Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 48:18


48:18 "Dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne." Câte suflete apăsate de păcat au făcut să răsune această rugăciune! Şi tuturor, Mântuitorul milostiv le răspunde: "Dacă poţi... totul este cu putinţă celui care crede". Credinţa este aceea care ne pune în legătură cu cerul şi ne aduce puteri pentru a ne lupta cu forţele întunericului. În Hristos, Dumnezeu i-a asigurat omului mijloacele pentru a birui orice trăsătură păcătoasă şi a rezista oricărei ispite, oricât de puternică ar fi. Dar mulţi simt că le lipseşte credinţa şi din cauza aceasta stau departe de Hristos. Faceţi ca aceştia, în deznădejdea şi necredinţa lor, să se predea harului Mântuitorului lor milostiv. Să nu privească la ei, ci la Hristos. Acela care a vindecat pe bolnavi şi a scos demoni când umbla printre oameni este acelaşi Mântuitor puternic şi astăzi. Credinţa vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşiţi-vă făgăduinţa Sa: "Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6,37). Aruncaţi-vă la picioarele Sale şi strigaţi: "Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!" Niciodată nu vei pieri dacă faci astfel, niciodată!