Printable ModeHristos Lumina Lumii, 49
|
49:1 Cap. 48 - "Cine este mai mare?" 49:2 REVENIND LA CAPERNAUM, Isus n-a mers la locul cunoscut unde îi învăţase pe oameni, ci împreună cu ucenicii a căutat în linişte casa care trebuia să fie căminul Său trecător. În timpul rămânerii Sale în Galilea, ţinta Lui era să-i instruiască pe ucenici, mai degrabă decât să lucreze pentru mulţime. 49:3 În călătoria prin Galilea, Hristos încercase din nou să pregătească mintea ucenicilor pentru evenimentul care Îi stătea înainte. El le-a spus că trebuie să Se urce la Ierusalim pentru a fi dat la moarte şi apoi să învie. Şi a adăugat o avertizare ciudată şi solemnă: avea să fie trădat şi dat pe mâna vrăjmaşilor. Ucenicii n-au înţeles cuvintele Sale nici de astă dată. Deşi deasupra lor se abătuse umbra unei mari întristări, în inima lor se strecurase un spirit de rivalitate. Se certau între ei, fiecare dorind să fie socotit mai mare în împărăţie. Ei credeau că pot să ascundă de Isus această ceartă, de aceea n-au stat ca de obicei aproape de El, ci s-au înşirat în urmă, aşa că, atunci când au intrat în Capernaum, El era înaintea lor. Isus le citea gândurile şi dorea să le dea sfaturi şi să-i înveţe. Dar pentru aceasta a aşteptat un moment de linişte, când inimile lor vor fi deschise pentru a primi cuvintele Sale. 49:4 Curând după intrarea Lui în oraş, cel ce strângea taxa pentru templu a venit la Petru cu întrebarea: "Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?" 49:5 Tributul acesta nu era o taxă civilă, ci o contribuţie religioasă, pe care fiecare iudeu era dator să o plătească anual pentru întreţinerea templului. Refuzul de a plăti acest tribut era socotit ca o dovadă de necredincioşie faţă de templu - după socoteala rabinilor, un păcat foarte mare. Atitudinea Mântuitorului faţă de legile rabinilor şi felul Său de a mustra pe faţă pe cei ce apărau tradiţia le ofereau un pretext pentru a-L acuza că El caută să desfiinţeze serviciul templului. Acum, vrăjmaşii au văzut o ocazie de a-L discredita. Ei au găsit un aliat potrivit în cel ce strângea taxa. 49:6 Petru a văzut în întrebarea acestui om o învinuire cu privire la loialitatea lui Hristos faţă de templu. Plin de râvnă pentru onoarea Învăţătorului său, el a răspuns grăbit, fără să-L consulte, că Isus va plăti taxa. 49:7 Dar Petru a înţeles numai în parte ce urmărea cel care-l întrebase. Unele categorii de oameni erau scutite de plata dării. În timpul lui Moise, când leviţii fuseseră puşi deoparte pentru slujba în sanctuar, nu li s-a dat nici o moştenire în mijlocul ţării. Domnul a zis: "Levi n-are nici o parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui; Domnul este moştenirea lui" (Deut. 10,9). În zilele lui Hristos, preoţii şi leviţii erau încă priviţi ca fiind devotaţi templului în mod deosebit şi nu li se cerea să contribuie anual pentru întreţinerea lui. Şi preoţii erau scutiţi de taxă. Cerând tribut de la Isus, rabinii înlăturau orice pretenţie a Lui că ar fi profet sau învăţător şi Îl tratau ca pe orice persoană de rând. Dacă ar fi refuzat să plătească darea, ar fi însemnat că nu Se poartă credincios faţă de templu, iar, pe de altă parte, dacă plătea, lucrul acesta ar fi putut fi folosit ca o justificare pentru refuzul lor de a-L recunoaşte ca profet. 49:8 Numai cu puţin înainte, Petru Îl recunoscuse pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, dar acum pierduse o ocazie de a scoate în evidenţă originea divină a Învăţătorului său. Prin răspunsul său că Isus va plăti taxa, el a întărit de fapt părerea greşită pe care preoţii şi conducătorii căutau să o răspândească. 