49:38 Păcătosul care se pocăieşte să-şi aţintească deci ochii asupra "Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1,29); şi, privind, se schimbă. Teama lui e preschimbată în bucurie, îndoielile în nădejde. Se dă pe faţă recunoştinţă. Inima de piatră e sfărâmată. Un val de iubire inundă sufletul. Hristos este în el ca un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică. Atunci când vedem pe Isus, Om al durerii, obişnuit cu suferinţa, lucrând să salveze ce era pierdut, dispreţuit, batjocorit, luat în râs, alungat din cetate în cetate, până Şi-a încheiat misiunea, când privim la El în Ghetsemani, asudând cu picături mari de sânge, şi pe cruce, murind în agonie - când vedem toate acestea, eul nu mai pretinde să fie recunoscut. Privind la Isus, ne vom ruşina de răceala noastră, de letargia şi egoismul nostru.