că această pretenţie putea fi susţinută numai făcând lucrările lui Avraam. Adevăraţii copii ai lui Avraam aveau să trăiască la fel ca el, o viaţă de ascultare de Dumnezeu. Ei n-ar fi căutat să-L omoare pe Acela care rostea adevărul dat de Dumnezeu. Complotând 52:21 împotriva lui Hristos, rabinii nu făceau faptele lui Avraam. Simpla descendenţă din Avraam nu avea nici o valoare. Fără o legătură spirituală cu el, care s-ar fi descoperit în manifestarea aceluiaşi spirit şi săvârşirea aceloraşi fapte, ei nu erau copiii lui. 52:22 Principiul acesta rămâne valabil şi într-o problemă care a agitat multă vreme lumea creştină - problema succesiunii apostolice. Descendenţa din Avraam era dovedită nu prin nume şi legături de rudenie, ci prin asemănarea în caracter. Tot astfel şi succesiunea apostolică se întemeiază nu pe transmiterea autorităţii ecleziastice, ci pe înrudirea spirituală. O viaţă condusă de spiritul apostolilor, de spiritul, credinţa şi învăţătura adevărului predicat de ei - aceasta este dovada adevărată a succesiunii apostolice. Aceasta este ceea ce face din oameni urmaşi ai primilor învăţători ai Evangheliei. 52:23 Isus a tăgăduit că iudeii erau fiii lui Avraam. El a zis: "Voi faceţi faptele tatălui vostru". Batjocoritori, ei au răspuns: "Noi nu suntem copii născuţi din desfrânare; avem un singur Tată, pe Dumnezeu". Cuvintele acestea, ca aluzie la împrejurările naşterii Sale, intenţionau să fie ca un atac împotriva lui Hristos în faţa acelora care începuseră să creadă în El. Isus nu a luat seama la această insinuare josnică şi a zis: "Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu". 52:24 Faptele dovedeau legătura lor cu acela care era un mincinos şi un ucigaş. "Voi aveţi de tată pe diavolul", le-a zis Isus, "şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr... Pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi" (Ioan 8,44.45). Faptul că Isus spunea adevărul, şi îl spunea cu atâta siguranţă, era motivul pentru care El nu era primit de conducătorii iudeilor. Adevărul era acela care îi ofensa pe aceşti oameni plini de îndreptăţire de sine. Adevărul demasca falsitatea rătăcirii, condamna învăţătura şi practicile lor şi era rău primit. Mai bine închideau ochii faţă de adevăr decât să se umilească şi să-şi mărturisească rătăcirea. Nu iubeau adevărul. Nu-l doreau, cu toate că era adevăr. 52:25 "Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?" Zi după zi, vreme de trei ani, vrăjmaşii Îl urmăriseră pe Hristos, căutând să găsească o pată în caracterul Său. Satana şi toată confederaţia răului căutaseră să-L biruie, dar nu găsiseră în El nimic prin care să câştige un avantaj. Până şi demonii erau constrânşi să mărturisească: "Eşti Sfântul lui Dumnezeu!" (Marcu 1,24). Isus a trăit legea în faţa cerului, în 52:26 faţa lumilor necăzute şi în faţa oamenilor păcătoşi. Înaintea îngerilor, a oamenilor şi a demonilor, El rostise, fără să poată fi contrazis, cuvinte care de pe orice alte buze ar fi fost o hulă: "Totdeauna fac ce-I este plăcut". 52:27 Faptul că iudeii nu L-au primit pe Hristos, deşi n-au putut găsi nici un păcat în El, dovedea că ei înşişi nu aveau legătură cu Dumnezeu. Ei nu recunoşteau glasul Lui în solia Fiului Său. Ei gândeau că-L judecă pe Hristos, dar, lepădându-L, pronunţau o sentinţă asupra lor. "Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu", a zis Isus; "voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu". 52:28 Învăţătura este adevărată pentru toate timpurile. Mulţi oameni, a căror plăcere este să ia în râs, să critice şi să caute în Cuvântul lui Dumnezeu ceva pe care să-l pună la îndoială, cred că dau dovadă de gândire independentă şi de agerime mintală. Se socotesc judecătorii Bibliei, când adevărul este acela că ea se judecă singură. Ei dau dovadă că nu sunt în stare să aprecieze adevărurile care îşi au obârşia în cer şi cuprind în ele veşnicia. Ei nu sunt cuprinşi de teamă în prezenţa neprihănirii lui Dumnezeu, care se ridică în faţa lor ca un munte înalt. Ei aleargă după vreascuri şi paie şi prin aceasta trădează o fire mărginită şi pământească, o inimă care pierde repede puterea de a-L aprecia pe Dumnezeu. Acela a cărui inimă a răspuns la atingerea divină va căuta lucrurile acelea care vor spori cunoştinţa de Dumnezeu şi-i vor curăţi şi înălţa caracterul. După cum o floare se întoarce către soare, ca razele strălucitoare să aducă la iveală culorile frumuseţii, tot astfel sufletul se va întoarce către Soarele neprihănirii, ca lumina cerului să poată înfrumuseţa caracterul cu minunatele trăsături ale caracterului lui Hristos. 52:29 Isus a continuat, arătând puternicul contrast dintre atitudinea iudeilor şi aceea a lui Avraam: "Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat". 52:30 Avraam dorise foarte mult să-L vadă pe Mântuitorul făgăduit. El a înălţat cea mai arzătoare rugăciune, cerând ca, înainte de a muri, să poată vedea pe Mesia. Şi L-a văzut pe Hristos. Lui i s-a dat o lumină supranaturală şi a recunoscut caracterul divin al lui Hristos. A văzut ziua Lui şi s-a bucurat. I s-a dat privilegiul să întrezărească jertfa divină pentru păcat. În propria experienţă, el a trăit o exemplificare a acestui sacrificiu, când a primit porunca: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac... şi adu-l ardere de tot" (Gen. 22,2). El l-a pus pe fiul făgăduinţei pe altarul de jertfă, fiul în care erau adunate toate nădejdile lui. Apoi, în timp ce şedea alături de altar, având cuţitul ridicat, gata să asculte de porunca lui Dumnezeu, a auzit un glas din cer, zicând: "Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine" (Gen. 22,12). 52:31 Prin această încercare grozavă a trebuit să treacă Avraam, ca să poată vedea ziua lui Hristos şi să-şi dea seama de marea iubire a lui Dumnezeu pentru lume - atât de mare, încât, pentru a o ridica din degradarea ei, a dat pe unicul Său Fiu la cea mai ruşinoasă moarte. 52:32 Avraam a învăţat de la Dumnezeu lecţia cea mai mare, care a fost dată celor muritori. Rugăciunea lui de a-L vedea pe Hristos înainte de a muri a fost ascultată. L-a văzut pe Hristos, a văzut tot ce pot vedea cei muritori şi să trăiască. Consacrându-se pe deplin, el a fost în stare să înţeleagă viziunea despre Hristos ce i-a fost dată. I s-a arătat că, dând pe unicul Său Fiu spre a-i salva pe păcătoşi de la ruina veşnică, Dumnezeu făcea un sacrificiu mare şi minunat, mai presus de ce ar fi putut face vreun om. 52:33 Experienţa lui Avraam dă răspunsul la întrebarea: "Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Preaînalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?" (Mica 6,6.7). În cuvintele lui Avraam: "Fiule, Dumnezeu Însuşi va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot" (Gen. 22,8) şi în măsurile luate de Dumnezeu pentru a pune o jertfă în locul lui Isaac, se declară că nici un om nu poate săvârşi ispăşirea de sine. Sistemul păgân de jertfe nu putea fi cu nici un chip primit de Dumnezeu. Nici un tată nu trebuie să ofere pe fiul său sau pe fiica sa ca jertfă pentru păcat. Numai Fiul lui Dumnezeu poate să poarte vinovăţia lumii. 52:34 Prin suferinţa sa, Avraam a ajuns să contemple lucrarea de sacrificiu a Mântuitorului. Dar Israel nu voia să înţeleagă ceea ce era aşa de potrivnic inimii lor îngâmfate. Cuvintele lui Hristos cu privire la Avraam nu căpătau pentru ascultătorii Lui nici o semnificaţie adâncă. Fariseii vedeau în ele numai un motiv de luat în râs. Ei au răspuns cu dispreţ, ca şi cum ar fi vrut să dovedească faptul că Isus este fără minte: "N-ai nici cincizeci de ani şi ai văzut pe Avraam?" 52:35 Cu solemnă demnitate, Isus a răspuns: "Adevărat, adevărat vă spun, că mai înainte să se nască Avraam EU SUNT". 52:36 Tăcerea s-a aşternut asupra acelei adunări. Numele lui Dumnezeu, descoperit lui Moise pentru a exprima ideea prezenţei veşnice, fusese pretins 52:37 de acest Învăţător galilean ca aparţinându-I. El Se anunţase ca fiind Cel existent prin Sine Însuşi, Cel făgăduit lui Israel, "a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei" (Mica 5,2). 52:38 Din nou au strigat preoţii şi rabinii împotriva lui Isus, zicând că huleşte. Afirmaţia Sa că este una cu Dumnezeu îi iritase mai înainte până acolo, încât voiau să-I ia viaţa, iar după câteva luni au şi spus lămurit: "Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru hulă, şi pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu" (Ioan 10,33). Pentru că era şi susţinea că este Fiul lui Dumnezeu, ei erau hotărâţi să-L distrugă. Acum, mulţi dintre oamenii care erau de partea preoţilor şi rabinilor au luat pietre să arunce în El. "Dar Isus S-a făcut nevăzut şi a ieşit din templu, trecând prin mijlocul lor." 52:39 Lumina strălucea în întuneric; "dar întunericul n-a biruit-o [n-a primit-o]" (Ioan 1,5). 52:40 "Când trecea, Isus a văzut un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: 'Învăţătorule, cine a păcătuit, omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?' Isus a răspuns: 'N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu'. După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi a zis: 'Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului (care tălmăcit înseamnă trimis)'. El s-a dus, s-a scăldat şi s-a întors văzând bine." 52:41 În general, iudeii credeau că păcatul e pedepsit în viaţa aceasta. Orice suferinţă era privită ca pedeapsă pentru vreo faptă rea, fie a suferindului, fie a părinţilor lui. Este adevărat că orice suferinţă vine din călcarea Legii lui Dumnezeu, dar adevărul acesta fusese răstălmăcit. Satana, autorul păcatului şi al urmărilor lui, îi făcuse pe oameni să creadă că suferinţele şi moartea vin de la Dumnezeu - ca o pedeapsă arbitrară dată din cauza păcatului. Din cauza aceasta, acela asupra căruia căzuse vreo suferinţă sau vreo nenorocire mare mai avea pe deasupra şi povara de a fi privit ca un mare păcătos. 52:42 În felul acesta, era pregătită calea între iudei să-L lepede pe Isus. Acela care "suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui" era privit de iudei ca fiind "pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit"; şi ei şi-au întors faţa de la El (Is. 53,4.3). 52:43 Dumnezeu dăduse o învăţătură pentru a contracara mentalitatea aceasta. Istoria vieţii lui Iov arătase că suferinţa este adusă de Satana, dar că, prin ea, Dumnezeu Îşi aduce la îndeplinire planurile harului Său. Dar Israel n-a înţeles învăţătura. Aceeaşi eroare, pentru care Dumnezeu i-a mustrat pe prietenii lui Iov, a fost repetată de iudei când L-au lepădat pe Hristos. 52:44 Credinţa iudeilor cu privire la relaţia dintre păcat şi suferinţă era împărtăşită şi de ucenicii lui Hristos. În timp ce le-a corectat rătăcirea, Isus nu le-a explicat cauza suferinţei omului, ci le-a spus care va fi urmarea. Din cauza ei, urma să se descopere puterea lui Dumnezeu. "Cât timp sunt în lume", a zis El, "sunt Lumina lumii." Apoi, după ce a uns ochii orbului, l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului, şi vederea omului a fost restabilită. În felul acesta, Isus a răspuns la întrebarea ucenicilor în mod practic, după cum răspundea de obicei la toate întrebările care I se puneau din curiozitate. Ucenicii nu erau chemaţi să discute cine a păcătuit sau n-a păcătuit, ci să înţeleagă puterea şi mila lui Dumnezeu manifestate, dând orbului vederea. Era uşor de înţeles că nu era putere de vindecare în tină sau în scăldătoarea la care orbul a fost trimis să se spele, ci puterea era în Hristos. 52:45 Fariseii nu puteau fi decât uimiţi de vindecare. Totuşi, erau plini de ură mai mult ca oricând, deoarece minunea fusese săvârşită în zi de Sabat. 52:46 Vecinii tânărului şi cei care îl cunoscuseră mai înainte, pe când era orb, ziceau: "Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?" Ei priveau la el cu îndoială, deoarece, de când i se deschiseseră ochii, înfăţişarea lui se schimbase şi se făcuse mai strălucitoare şi el părea un alt om. 52:47 Întrebarea aceasta trecea de la unul la altul. Unii ziceau: "El este"; alţii: "Seamănă cu el". Dar cel care primise marea binecuvântare a pus capăt discuţiei, zicând: "Eu sunt". El le-a povestit apoi despre Isus şi despre felul în care fusese vindecat şi ei au întrebat: "Unde este omul acela?" El a răspuns: "Nu ştiu". 52:48 Apoi l-au adus în faţa unui sfat al fariseilor. Din nou omul a fost întrebat cum îşi recăpătase vederea. "El le-a zis: 'Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd'." Atunci, unii dintre farisei au început să zică: "Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ţine Sabatul". Fariseii sperau să demonstreze că Isus este păcătos şi deci nu este El Mesia. Ei nu ştiau că tocmai Cel care făcuse Sabatul şi cunoştea toate îndatoririle faţă de ziua sfântă era Acela care îl vindecase pe orb. Ei se arătau foarte zeloşi pentru păzirea Sabatului, dar plănuiau uciderea tocmai în ziua aceea. Mulţi erau adânc mişcaţi auzind despre această minune şi erau convinşi că Acela care deschisese ochii orbului era mai mult decât un om obişnuit. Ca răspuns la acuzaţia că Isus era un păcătos, pentru că nu ţinea ziua Sabatului, ei spuseseră: "Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?" 52:49 Rabinii au făcut din nou apel la orb: "Tu ce zici despre El în privinţa faptului că ţi-a deschis ochii?" "Este un prooroc", le-a spus el. Fariseii susţineau că omul nu se născuse orb şi deci că nu-şi dobândise vederea acum. I-au chemat pe părinţii lui şi i-au întrebat, zicând: "Acesta este fiul vostru care spuneţi că s-a născut orb?" 52:50 Omul însuşi era acolo şi declara că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, dar fariseii mai bine ar fi tăgăduit dovezile ştiute chiar de ei decât să admită că greşeau. Atât de puternică este prejudecata, atât de diformă este neprihănirea fariseică! 52:51 Fariseii mai aveau o singură speranţă, şi anume să-i intimideze pe părinţii omului. Cu aparentă sinceritate, ei au întrebat: "Cum dar vede acum?" Părinţii se temeau să nu se compromită, deoarece se hotărâse ca oricine va mărturisi că Isus este Hristosul "să fie dat afară din sinagogă", adică să fie exclus din sinagogă treizeci de zile. În acest timp, nici copiii nu puteau fi circumcişi, nici morţii nu puteau să fie plânşi în casa celui vinovat. Condamnarea aceasta era privită ca o mare nenorocire şi, dacă cel vinovat nu se pocăia, urma o pedeapsă şi mai grea. Deşi marea lucrare săvârşită pentru fiul lor îi convinsese pe părinţi, ei au răspuns: "Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede acum 52:52 sau cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă, el singur poate vorbi despre ce-l priveşte". În felul acesta, au aruncat orice răspundere de la ei asupra fiului lor, deoarece nu îndrăzneau să-L mărturisească pe Hristos. 52:53 Dilema în care erau prinşi fariseii, îndoiala şi prejudecata lor, refuzul de a recunoaşte fapte concrete deschideau ochii mulţimii, mai ales ai oamenilor de rând. Deseori Isus săvârşea minunile Sale în public şi lucrarea Lui era totdeauna aceea de a alina suferinţa. Întrebarea care stăruia în multe minţi era: Ar face Dumnezeu asemenea fapte măreţe printr-un înşelător, cum susţineau fariseii că era Isus? Discuţia devenea tot mai aprinsă de ambele părţi. 52:54 Fariseii vedeau că ei înşişi fac publicitate faptei lui Isus. Nu puteau să tăgăduiască minunea. Orbul era plin de bucurie şi recunoştinţă; el privea lucrurile minunate ale naturii şi era plin de încântare văzând frumuseţea pământului şi a cerului. El le-a povestit fără sfială experienţa sa fariseilor şi ei au încercat iarăşi să-l aducă la tăcere, zicând: "Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul acesta este un păcătos". Adică: Nu mai spune că Omul acesta ţi-a dat vederea. Dumnezeu a făcut lucrul acesta. 52:55 Orbul a răspuns: "Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb şi acum văd". 52:56 Atunci au întrebat iarăşi: "Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?" Prin multe vorbe au încercat să-l încurce, aşa încât să-l facă să creadă că s-a înşelat. Satana şi îngerii lui erau de partea fariseilor şi uneau puterile şi iscusinţa lor cu mintea omenească, pentru a contracara influenţa lui Hristos. Ei încercau să şteargă convingerile care se tot adânceau în multe minţi. Dar şi îngerii lui Dumnezeu se aflau acolo, pentru a-l întări pe omul a cărui vedere fusese redată. 52:57 Fariseii nu-şi dădeau seama că au de-a face cu altcineva, nu numai cu omul needucat, care se născuse orb; ei nu Îl cunoşteau pe Acela cu care se luptau. Lumina dumnezeiască strălucea în adâncul sufletului celui orb. În timp ce făţarnicii aceştia încercau să-l facă să-şi piardă credinţa, Dumnezeu l-a ajutat să arate, prin puterea şi ascuţimea răspunsurilor, că nu poate fi prins în cursă. El a răspuns: "Acum v-am spus, şi n-aţi ascultat, pentru ce voiţi să mai auziţi încă o dată? Doar n-aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!" Ei l-au ocărât şi au zis: "Tu eşti ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Ştim că Dumnezeu a vorbit prin Moise, dar Acesta nu ştim de unde este". 52:58 Domnul Isus ştia prin ce are de trecut omul şi i-a dat har şi cuvinte, încât a devenit un martor pentru Hristos. El le-a răspuns fariseilor în cuvinte care erau o mustrare tăioasă pentru cei care îi puseseră întrebări. Ei pretindeau că sunt tălmăcitorii Scripturilor, călăuze religioase ale neamului; cu toate acestea, în faţa lor era Cineva care săvârşea minuni, şi ei mărturiseau pe faţă că nu cunosc nici care este izvorul puterii Lui, nici natura sau pretenţiile Lui. "Aici este mirarea", le răspunse omul, "că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. Ştim că Dumnezeu n-ascultă pe păcătoşi; ci dacă cineva este temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă. De când este lumea nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic." 52:59 Omul îi întâmpinase pe anchetatorii săi pe terenul lor. Logicii lui nu i se puteau împotrivi. Fariseii erau înmărmuriţi şi au tăcut, încurcaţi, de cuvintele lui bine spuse şi hotărâte. Pentru câteva clipe, s-a făcut tăcere. Apoi preoţii şi rabinii, încruntaţi, şi-au strâns hainele pe ei, ca şi cum s-ar fi temut să nu se molipsească prin atingerea de el; ei au scuturat praful de pe picioare şi l-au acuzat cu patimă: "Tu eşti născut cu totul în păcat şi vrei să ne înveţi pe noi?" Şi l-au excomunicat. 52:60 Isus a auzit ce i se făcuse şi, întâlnindu-l curând după aceea, i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?" 52:61 Pentru întâia oară orbul a privit faţa Celui care îl vindecase. În faţa consiliului, îi văzuse pe părinţii săi tulburaţi şi înspăimântaţi; văzuse faţa încruntată a rabinilor; acum, ochii săi se odihneau pe chipul iubitor şi plin de pace al lui Isus. Până acum, cu mari sacrificii, el Îl recunoscuse ca un deţinător al puterii divine; acum, i se dăduse o descoperire şi mai mare. 52:62 La întrebarea Mântuitorului: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?" orbul răspunse întrebând: "Cine este, Doamne, ca să cred în El?" Şi Isus i-a zis: "L-ai văzut şi Cel care vorbeşte cu tine, Acela este". Omul s-a aruncat la picioarele Mântuitorului, închinându-I-se. Nu numai vederea fizică i-a fost restabilită, ci şi ochii priceperii sale fuseseră deschişi. Hristos Se descoperise sufletului său, şi el L-a primit ca pe Cel trimis de Dumnezeu. 52:63 Un grup de farisei s-a apropiat şi, văzându-i, Isus S-a gândit la continua lor împotrivire faţă de cuvintele şi faptele Sale. El a zis: "Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă şi cei ce văd să ajungă orbi". Hristos venise pentru a deschide ochii orbilor, pentru a da lumină celor ce stăteau în întuneric. El declarase că este Lumina lumii, şi minunea săvârşită cu puţin înainte dădea dovadă despre misiunea Sa. Oamenii care L-au văzut pe Mântuitorul la întâia venire erau favorizaţi faţă de cei dinaintea lor, prin faptul că fuseseră martori la o mai mare manifestare a prezenţei divine decât oricând până atunci. Cunoaşterea lui Dumnezeu se descoperise mai limpede. Dar tocmai în această descoperire oamenii erau judecaţi. Caracterul lor era încercat şi soarta lor hotărâtă. 52:64 Manifestarea puterii divine, care îi redase orbului şi vederea fizică, şi pe cea spirituală, îi lăsase pe farisei într-un întuneric şi mai adânc. Câţiva dintre ascultătorii Săi, simţind că vorbele lui Hristos îi vizau şi pe ei, au întrebat: "Doar n-om fi şi noi orbi?" Isus răspunse: "Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat". Dacă Dumnezeu nu v-ar fi dat posibilitatea să vedeţi adevărul, neştiinţa voastră nu ar fi atras nici o condamnare. "Dar acum ziceţi: 'Vedem'." Voi vă credeţi în stare să vedeţi şi să lepădaţi singurele mijloace prin care aţi putea primi vederea. Pentru toţi cei care îşi dau seama de nevoia lor, Hristos a venit cu ajutor nemărginit. Dar fariseii nu voiau să-şi mărturisească nici o nevoie; ei refuzau să vină la Hristos şi de aceea erau lăsaţi în orbire, orbire pentru care ei singuri erau vinovaţi. Isus a zis: "Păcatul vostru rămâne". |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: