50:11 În timp ce fiii lui Iosif făceau pregătiri pentru a lua parte la Sărbătoarea Corturilor, au văzut că Hristos nu făcea nici o mişcare pentru a arăta că ar vrea să meargă şi El. L-au urmărit cu nelinişte. De când cu vindecarea de la Betesda, nu mai luase parte la adunările naţionale. Pentru a ocoli certuri zadarnice cu conducătorii din Ierusalim, El Îşi restrânsese lucrarea la Galilea. Aparenta neglijare a marilor adunări religioase şi vrăjmăşia făţişă a preoţilor şi rabinilor erau o cauză de ne-linişte pentru cei din jurul Lui şi chiar pentru ucenicii şi rudele Sale. În învăţăturile Sale, El arătase binecuvântările ascultării de Legea lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, părea indiferent faţă de slujbele care fuseseră rânduite de Dumnezeu. Faptul că avea de a face cu vameşi şi cu alţi oameni cu nume rău, faptul că nu ţinea seama de datinile rabinilor şi libertatea cu care nu respecta pretenţiile tradiţionale cu privire la Sabat, totul părea că-L pune în vrăjmăşie cu autorităţile religioase şi dădea naştere la multe întrebări. Fraţii Săi socoteau drept o greşeală îndepărtarea Lui de oamenii mari şi învăţaţi ai neamului. Ei gândeau că oamenii aceştia aveau desigur dreptate şi că Hristos greşea când li Se împotrivea. Dar ei observaseră viaţa Lui neprihănită şi, deşi nu se uniseră cu ucenicii, fuseseră adânc impresionaţi de lucrările Lui. Popularitatea Lui în Galilea le mulţumea ambiţia; ei tot mai sperau că va da o dovadă a puterii Lui, care îi va face pe farisei să vadă că El era ceea ce pretindea. Ce ar fi fost dacă El era Mesia, Prinţul lui Israel! Ei cultivau gândul acesta cu o satisfacţie plină de mândrie.