Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 5:5


5:5 Solii cereşti priveau cu uimire la nepăsarea acelui popor, pe care Dumnezeu îl chemase să transmită lumii lumina adevărului sfânt. Naţiunea iudaică fusese păstrată ca martoră că Hristos trebuia să Se nască din seminţia lui Avraam şi din neamul lui David; cu toate acestea, oamenii nu ştiau că venirea Lui era acum apropiată. În templu, sacrificiul de dimineaţă şi de seară arăta zilnic spre Mielul lui Dumnezeu; dar nici aici nu se făcea nici o pregătire pentru primirea Sa. Preoţii şi învăţătorii naţiunii nu ştiau că cel mai mare eveniment al veacurilor era gata să aibă loc. Ei îşi repetau rugăciunile fără înţeles şi îndeplineau ritualurile închinării pentru a fi văzuţi de oameni, dar, în goana lor după bogăţii şi onoruri lumeşti, nu erau pregătiţi pentru arătarea lui Mesia. Aceeaşi indiferenţă stăpânea tot pământul lui Israel. Inimile egoiste şi lumeşti nu erau mişcate de bucuria care făcea să tresalte tot cerul. Doar câţiva doreau cu ardoare să-L vadă pe Cel Nevăzut. Acestora le-a fost trimisă solia cerească.