49:9 Când Petru a intrat în casă, Mântuitorul nu a făcut nici o aluzie la cele întâmplate, ci a întrebat: "Ce crezi, Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri, de la fiii lor sau de la străini?" Petru a răspuns: "De la străini". Şi Isus a zis: "Aşadar, fiii sunt scutiţi". În timp ce de la locuitorii unei ţări se cereau taxe pentru susţinerea regelui, copiii monarhului erau scutiţi. Aşa şi lui Israel, pretinsul popor al lui Dumnezeu, i se cerea să 49:10 susţină serviciul Său; dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, nu avea această obligaţie. Dacă preoţii şi leviţii erau scutiţi datorită legăturilor cu templul, cu atât mai mult Acela pentru care templul era casa Tatălui Său. 49:11 Dacă ar fi plătit fără nici un protest, Isus ar fi recunoscut justeţea acestei pretenţii şi în felul acesta ar fi tăgăduit divinitatea Sa. Dar, deşi a socotit că e bine să împlinească cererea, a combătut pretenţia pe care era întemeiată. Procurând mijloace pentru a plăti taxa, El a dat dovadă despre originea Sa divină. El S-a manifestat ca fiind una cu Dumnezeu şi prin urmare nu avea aceleaşi obligaţii ca un supus oarecare al stăpânirii. 49:12 "Du-te la mare", l-a îndrumat El pe Petru, "aruncă undiţa şi vei trage afară peştele care va veni întâi; deschide-i gura şi vei găsi în ea o monedă pe care ia-o şi dă-le-o pentru Mine şi pentru tine." 49:13 Deşi El îmbrăcase natura Sa divină cu natura omenească, în minunea aceasta Şi-a dat pe faţă slava. Era evident că El era Cel care declarase prin David: "Ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce se cuprinde în ea" (Ps. 50,10-12). 49:14 Cu toate că a arătat lămurit că nu avea obligaţia de a plăti taxa, Isus nu S-a luat la ceartă cu iudeii cu privire la acest lucru, deoarece ei ar fi interpretat greşit cuvintele Sale şi le-ar fi îndreptat împotriva Sa. Ca să nu fie pricină de poticnire prin neplata dării, El a făcut lucrul acesta, care de drept nu I s-ar fi putut cere. Învăţătura aceasta urma să fie de mare însemnătate pentru ucenici. În curând, urmau să aibă loc schimbări însemnate în relaţia lor cu serviciul de la templu şi Hristos i-a învăţat să nu se aşeze împotriva ordinii stabilite fără să fie nevoie. Pe cât era posibil, ei trebuiau să nu dea nici un prilej de răstălmăcire a credinţei lor. Deşi nu trebuie să sacrifice nici un principiu al adevărului, creştinii trebuie să evite cearta ori de câte ori este posibil. 49:15 Când Hristos şi ucenicii erau singuri în casă, în timp ce Petru plecase la mare, Isus i-a chemat la Sine pe ceilalţi şi a întrebat: "Despre ce vorbeaţi unii cu alţii pe drum?" Prezenţa lui Isus şi întrebarea Lui i-au făcut să vadă lucrurile într-o lumină cu totul deosebită de aceea în care le văzuseră când se certau 49:16 pe drum. Ruşinea şi sentimentul de vinovăţie i-au făcut să tacă. Isus le spusese că El avea să moară pentru mântuirea lor, iar ambiţia lor egoistă era într-un dureros contrast cu iubirea Lui neegoistă. 49:17 Când le spusese că avea să moară şi să învie, Isus căutase să-i atragă într-o discuţie cu privire la marea încercare a credinţei care le stătea înainte. Dacă ar fi fost gata să primească ce dorea El să le descopere, ar fi fost scutiţi de durere şi de disperare grozavă. Cuvintele Lui le-ar fi adus mângâiere în ceasul întristării şi descurajării. Cu toate că vorbise aşa de lămurit despre ceea ce Îl aştepta, faptul că amintise că va merge curând în Ierusalim le aprinsese iarăşi speranţa că împărăţia va fi întemeiată. Lucrul acesta dusese la cearta cu privire la cine va ocupa cele mai înalte funcţii. Când Petru a revenit de la mare, ucenicii i-au spus şi lui despre întrebarea Mântuitorului şi, în cele din urmă, unul a îndrăznit să-L întrebe pe Isus: "Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?" 49:18 Mântuitorul i-a adunat pe ucenici în jurul Său şi le-a spus: "Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor!" Aceste cuvinte erau atât de solemne şi impresionante, dar ucenicii erau departe de a le înţelege. Ei nu puteau să vadă ceea ce înţelegea Hristos. Nu înţelegeau natura Împărăţiei lui Hristos şi această neştiinţă era cauza aparentă a certurilor lor. Dar adevărata cauză era mai profundă. Explicând natura Împărăţiei Sale, Hristos ar fi putut stinge cearta; dar aceasta n-ar fi înlăturat cauza. Chiar după ce ar fi primit cunoştinţă deplină, problema cu privire la întâietate ar fi reînnoit neînţelegerea. În felul acesta ar fi adus dezastru asupra bisericii, după plecarea lui Hristos. Cearta pentru locul cel mai de frunte era lucrarea aceluiaşi spirit care începuse marea luptă în lumile de sus şi care coborâse pe Hristos din cer, ca să moară. În faţa Sa El l-a văzut pe Lucifer, "fiul zorilor", întrecând în slavă pe toţi îngerii care înconjurau tronul unit prin legăturile cele mai strânse cu Fiul lui Dumnezeu. Lucifer spusese: "Voi fi ca Cel Preaînalt" (Is. 14,12.14), şi dorinţa după înălţare de sine adusese ceartă în curţile cereşti şi făcuse să fie alungată o mare parte din oştile lui Dumnezeu. Dacă ar fi dorit cu adevărat să fie asemenea cu Cel Preaînalt, Lucifer n-ar fi dezertat niciodată de la locul ce i se dăduse în cer, deoarece spiritul Celui Preaînalt se dă pe faţă în lucrarea neegoistă. Lucifer dorea puterea lui Dumnezeu, dar nu caracterul Lui. El căuta pentru sine locul cel mai de frunte 49:19 şi orice fiinţă care e stăpânită de spiritul lui face la fel. În felul acesta, înstrăinarea, dezbinarea şi cearta ajung inevitabile. Stăpânirea ajunge premiul celui mai tare. Împărăţia lui Satana este o împărăţie a forţei; fiecare îi socoteşte pe toţi ceilalţi ca o piedică pentru înaintarea sa sau ca o treaptă pe care, călcând, să ajungă la un loc mai înalt. 49:20 În timp ce Lucifer socotea ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu, Hristos, Cel Proslăvit, "S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Fil. 2,7.8). Acum crucea era chiar în faţa Sa; şi propriii ucenici erau aşa de plini de gânduri egoiste - chiar principiul împărăţiei lui Satana -, încât nu puteau să simtă ca Domnul lor sau mă-car să-L înţeleagă atunci când El vorbea despre umilinţa Sa pentru ei. 49:21 Foarte duios, dar cu multă solemnitate, Isus a încercat să îndrepte răul. El a arătat care este principiul care stăpâneşte în cer şi în ce constă adevărata mărire, aşa cum este apreciată după etalonul curţilor de sus. Cei care erau mânaţi de îngâmfare şi dorinţă de înălţare de sine se gândeau mai mult la ei şi la răsplata pe care urmau să o primească decât la modul în care trebuia să reîntoarcă lui Dumnezeu darurile pe care le primiseră. Ei nu puteau să aibă loc în Împărăţia cerurilor, deoarece erau asemenea celor din rândurile lui Satana. 49:22 Înainte de onoare este umilinţa. Pentru a sta într-un loc înalt înaintea oamenilor, Dumnezeu alege pe lucrătorul care, asemenea lui Ioan Botezătorul, ia un loc umil în faţa lui Dumnezeu. Ucenicul care seamănă mai mult cu un copil este lucrătorul care are mai mult succes în lucrarea lui Dumnezeu. Inteligenţele cereşti pot să conlucreze cu acela care nu caută să-şi înalţe eul, ci să salveze suflete. Acela care simte mai mult nevoia după ajutorul divin va stărui mai mult ca să-l aibă; iar Duhul Sfânt i-L va descoperi pe Isus, care va întări şi va înălţa sufletul. În urma comuniunii cu Hristos, el pleacă să lucreze pentru cei care pier în păcatele lor. El este uns pentru misiunea sa şi are succes acolo unde mulţi învăţaţi şi intelectuali dau greş. 49:23 Dar, când oamenii se înalţă, gândind că ei sunt necesari pentru ca marele plan al lui Dumnezeu să aibă succes, Domnul face să fie înlăturaţi. Astfel se arată că Dumnezeu nu este dependent de ei. Lucrarea nu încetează din cauza îndepărtării lor, ci merge mai departe cu putere şi mai mare. 49:24 Nu era destul pentru ucenicii lui Isus să fie instruiţi cu privire la natura Împărăţiei Sale. Ceea ce le trebuia era o schimbare a inimii, care să-i aducă în armonie cu principiile ei. Chemând la Sine un copilaş, Isus l-a aşezat în mijlocul lor; apoi, strângându-l cu gingăşie în braţe, El a zis: "Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor". Simplitatea, uitarea de sine şi iubirea plină de încredere ale copilaşului sunt însuşiri pe care cerul le apreciază. Acestea sunt caracteristicile adevăratei măriri. 49:25 Isus le-a explicat din nou ucenicilor că împărăţia Sa nu este caracterizată prin fast şi strălucire pământească. La picioarele lui Isus, toate deosebirile sunt uitate. Bogatul şi săracul, învăţatul şi neînvăţatul se întâlnesc, neţinând cont de castă sau întâietate lumească. Toţi se întâlnesc ca fiinţe răscumpărate prin sânge, la fel de dependente de Acela care i-a răscumpărat pentru Dumnezeu. 49:26 Sufletul sincer şi umilit e preţios înaintea lui Dumnezeu. El nu pune semnul Său asupra oamenilor nici după rang, nici după bogăţie, nici după inteligenţă, ci după felul în care ei sunt una cu Hristos. Domnul slavei este mulţumit cu cei umiliţi şi blânzi cu inima. "Tu îmi dai", zicea David, "scutul mântuirii Tale... şi îndurarea Ta" - ca o trăsătură a caracterului omenesc - "mă face mare" (Ps. 18,35). 49:27 "Oricine primeşte pe acest copilaş în Numele Meu", a zis Isus, "Mă primeşte pe Mine, şi oricine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine." "Aşa vorbeşte Domnul: 'Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul aşternutul picioarelor Mele... Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu'" (Is. 66,1.2). 49:28 Cuvintele Mântuitorului au trezit în ucenici un simţământ de neîncredere în ei înşişi. Deşi răspunsul dat nu viza în mod direct pe cineva anume, Ioan a început să se întrebe dacă într-o anumită împrejurare purtarea lui fusese corectă. Cu spirit ca de copil, el a adus această problemă înaintea lui Isus: "Învăţătorule", a zis el, "noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu mergea după noi". 49:29 Iacov şi Ioan erau de părere că îl opriseră pe omul acela pentru a-I da onoare Domnului lor; dar acum au început să vadă că de fapt fuse-seră geloşi pentru persoana lor. Ei şi-au recunoscut greşeala şi au primit mustrarea lui Isus. "Nu-l opriţi, fiindcă nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu şi să Mă poată grăi de rău îndată după aceea." Nici unul dintre cei care, 49:30 într-un fel oarecare, s-au arătat prietenoşi faţă de Isus nu trebuia să fie respins. Mulţi fuseseră adânc mişcaţi de caracterul şi lucrarea lui Hristos şi inimile lor se deschideau în credinţă faţă de El; şi ucenicii, care nu puteau cunoaşte motivele, trebuiau să fie cu băgare de seamă, pentru a nu descuraja asemenea suflete. Când Isus urma să nu mai fie personal printre ei, iar lucrarea să fie lăsată în mâinile lor, nu trebuiau să-şi îngăduie un spirit mărginit, exclusivist, ci să dea pe faţă aceeaşi iubire cuprinzătoare, pe care o văzuseră la Învăţătorul lor. 49:31 Faptul că cineva nu se potriveşte în totul cu părerile sau ideile noastre personale nu ne va îndreptăţi să-i interzicem să lucreze pentru Domnul. Hristos este marele Învăţător; noi nu trebuie să judecăm sau să poruncim, ci fiecare dintre noi să stea cu umilinţă la picioarele lui Isus şi să înveţe de la El. Fiecare suflet pe care Dumnezeu l-a făcut binevoitor este un canal prin care Hristos Îşi va descoperi iubirea Sa iertătoare. Cât de atenţi ar trebui să fim ca nu cumva să descurajăm pe vreunul dintre purtătorii de lumină de la Dumnezeu şi astfel să împiedicăm razele cu care El ar vrea să lumineze lumea! 49:32 Asprimea sau răceala arătată de ucenici faţă de o persoană pe care o atrage Hristos - un act de felul aceluia săvârşit de Ioan când a interzis unui om să facă minuni în Numele lui Hristos - ar putea avea ca rezultat întoarcerea acelui om pe calea vrăjmaşului, determinând astfel pierderea unui suflet. Cu privire la cel care ar putea face aşa ceva, Isus a zis: "Ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare". Şi a adăugat: "Dacă mâna ta te face să păcătuieşti, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge. Dacă piciorul tău te va face să cazi în păcat, taie-l; este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop, decât să ai două picioare şi să fii aruncat în gheenă" (Marcu 9,43-45). 49:33 Care era motivul pentru care Isus vorbea atât de hotărât? Deoarece "Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut". Trebuie să arate ucenicii lui Isus mai puţină atenţie faţă de semenii lor decât a arătat Maiestatea cerului? Fiecare fiinţă a costat un preţ nemărginit şi ce grozav e păcatul de a îndepărta un suflet de la Hristos, aşa încât pentru el iubirea, umilinţa şi suferinţele Mântuitorului să fie zadarnice! 49:34 "Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire" (Mat. 18,7). Lumea, inspirată de Satana, se va împotrivi cu siguranţă urmaşilor lui Hristos şi va căuta să le distrugă credinţa; dar vai de acela care a luat Numele lui Hristos şi totuşi este găsit 49:35 făcând această lucrare! Domnul nostru suferă ocară pentru aceia care pretind că-L servesc, dar care reprezintă rău caracterul Său; şi astfel mulţi oameni sunt amăgiţi şi duşi pe căi rătăcite. 49:36 Orice practică sau obicei care ar conduce la păcat şi care ar aduce ocară asupra lui Hristos a fi mai bine îndepărtate, oricare ar fi sacrificiul. Ceea ce dezonorează pe Dumnezeu nu poate fi folositor pentru nimeni. Binecuvântarea cerului nu poate să însoţească pe un om care calcă principiile veşnice ale dreptăţii. Şi un singur păcat cultivat cu plăcere este îndestulător pentru a produce degradarea caracterului şi pentru a rătăci pe alţii. Dacă piciorul sau mâna trebuie tăiate şi chiar ochiul trebuie scos pentru a scăpa trupul de moarte, cu cât mai mult ar trebui să fie îndepărtat păcatul, care aduce moartea veşnică! 49:37 La serviciul ritual se adăuga sare la fiecare jertfă. Aceasta, asemenea jertfei de tămâie, însemna că numai neprihănirea lui Hristos putea face ca serviciul să fie primit de Dumnezeu. Referindu-Se la această practică, Isus a zis: "Orice jertfă va fi sărată cu sare". "Să aveţi sare în voi înşivă şi să trăiţi în pace unii cu alţii." Toţi cei ce vor să se prezinte ca "jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu" (Rom. 12,1) trebuie să primească sarea mântuitoare, neprihănirea Mântuitorului nostru. Atunci ei devin "sarea pământului", care în mijlocul oamenilor ţin răul pe loc, aşa cum sarea fereşte de stricăciune (Mat. 5,13). Dar, dacă sarea şi-a pierdut gustul, dacă temerea de Dumnezeu este numai din gură, fără să cuprindă şi iubirea lui Hristos, nu e nici o putere spre bine în aceasta. Acea viaţă nu poate exercita nici o influenţă mântuitoare asupra lumii. Energia şi capacitatea voastră de a ajuta la dezvoltarea Împărăţiei Mele, zice Isus, depind de primirea Duhului Meu. Voi trebuie să fiţi părtaşi la harul Meu, pentru a fi un miros de viaţă spre viaţă. Atunci nu va mai fi nici rivalitate, nici căutarea interesului propriu, nici dorinţa după locul cel mai de frunte. Voi trebuie să aveţi iubirea aceea care nu caută folosul său, ci binele altuia. 49:38 Păcătosul care se pocăieşte să-şi aţintească deci ochii asupra "Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1,29); şi, privind, se schimbă. Teama lui e preschimbată în bucurie, îndoielile în nădejde. Se dă pe faţă recunoştinţă. Inima de piatră e sfărâmată. Un val de iubire inundă sufletul. Hristos este în el ca un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică. Atunci când vedem pe Isus, Om al durerii, obişnuit cu suferinţa, lucrând să salveze ce era pierdut, dispreţuit, batjocorit, luat în râs, alungat din cetate în cetate, până Şi-a încheiat misiunea, când privim la El în Ghetsemani, asudând cu picături mari de sânge, şi pe cruce, murind în agonie - când vedem toate acestea, eul nu mai pretinde să fie recunoscut. Privind la Isus, ne vom ruşina de răceala noastră, de letargia şi egoismul nostru. 49:39 Vom fi voioşi să fim orice sau nimic, aşa încât să putem servi pe Domnul din inimă. Ne vom bucura atunci să purtăm crucea în urma lui Isus, să îndurăm încercările, ocara sau persecuţia pentru Numele Lui cel scump. 49:40 "Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine" (Rom. 15,1). Nici o fiinţă care crede în Hristos, deşi credinţa sa ar putea să fie slabă şi paşii săi să se clatine ca ai unui copilaş, nu ar trebui să fie puţin apreciată. Prin tot ce ne dă un avantaj asupra altora - fie educaţie şi talent, nobleţe de caracter, instruire creştină, experienţă religioasă - suntem datori faţă de cei mai puţin privilegiaţi; pe cât ne stă în putinţă, să îi ajutăm şi să îi servim. Dacă suntem tari, să înălţăm braţul celor slabi. Îngeri ai măririi, care văd pururea faţa Tatălui din cer, sunt bucuroşi să servească celor mai mici ai Lui. Fiinţe tremurânde, care au multe trăsături de caracter nepotrivite, sunt în grija lor deosebită. Îngerii sunt totdeauna prezenţi acolo unde sunt mai necesari, alături de cei ce au de dus lupta cea mai grea cu eul şi al căror mediu de viaţă este mai descurajator. Şi în această servire, adevăraţii urmaşi ai lui Hristos vor colabora. 49:41 Dacă unul dintre aceşti micuţi va fi biruit şi va greşi împotriva ta, datoria ta e să cauţi îndreptarea lui. Nu aştepta ca el să facă prima încercare de împăcare. "Ce credeţi?" a zis Isus. "Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi şi se duce să caute pe cea rătăcită? Şi, dacă se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că are mai multă bucurie de ea decât de cele nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră. Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi." 49:42 În umilinţă, luând seama "la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu" (Gal. 6,1), mergi la cel greşit şi "spune-i între tine şi el singur". Nu-l expune ruşinii, punând greşeala lui în faţa altora, şi nu aduce ocară asupra lui Hristos, făcând să fie cunoscut în public păcatul sau greşeala unuia care poartă Numele Lui. Deseori, adevărul trebuie să fie spus clar către cel care a greşit; el trebuie condus să-şi vadă greşeala, ca să poată să se îndrepte. Dar nu trebuie să-l judeci sau să-l condamni. Nu încerca să te îndreptăţeşti. Toată stăruinţa ta să fie pentru îndreptarea lui. În tratarea rănilor sufletului, este necesară atingerea cea mai delicată şi sensibilitatea cea mai aleasă. Numai iubirea care se revarsă de la Cel ce a suferit pe Golgota poate izbuti în împrejurarea aceasta. Fratele să arate o iubire plină de înţelegere faţă de fratele său, ştiind că, dacă izbuteşte, va "mântui un suflet de la moarte" şi va "acoperi o sumedenie de păcate" (Iacov 5,20). 49:43 Dar chiar şi încercarea aceasta poate să nu izbutească. Atunci, a zis Isus, "mai ia cu tine unul sau doi". S-a putea ca influenţa lor unită să izbutească acolo unde a celui dintâi a fost fără succes. Nefiind amestecaţi în neînţelegerea aceea, ei vor putea fi mai nepărtinitori şi faptul acesta va da mai multă greutate sfatului faţă de cel greşit. 49:44 Dacă nu vrea să asculte de ei, atunci şi numai atunci problema să fie adusă înaintea întregii biserici. Membrii bisericii, ca reprezentanţi ai lui Hristos, să se unească în rugăciune şi să stăruie cu iubire ca acela care a greşit să fie îndreptat. Duhul Sfânt va vorbi prin servii Săi, stăruind de cel rătăcit să se întoarcă la Dumnezeu. Apostolul Pavel, vorbind sub inspiraţie, zice: "Ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu" (2 Cor. 5,20). Cel care leapădă această invitaţie a rupt legătura care-l unea cu Hristos şi în felul acesta s-a rupt de părtăşia cu biserica. De aici înainte, a zis Isus, "să fie pentru tine ca un păgân şi un vameş". Dar fratele acela nu trebuie să fie privit ca şi cum nu ar mai avea drept la mila lui Dumnezeu. Să nu fie dispreţuit sau neglijat de către fraţii lui de mai înainte, ci să fie tratat cu duioşie şi compătimire, ca una din oile pierdute pe care Hristos o caută pentru a o aduce la staulul Său. 49:45 Învăţătura dată de Hristos cu privire la felul în care trebuie să ne purtăm cu cei greşiţi repetă într-o formă mai concretă învăţătura dată lui Israel prin Moise: "Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, ca să nu te încarci cu un păcat din pricina lui" (Lev. 19,17). Adică acela care neglijează datoria pe care i-a încredinţat-o Hristos, de a încerca să-i îndrepte pe cei care sunt în rătăcire şi păcat, se face părtaş la păcat. Pentru relele pe care le-am fi putut împiedica, suntem răspunzători ca şi când noi le-am fi înfăptuit. 49:46 Noi trebuie să discutăm personal cu cel care a greşit şi să-i arătăm greşeala pe care a făcut-o. Nu trebuie să facem din aceasta un obiect al discuţiilor şi criticilor între noi; nici chiar după ce acest caz a fost prezentat înaintea bisericii nu avem libertatea să repetăm lucrul acesta către alţii. Cunoaşterea greşelilor săvârşite de creştini va fi o piatră de poticnire pentru lumea necredincioasă; şi, stăruind asupra acestor lucruri, noi nu avem decât de pierdut, căci privind suntem transformaţi. În timp ce căutăm să îndreptăm greşelile unui frate, Spiritul lui Hristos ne va conduce să-l apărăm cât de mult cu putinţă de criticile oricui, chiar şi ale propriilor fraţi şi cu atât mai mult de mustrările lumii necredincioase. Noi înşine greşim şi avem nevoie de mila şi de iertarea lui Hristos, şi El ne îndeamnă să ne purtăm unul cu altul aşa cum dorim să Se poarte El cu noi. 49:47 "Orice veţi lega pe pământ, va fi legat şi în ceruri; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat şi în cer." Voi lucraţi ca trimişi împuterniciţi ai cerului, şi efectele lucrării voastre sunt pentru vecie. 49:48 Dar noi nu suntem lăsaţi să ducem singuri această răspundere mare. Acolo unde Cuvântul Său e ascultat cu o inimă sinceră, Hristos este de faţă. El este prezent nu numai în adunările bisericii, ci oriunde se adună în Numele Său oricât de puţini ucenici, va fi şi El acolo. El zice: "Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri". 49:49 Isus zice: "Tatăl Meu care este în ceruri", amintindu-le astfel ucenicilor că, deşi prin natura Sa omenească El este legat de ei, este părtaş la încercările lor şi simpatizează cu ei în suferinţele lor, prin natura Sa dumnezeiască este legat de tronul Celui Nemărginit. Minunată asigurare! Inteligenţele cereşti se unesc cu oamenii în iubire şi acţiune, pentru a salva ce a fost pierdut. Şi toată puterea cerului se uneşte cu iscusinţa omenească, pentru a atrage suflete la Hristos. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version: