Printable ModeHristos Lumina Lumii, 42
|
42:1 Cap. 41 - Criza din Galilea 42:2 CÂND LE-A INTERZIS OAMENILOR să-L proclame împărat, Isus ştia că ajunsese la un punct hotărâtor din viaţa Sa. Mulţimea, care astăzi voia să-L înalţe pe tron, mâine avea să-I întoarcă spatele. Dezamăgiţi de nesatisfacerea ambiţiei lor egoiste, ei urmau să schimbe iubirea în ură şi laudele în blesteme. Dar, cu toate că ştia lucrurile acestea, El n-a luat nici o măsură pentru a evita criza. De la început, El nu susţinuse nici o nădejde a urmaşilor Săi pentru răsplătiri pământeşti. Unuia, care venise cu dorinţa de a deveni ucenicul Său, El i-a zis: "Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul" (Mat. 8,20). Dacă oamenii ar fi putut să aibă şi lumea împreună cu Hristos, mulţimile I s-ar fi supus; dar El nu putea să primească o astfel de slujire. Dintre aceia care acum se aflau în jurul Lui, mulţi erau atraşi de nădejdea unei împărăţii pământeşti. Ei nu trebuiau să rămână înşelaţi în aşteptările lor. Învăţătura spirituală profundă din minunea cu pâinile nu fusese înţeleasă. Trebuia să fie acum explicată. Şi această nouă descoperire să aducă după sine o încercare mai mare. 42:3 Minunea cu pâinile ajunsese cunoscută prin toate părţile şi a doua zi dimineaţa oamenii au alergat la Betsaida, să-L vadă pe Isus. Ei au venit în număr mare, pe uscat şi pe apă. Cei care Îl lăsaseră noaptea trecută au venit iarăşi, sperând să-L găsească încă acolo, deoarece nu se afla nici o corabie cu care să poată trece apa. Dar cercetarea lor a fost zadarnică şi mulţi au pornit spre Capernaum, căutându-L fără încetare. 42:4 Între timp, El a ajuns la Ghenezaret, după o absenţă de o zi. Îndată ce s-a auzit că a debarcat, oamenii "au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El" (Marcu 6,55). 42:5 După un timp, El S-a dus la sinagogă şi acolo L-au găsit cei care veniseră de la Betsaida. Ei au aflat de la ucenici cum trecuse marea. Grozăvia furtunii şi ceasurile îndelungate de luptă zadarnică împotriva vânturilor, apariţia lui Hristos mergând pe apă, frica lor, cuvintele Lui liniştitoare, aventura lui Petru şi urmările ei, precum şi brusca încetare a furtunii şi debarcarea, totul a fost povestit în amănunt mulţimii cuprinse de mirare. Totuşi, nefiind mulţumiţi cu aceasta, mulţi s-au strâns în jurul lui Isus, întrebându-L: "Învăţătorule, când ai venit aici?" Ei sperau să afle din gura Lui o descriere a minunii. 42:6 Isus nu le-a satisfăcut curiozitatea. Cu tristeţe le-a zis: "Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat". Ei nu-L căutau din cauză că Îl preţuiau în mod deosebit, ci, întrucât fuseseră hrăniţi cu pâine, sperau să mai primească şi alte bunuri trecătoare, dacă I s-ar fi alăturat. Mântuitorul le-a zis: "Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne, pentru 42:7 viaţa veşnică". Nu căutaţi numai bunuri trecătoare. Nu căutaţi numai îndestularea pentru viaţa aceasta, ci gândiţi-vă la hrana spirituală, şi anume la înţelepciunea aceea care rămâne în viaţa veşnică. Aceasta o poate da numai Fiul lui Dumnezeu; "căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui". 42:8 Pentru o clipă, interesul ascultătorilor a fost trezit. Ei au exclamat: "Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?" Ei făcuseră multe eforturi să îndeplinească obligaţii împovărătoare, pentru a se asigura că sunt plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, şi erau gata să plece urechea la orice rânduială nouă, pentru a-şi asigura un merit mai mare. Întrebarea lor voia să zică: Ce trebuie să facem pentru a merita cerul? Care este preţul ce ni se cere pentru a câştiga viaţa viitoare? 42:9 "Isus le-a răspuns: 'Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El'." Preţul cerului este Isus. Calea spre cer este credinţa în "Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ioan 1,29). 42:10 Dar oamenii au preferat să respingă aceste cuvinte ale adevărului divin. Isus săvârşise chiar lucrarea pe care profeţia arăta că o va face Mesia, dar ei n-au văzut ceea ce aşteptările lor egoiste zugrăviseră ca lucrare a Lui. Într-adevăr, Hristos hrănise o dată mulţimea cu pâine, dar, în zilele lui Moise, Israel fusese hrănit cu mană patruzeci de ani, iar de la Mesia se aşteptau binecuvântări şi mai mari. Inimile lor nemulţumite se frământau cu întrebarea: Pentru ce, dacă Isus era în stare să săvârşească atâtea minuni cum văzuseră ei, n-ar fi fost El în stare să dea sănătate, tărie şi bogăţie întregului Său popor, să-l elibereze şi să-l înalţe în putere şi onoare? Faptul că El pretindea că este trimisul lui Dumnezeu şi totuşi refuza să fie împăratul lui Israel era o taină pe care ei n-o înţelegeau. Refuzul Lui era greşit interpretat. Mulţi au ajuns la concluzia că nu îndrăznea să-Şi susţină pretenţiile, pentru că El Însuşi Se îndoia de caracterul divin al misiunii Sale. În felul acesta, îşi deschideau inima pentru necredinţă şi seminţele pe care le semăna Satana şi-au adus roadele: înţelegere greşită şi necredinţă. 42:11 Cu un aer dispreţuitor, un rabin a întrebat: "Ce semn faci Tu, deci, ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: 'Le-a dat să mănânce pâine din cer'". 42:12 Iudeii îl onorau pe Moise ca fiind cel care a dat mana, aducând laudă uneltei prin care fusese săvârşită minunea şi trecând cu vederea pe Acela care era Autorul ei. Părinţii lor murmuraseră împotriva lui Moise, puseseră la îndoială şi negaseră misiunea lui dumnezeiască. Acum, în acelaşi spirit, 42:13 copiii lor Îl lepădau pe Acela care le aducea solia lui Dumnezeu. "Isus le-a zis: 'Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer'." Cel care dăduse mana Se afla între ei. Hristos Însuşi era Acela care îi condusese pe evrei prin pustie şi-i hrănise zilnic cu pâine cerească. Hrana aceasta era un simbol al adevăratei pâini din cer. Spiritul dătător de viaţă, pornind de la nemărginita plinătate a lui Dumnezeu, este adevărata mană. Isus a zis: "Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa" (Ioan 6,33). 42:14 Socotind că Isus Se referea tot la hrana trecătoare, câţiva dintre ascultătorii Lui au exclamat: "Doamne, dă-ne totdeauna această pâine". Atunci Isus a vorbit lămurit: "Eu sunt Pâinea vieţii". 42:15 Ilustraţia aceasta pe care o folosise Isus era cunoscută de iudei. Moise spusese prin inspiraţia Duhului Sfânt: "Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului". Iar proorocul a scris: "Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele" (Deut. 8,3; Ier. 15,16). Rabinii înşişi aveau obiceiul să spună că mâncau pâine; în înţeles spiritual, însemna studierea legii şi practicarea faptelor bune; şi se spunea adesea că, la venirea lui Mesia, tot Israelul avea să fie hrănit. Învăţătura profeţilor lămurea lecţia spirituală profundă din minunea cu pâinile. Isus căuta să facă înţeleasă această lecţie pentru ascultătorii Săi în sinagogă. Dacă ei ar fi înţeles Scripturile, ar fi înţeles şi cuvintele Lui, când zicea: "Eu sunt Pâinea vieţii". Numai cu o zi înainte, mulţimea, slăbită şi obosită, fusese hrănită cu pâinea pe care El o dăduse. După cum primiseră din pâinea aceea putere şi reînviorare fizică, tot aşa puteau primi de la Hristos putere spirituală pentru viaţa veşnică. "Cine vine la Mine", a zis El, "nu va flămânzi niciodată şi cine nu crede în Mine nu va înseta niciodată". Dar a adăugat: "Voi M-aţi văzut şi tot nu credeţi". 42:16 Ei Îl văzuseră pe Hristos prin mărturia dată de Duhul Sfânt, prin descoperirea dată de Dumnezeu sufletului lor. Dovezile vii ale puterii Sale fuseseră în faţa lor zi după zi, dar cereau alt semn. Dacă li s-ar fi dat, ei ar fi rămas tot aşa de necredincioşi ca mai înainte. Dacă nu erau convinşi prin ceea ce văzuseră şi auziseră, ar fi fost fără folos să li se arate minuni şi mai mari. Necredinţa va găsi totdeauna o scuză pentru îndoială şi va căuta argumente care să răstoarne chiar şi dovada cea mai clară. 42:17 Hristos a făcut un nou apel la aceste inimi împietrite. "Pe cel ce vine 42:18 la Mine, nu-l voi izgoni afară". Toţi cei care L-au primit în credinţă, a zis El, vor avea viaţă veşnică. Nici unul nu va fi pierdut. Nu e nevoie ca fariseii şi saducheii să se tot certe cu privire la viaţa viitoare. Oamenii nu trebuie să-şi mai plângă morţii cu durere disperată. "Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aibă viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi." 42:19 Dar mai marii poporului erau ofensaţi şi ziceau: "Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: 'Eu M-am pogorât din cer'?" Ei căutau să dea naştere la prejudecăţi, amintind în mod batjocoritor de originea umilă a lui Isus. Făceau aluzie cu dispreţ la viaţa Lui de lucrător galilean şi la familia Lui săracă şi umilă. Pretenţiile acestui tâmplar needucat, ziceau ei, nu meritau atenţie. Iar pentru că naşterea Lui fusese neînţeleasă, căutau să strecoare ideea că ar exista îndoieli cu privire la legitimitatea ei, prezentând astfel împrejurările omeneşti ale naşterii Lui ca o pată asupra vieţii Sale. 42:20 Isus n-a căutat să explice taina naşterii Sale. El n-a dat nici un răspuns la întrebările privitoare la coborârea Sa din ceruri, după cum n-a răspuns nici la întrebările cu privire la traversarea lacului. El n-a atras atenţia asupra minunilor care Îi caracterizau viaţa. De bunăvoie, S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat asupră-Şi chip de rob. Dar cuvintele şi faptele Sale erau o descoperire a caracterului Său. Toţi aceia a căror inimă era deschisă pentru lumina dumnezeiască puteau să recunoască în El pe singurul născut din Tatăl, "plin de har şi de adevăr" (Ioan 1,14). 42:21 Prejudecata fariseilor era şi mai profundă decât voiau să arate întrebările lor, ea îşi avea rădăcina în perversitatea inimii lor. Orice cuvânt spus de Isus şi orice faptă a Sa produceau în ei împotrivire, deoarece spiritul cultivat de ei nu avea nimic comun cu El. 42:22 "Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. În prooroci este scris: 'Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu'. Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine." Nimeni nu va veni vreodată la Isus Hristos, dacă nu va răspunde atracţiei iubirii Tatălui. Dar Dumnezeu atrage la Sine toate inimile şi numai cei care se împotrivesc acestei atracţii vor refuza să vină la Hristos. 42:23 În cuvintele: "Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu", Isus amintea profeţia lui Isaia: "Toţi fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului şi mare va fi propăşirea fiilor tăi" (Is. 54,13). 42:24 Iudeii aplicau aceste cuvinte la poporul lor. Se lăudau că Dumnezeu este Învăţătorul lor. Dar Isus le-a arătat cât de zadarnică este această pretenţie, deoarece El zice: "Oricine a ascultat pe Tatăl Meu şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine". Numai prin Hristos ei puteau să-L cunoască pe Tatăl. Natura omenească n-ar fi putut să suporte vederea slavei Sale. Cei care învăţaseră de la Dumnezeu au ascultat de glasul Fiului Său şi, în Isus din Nazaret, L-au recunoscut pe Acela care, prin natură şi revelaţie, L-a descoperit oamenilor pe Tatăl. 42:25 "Adevărat, adevărat vă spun că oricine crede în Mine, are viaţă veşnică." Prin Ioan cel iubit, care a ascultat aceste cuvinte, Duhul Sfânt declară bisericilor: "Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţă" (1 Ioan 5,11.12). Iar Isus a zis: "Eu îl voi învia în ziua de apoi". Hristos S-a făcut una în trup cu noi, pentru ca noi să putem deveni una în duh cu El. În virtutea acestei uniri vom ieşi noi afară din morminte, nu numai ca o manifestare a puterii lui Hristos, ci din cauză că, prin credinţă, viaţa Lui a devenit viaţa noastră. Aceia care Îl văd pe Hristos în adevăratul Lui caracter şi-L primesc în inimă au viaţă veşnică. Hristos locuieşte în noi prin Duhul; iar Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credinţă, este începutul vieţii veşnice. 42:26 Oamenii I-au amintit lui Hristos de mana pe care părinţii lor au mâncat-o în pustie, ca şi cum asigurarea acelei hrane ar fi fost o minune mai mare decât aceea săvârşită de Isus, dar El arătă cât de mic era darul acela în comparaţie cu binecuvântările pe care venise să le reverse. Mana putea să susţină numai viaţa aceasta pământească; ea nu putea să prevină moartea, nici să asigure nemurirea, dar pâinea vieţii urma să hotărască sufletul pentru viaţa veşnică. Mântuitorul a zis: "Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care S-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac". La această figură de stil, Hristos a mai adăugat una. Numai murind putea El să dea viaţă oamenilor şi în cuvintele ce urmează arată spre moartea Sa ca fiind mijlocul de salvare. El zice: "Pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii". 42:27 Iudeii se pregăteau să serbeze Paştele la Ierusalim, în amintirea nopţii în care a fost eliberat Israel, când îngerul nimicitor a lovit casele Egiptului. În mielul pascal, Dumnezeu voia ca ei 42:28 să-L vadă pe Mielul lui Dumnezeu şi, prin acest simbol, să-L primească pe Acela care Se dăruiaa entru viaţa lumii. Dar iudeii ajunseseră să dea simbolului toată importanţa, în timp ce însemnătatea lui o treceau cu vederea. Ei nu puteau să deosebească trupul Domnului. Adevărul simbolizat prin serviciul pascal era prezentat acum în cuvintele lui Hristos. Dar era încă neînţeles. 42:29 De astă dată, rabinii au exclamat cu mânie: "Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?" Ei se făceau că înţeleg cuvintele lui Hristos în sens literal, ca şi Nicodim, când a întrebat: "Cum se poate naşte din nou un om bătrân?" (Ioan 3,4). Până la un anumit punct, ei înţeleseseră ce voia să zică Isus, dar nu voiau să recunoască pe faţă. Dând o greşită interpretare cuvintelor Lui, ei sperau să producă în oameni prejudecăţi împotriva Lui. 42:30 Hristos n-a îndulcit reprezentările Lui simbolice. El a repetat adevărul printr-un limbaj şi mai puternic: "Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el". 42:31 A mânca trupul şi a bea sângele lui Hristos înseamnă a-l primi ca Mântuitor personal, crezând că El ne iartă păcatele şi că suntem făcuţi desăvârşiţi în El. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o, devenim părtaşi ai naturii Sale. Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hristos pentru suflet. Hrana nu este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din fiinţa noastră. La fel şi Hristos n-are nici o valoare pentru noi, dacă nu-L recunoaştem ca Mântuitor personal. O cunoaştere a Lui din teorie nu ne este de nici un folos. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel ca viaţa Lui să devină viaţa noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate. 42:32 Dar nici ilustraţiile acestea nu pot să reprezinte pe deplin privilegiul legăturilor credinciosului cu Hristos. Isus a zis: "După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine". După cum Fiul lui Dumnezeu a trăit prin credinţa în Tatăl, tot astfel şi noi trebuie să trăim prin credinţa în Hristos. Isus Se predase pe deplin voinţei lui Dumnezeu, încât în viaţa Lui nu apărea decât Tatăl. Deşi ispitit în toate ca şi noi, El a stat în faţa lumii nepătat de relele care Îl înconjurau. Şi noi trebuie să biruim cum a biruit Hristos. 42:33 Eşti tu urmaş al lui Hristos? Atunci tot ce stă scris despre viaţa spirituală este scris pentru tine şi poate fi realizat prin unirea persoanei 42:34 tale cu Hristos. A adormit zelul tău? S-a răcit iubirea ta dintâi? Primeşte iarăşi iubirea oferită de Hristos. Mănâncă trupul Lui, bea sângele Lui şi vei ajunge una cu Tatăl şi cu Fiul. 42:35 Iudeii necredincioşi n-au vrut să vadă nici un alt înţeles în cuvintele Mântuitorului, decât pe cel literal. Prin legea ceremonială, li se interzicea chiar numai să guste sânge şi au făcut ca cele spuse de Hristos să apară ca un sacrilegiu şi se certau între ei cu privire la acest lucru. Mulţi, chiar dintre ucenicii Săi, ziceau: "Vorbirea aceasta este prea de tot, cine poate să o sufere?" 42:36 Mântuitorul le-a zis: "Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte...? Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă". 42:37 Viaţa lui Hristos, care dă viaţă lumii, este în Cuvântul Său. Prin Cuvântul Său, Hristos a vindecat bolile şi a alungat demonii; prin Cuvântul Său, a liniştit marea şi a înviat morţii; iar oamenii mărturiseau că în Cuvântul Său era putere. El a rostit Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum a vorbit prin toţi proorocii şi prin învăţătorii din Vechiul Testament. Întreaga Biblie este o manifestare a lui Hristos şi Mântuitorul dorea să lege de Cuvânt credinţa urmaşilor Săi. Atunci când prezenţa Sa vizibilă urma să se retragă, Cuvântul avea să fie izvorul puterii lor. Asemenea Domnului lor, ei trebuiau să trăiască "prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu" (Mat. 4,4). 42:38 După cum viaţa fizică este susţinută prin hrană, tot aşa şi viaţa spirituală este susţinută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi orice om trebuie să primească viaţă din Cuvântul lui Dumnezeu. După cum trebuie să mâncăm noi înşine ca să fim hrăniţi, tot astfel trebuie să primim şi Cuvântul pentru noi înşine. Noi nu trebuie să-l primim numai prin mijlocirea altei minţi. Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu atenţie, cerând de la Dumnezeu ajutorul Duhului Sfânt pentru ca să înţelegem Cuvântul Său. Trebuie să luăm un verset şi să ne concentrăm mintea, ca să înţelegem gândul pe care Dumnezeu l-a pus acolo pentru noi. Trebuie să stăruim asupra acelui gând până când ni-l însuşim şi ştim "ce zice Domnul". 42:39 Isus îmi adresează mie făgăduinţele şi avertizările Sale. Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât a dat pe unicul Său Fiu, ca eu, crezând, să nu pier, ci să am viaţă veşnică. Experienţele arătate în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină experienţele mele. Rugăciunea şi făgăduinţa, învăţătura şi avertismentul sunt ale mele. "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine 42:40 pentru mine" (Gal. 2,20). Atunci când credinţa primeşte şi asimilează astfel principiile adevărului, ele devin o parte a fiinţei, o parte care pune în mişcare viaţa. Cuvântul lui Dumnezeu primit în suflet modelează gândurile şi determină dezvoltarea caracterului. 42:41 Privind necontenit la Isus cu ochii credinţei, vom fi întăriţi. Dumnezeu va da cele mai scumpe descoperiri credincioşilor Săi care flămânzesc şi însetează. Ei vor simţi că Hristos e un Mântuitor personal. Hrănindu-se din Cuvântul Lui, ei constată că este duh şi viaţă. Cuvântul distruge natura firească, pământească, şi dă o nouă viaţă în Isus Hristos. Duhul Sfânt vine în suflet ca un Mângâietor. Prin lucrarea de transformare a harului Său, chipul lui Dumnezeu se reproduce la ucenici; ei devin o făptură nouă. Iubirea ia locul urii şi inima este refăcută după modelul divin. Aceasta înseamnă a trăi "prin orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu". Aceasta înseamnă a mânca pâinea care se coboară din cer. 42:42 Hristos a rostit un adevăr sfânt şi veşnic cu privire la legătura dintre El şi urmaşii Săi. El cunoştea caracterul acelora care pretindeau că sunt ucenicii Lui şi cuvintele Lui au pus la încercare credinţa lor. El a declarat că ei trebuiau să creadă şi să lucreze după învăţătura Lui. Toţi aceia care Îl primeau urmau să se împărtăşească de natura Lui şi să se asemene cu caracterul Său. Aceasta ar fi urmat să însemne renunţarea la ambiţiile cultivate de ei cu plăcere. Ar fi cerut o deplină predare de sine faţă de Isus. Erau chemaţi să se sacrifice, să fie blânzi şi umili cu inima. Ei trebuiau să meargă pe calea îngustă pe care a umblat Omul calvarului, dacă voiau să aibă parte de darul vieţii şi de slava cerului. 42:43 Încercarea era prea mare. Entuziasmul celor care căutaseră să-L ia cu forţa şi să-L facă împărat se răcea. Cuvântarea aceasta ţinută în sinagogă, ziceau ei, le-a deschis ochii. Acum nu mai erau înşelaţi. Pentru mintea lor, cuvintele erau o mărturisire directă că nu era Mesia şi că nimeni nu avea să câştige vreo răsplată pământească din legătura cu El. Ei salutaseră cu bucurie puterea Lui făcătoare de minuni, erau nerăbdători să fie eliberaţi de boală şi suferinţă, dar nu voiau să aibă nici o legătură cu viaţa Lui de sacrificiu. Nu-i interesa împărăţia spirituală tainică de care vorbea El. Cei nesinceri şi egoişti, care Îl căutaseră, nu-L mai doreau. Dacă El nu voia să-Şi consacre puterea şi influenţa pentru a-i elibera de sub romani, nici ei nu voiau să mai aibă de a face cu El. 42:44 Isus le-a spus lămurit: "Sunt unii din voi, care nu cred", adăugând: "Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine 42:45 dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu". El dorea ca ei să înţeleagă că, dacă nu erau atraşi către El, aceasta se datora faptului că inima lor nu era deschisă faţă de Duhul Sfânt. "Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte" (1 Cor. 2,14). Numai prin credinţă putem vedea slava lui Hristos. Această slavă este ascunsă până când se aprinde în suflet credinţa prin Duhul Sfânt. 42:46 Pentru că au fost mustraţi în public din cauza necredinţei lor, aceşti ucenici s-au înstrăinat şi mai mult de Hristos. Ei erau foarte nemulţumiţi şi, dorind să-L rănească pe Mântuitorul şi să satisfacă răutatea fariseilor, I-au întors spatele şi L-au părăsit cu dispreţ. Ei făcuseră alegerea, luaseră forma fără spirit, coaja fără sâmbure. Niciodată mai târziu nu şi-au mai schimbat hotărârea, deoarece nu mai mergeau cu Isus. 42:47 "Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grânar" (Mat. 3,12). Acesta era un timp de curăţire. Cuvintele adevărului făceau ca neghina să fie despărţită de grâu. Pentru motivul că erau prea îngâmfaţi şi încrezuţi în propria dreptate pentru a primi mustrarea, prea iubitori de lume ca să accepte o viaţă de umilinţă, mulţi s-au îndepărtat de Isus. Mulţi fac şi astăzi la fel. Oamenii sunt şi astăzi încercaţi ca acei ucenici din sinagoga din Capernaum. Când adevărul pune stăpânire pe inimă, văd că viaţa nu le este în acord cu voia lui Dumnezeu. Văd nevoia unei totale schimbări, dar nu vor să primească o lucrare care cere lepădare de sine. Din cauza aceasta se mânie atunci când li se descoperă păcatele. Ei pleacă ofensaţi ca ucenicii care L-au părăsit pe Isus, spunând: "Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?" 42:48 Lauda şi linguşelile ar fi plăcute urechilor lor, dar adevărul nu este bine primit; ei nu pot să-l asculte. Când oamenii vin cu grămada şi mulţimile sunt hrănite şi se aud strigăte de biruinţă, glasurile lor se ridică lăudând, dar când Spiritul cercetător al lui Dumnezeu le descoperă păcatul şi îi îndeamnă să-l părăsească, întorc spatele adevărului şi nu mai merg cu Isus. 42:49 De îndată ce aceşti ucenici nemulţumiţi s-au depărtat de Isus, au fost luaţi în stăpânire de un alt spirit. N-au mai văzut nimic atrăgător în Acela pe care odată Îl găsiseră atât de interesant. Au mers să caute pe vrăjmaşii Lui, deoarece erau în armonie cu spiritul şi lucrarea lor. Au interpretat greşit cuvintele Lui, au răstălmăcit declaraţiile Lui şi au combătut motivele Lui. Ei îşi susţineau purtarea, aducând orice lucru care putea să fie 42:50 întors împotriva Lui; şi o asemenea indignare a fost produsă de aceste relatări false, încât viaţa Lui era în primejdie. 42:51 S-a răspândit repede vestea că, după propriile mărturisiri, Isus din Nazaret nu era Mesia. În felul acesta, curentul simpatiei poporului din Galilea era întors împotriva Lui, după cum se întâmplase în Iudea cu un an mai înainte. Vai de Israel! Ei Îl lepădau pe Mântuitorul lor pentru că doreau un cuceritor care să le dea putere lumească. Doreau hrana care piere, şi nu pe aceea care rămâne în viaţa veşnică. 42:52 Cu inima îndurerată, Isus i-a văzut pe aceia care fuseseră ucenici plecând de la El, care era Viaţa şi Lumina oamenilor. Conştienţa faptului că bunătatea Lui nu era apreciată, iubirea Lui nu era împărtăşită, harul Lui era dispreţuit, mântuirea Lui lepădată L-a umplut de o întristare ce nu se putea exprima. Lucrul acesta a făcut din El un om al durerii, obişnuit cu suferinţa. 42:53 Fără a încerca să-i oprească pe aceia care Îl părăseau, Isus S-a întors către cei doisprezece şi le-a zis: "Voi nu vreţi să vă duceţi?" 42:54 Petru a răspuns: "Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice", a adăugat el. "Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu." 42:55 "La cine să ne ducem?" Învăţătorii lui Israel erau robi ai formalismului. Fariseii şi saducheii erau în lupte continue. A părăsi pe Isus însemna a ajunge între cei legaţi de ritualuri şi ceremonii şi între oameni ambiţioşi, care căutau propria slavă. Ucenicii aflaseră mai multă pace şi bucurie de când Îl primiseră pe Hristos decât în toată viaţa lor de mai înainte. Cum puteau ei să meargă înapoi la aceia care batjocoriseră şi persecutaseră pe Prietenul păcătoşilor? Multă vreme Îl aşteptaseră ei pe Mesia; acum venise şi nu puteau să plece din faţa Lui, să meargă la aceia care voiau să-I ia viaţa şi care îi persecutaseră pentru că deveni-seră ucenici ai Săi. 42:56 "La cine să ne ducem?" Nu puteau să plece de la învăţătura lui Hristos, de la cuvintele Lui pline de iubire şi de milă, ca să meargă în întunericul necredinţei, în ticăloşia lumii. În timp ce Mântuitorul era părăsit de mulţi dintre aceia care fuseseră martori la minunile Lui, Petru a exprimat credinţa ucenicilor: "Tu eşti Hristosul". Numai gândul că ar putea pierde această ancoră a sufletului lor îi umplea de groază şi de durere. Fără Mântuitorul, era ca şi cum ar fi fost lăsaţi în voia valurilor, pe o mare furtunoasă şi întunecată. 42:57 Multe dintre cuvintele şi faptele lui Isus se arată pline de taină pentru minţile mărginite, dar fiecare cuvânt şi fiecare faptă au scopul lor anume hotărât în lucrarea mântuirii noastre; fiecare a fost astfel plănuit, încât să aibă un rezultat bine precizat. Dacă noi 42:58 am fi în stare să înţelegem planurile Sale, totul ar apărea ca important, complet şi în armonie cu misiunea Sa. 42:59 Deşi nu putem să înţelegem acum lucrările şi căile lui Dumnezeu, putem înţelege marea Lui iubire, care stă la baza tuturor procedeelor Sale cu oamenii. Cel care trăieşte aproape de Isus va înţelege mult din taina evlaviei. El va recunoaşte mila care mustră, care cercetează caracterul şi scoate la lumină planurile inimii. 42:60 Prezentând adevărul care avea să-i pună pe ucenici la probă şi să-i facă pe mulţi să-L părăsească, Isus ştia care va fi urmarea cuvintelor Sale, dar El avea de îndeplinit un plan al îndurării. El a prevăzut că, în ceasul ispitei, fiecare dintre ucenicii Săi iubiţi va fi greu încercat. Chinurile din Ghetsemani, trădarea şi răstignirea Lui urmau să fie o încercare grea pentru ei. Dacă nu ar fi existat această încercare mai înainte, mulţi care erau îndemnaţi doar de motive egoiste ar fi fost încă împreună cu El. Când Domnul lor a fost condamnat în sala de judecată, când oamenii care Îl proslăviseră ca împărat al lor fluierau după El şi-L batjocoreau, când gloata batjocoritoare striga: "Răstigneşte-L", când ambiţiile lor pământeşti erau înşelate, aceşti egoişti, renunţând la legătura lor cu Isus, ar fi adus asupra ucenicilor o întristare amară şi sfâşietoare de inimă, pe lângă durerea şi dezamăgirea lor produse de năruirea celor mai dulci speranţe. În ceasul acela întunecat, pilda celor care s-au îndepărtat de la El ar fi fost urmată şi de alţii. Dar Isus a provocat această criză în timp ce era încă alături de ei şi prezenţa Sa le putea întări credinţa urmaşilor Săi sinceri. 42:61 Milosul Mântuitor, care cunoştea foarte bine sfârşitul care-L aştepta, a netezit cu duioşie calea pentru ucenici, i-a pregătit pentru încercarea cea mare şi i-a întărit pentru proba finală. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: