47:6 cererile, cu strigăte mari şi cu lacrimi. El Se ruga pentru putere, ca să reziste încercării, pentru binele omenirii. El Însuşi avea nevoie de o nouă legătură cu Cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul. El Îşi revărsa dorinţele inimii pentru ucenicii Săi, pentru ca, în ceasul puterii întunericului, credinţa lor să nu scadă. Roua se aşternea cu îmbelşugare peste fiinţa Lui plecată, dar El nu lua seama. Umbrele nopţii se adunau tot mai dese în jurul Lui, dar El nu privea la tristeţea lor. În felul acesta, orele treceau încetul cu încetul. La început, ucenicii şi-au unit rugăciunile cu ale Lui în sinceră consacrare; dar, după un timp, au fost doborâţi de oboseală şi, încercând încă să mai aibă interes pentru cele din jurul lor, au adormit. Isus le vorbise despre suferinţele Lui; El îi luase cu Sine ca să se poată uni cu El în rugăciune; chiar acum Se ruga pentru ei. Mântuitorul a văzut întristarea ucenicilor şi a dorit să le uşureze durerea prin asigurarea că n-a fost în zadar credinţa lor. Nu toţi, chiar şi dintre cei doisprezece, puteau să primească descoperirea pe care El dorea să le-o facă. Numai cei trei, care aveau să fie martori la chinurile din Ghetsemani, au fost aleşi să fie cu El pe munte. Povara rugăciunii Sale era să li se dea o descoperire