42:26 Oamenii I-au amintit lui Hristos de mana pe care părinţii lor au mâncat-o în pustie, ca şi cum asigurarea acelei hrane ar fi fost o minune mai mare decât aceea săvârşită de Isus, dar El arătă cât de mic era darul acela în comparaţie cu binecuvântările pe care venise să le reverse. Mana putea să susţină numai viaţa aceasta pământească; ea nu putea să prevină moartea, nici să asigure nemurirea, dar pâinea vieţii urma să hotărască sufletul pentru viaţa veşnică. Mântuitorul a zis: "Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care S-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac". La această figură de stil, Hristos a mai adăugat una. Numai murind putea El să dea viaţă oamenilor şi în cuvintele ce urmează arată spre moartea Sa ca fiind mijlocul de salvare. El zice: "Pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii".