39:1 Cap. 38 - Veniţi să vă odihniţi
39:2 REVENIND DIN CĂLĂTORIA MISIONARĂ, "apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le-a zis: 'Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin'. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce".
39:3 Ucenicii au venit la Isus şi I-au spus tot. Legătura strânsă pe care o aveau cu El i-a încurajat să aducă în faţa Lui experienţele lor favorabile şi nefavorabile, bucuria de a vedea rezultatele aduse de lucrarea lor, precum şi întristarea pentru greşelile săvârşite, pentru înfrângerile şi pentru slăbiciunile lor. Ei făcuseră greşeli în prima lor lucrare misionară ca evanghelişti şi, pe măsură ce povesteau cu sinceritate experienţele lor lui Hristos, El vedea că aveau nevoie de multă învăţătură. El a mai văzut că ei obosiseră din cauza lucrului şi că aveau nevoie de odihnă.
39:4 Dar unde se aflau acum nu puteau să găsească locul acela retras de care aveau nevoie, "căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici măcar să mănânce". Oamenii veneau cu grămada după Hristos, aşteptând cu nerăbdare să fie vindecaţi şi dorind să asculte cuvintele Lui. Mulţi se simţeau atraşi către El, pentru că vedeau în El un izvor de binecuvântări. Mulţi dintre cei care se îmbulzeau în jurul Lui, pentru a primi darul cel preţios al sănătăţii, Îl primeau ca Mântuitor al lor. Mulţi alţii, temându-se atunci din cauza fariseilor să mărturisească despre El, au fost convertiţi la coborârea
39:5 Duhului Sfânt şi L-au cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu înaintea preoţilor şi mai marilor înfuriaţi.
39:6 Dar acum Hristos dorea un loc retras, ca să poată fi cu ucenicii Săi, deoarece avea să le spună multe. În lucrarea lor trecuseră prin lupte şi întâlniseră împotriviri în diferite feluri. Până aici, ei se sfătuiseră cu Isus în toate lucrurile; dar, pentru un timp, fuseseră singuri şi în anumite ocazii fuseseră în mare cumpănă, neştiind ce trebuie să facă. Ei găsiseră multă încurajare în lucrarea lor, deoarece Hristos nu-i trimisese fără Duhul Sfânt şi, prin credinţă în El, săvârşiseră multe minuni; dar acum aveau nevoie să fie hrăniţi din Pâinea Vieţii. Aveau nevoie să meargă într-un loc retras, unde să poată sta în comuniune cu Hristos şi să primească îndrumări pentru lucrarea lor viitoare.
39:7 "Isus le-a zis: 'Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin'." Hristos este plin de bunătate şi de milă pentru toţi cei ce sunt în serviciul Său. El voia să le arate ucenicilor Săi că Dumnezeu nu cere jertfă, ci milă. Ei îşi puseseră tot sufletul pentru a lucra spre binele oamenilor, şi aceasta le istovise puterea fizică şi intelectuală. Era datoria lor să se odihnească.
39:8 Când au văzut succesul lucrării lor, ucenicii s-au aflat în primejdia de a se încrede în ei înşişi, de a cultiva îngâmfarea spirituală şi astfel de a cădea pradă ispitelor lui Satana. În faţa lor se afla o mare lucrare şi, mai înainte de toate, trebuiau să înveţe că tăria lor nu se află în ei, ci în Dumnezeu. Asemenea lui Moise în pustia Sinai, asemenea lui David pe dealurile Iudeii sau asemenea lui Ilie la pârâul Cherit, ucenicii aveau nevoie să se retragă din lucrarea lor obositoare şi să fie în comuniune cu Hristos, cu natura şi cu propriile inimi.
39:9 Pe când ucenicii se aflau în călătoria lor misionară, Isus vizitase alte oraşe şi sate, predicând Evanghelia împărăţiei. Cam în acest timp, El a primit veştile despre moartea lui Ioan Botezătorul. Evenimentul acesta I-a arătat cu claritate care avea să fie sfârşitul drumului Său. Umbre tot mai întunecate se adunau asupra cărării Sale. Preoţii şi rabinii căutau momentul potrivit pentru a-L omorî, iscoadele erau pe urmele Lui şi în toate părţile se înmulţeau comploturile pentru distrugerea Lui. Veştile despre predicarea apostolilor prin Galilea au ajuns până la Irod, atrăgându-i atenţia asupra lui Isus şi a lucrării Lui. "Acesta este Ioan Botezătorul", a zis el; "a înviat din morţi"; şi şi-a exprimat dorinţa de a-L vedea pe Isus. Irod se temea necontenit ca nu cumva să se facă pe ascuns vreo revoluţie, cu scopul de a-l detrona şi de a scutura jugul roman care apăsa asupra naţiunii iudaice. Spiritul
39:10 de nemulţumtre şi de răscoală pusese stăpânire pe întreaga naţiune. Se vedea bine că lucrarea publică a lui Hristos în Galilea nu mai putea continua multă vreme. Scenele suferinţei Lui se apropiau şi El dorea ca pentru o vreme să fie departe de neliniştea mulţimii.
39:11 Cu inima întristată, ucenicii lui Ioan au adus trupul mutilat la locul îngropăciunii. "Apoi s-au dus şi au dat de ştire lui Isus." Ucenicii aceştia fuseseră geloşi pe Hristos, atunci când li s-a părut că îi îndepărtează pe oameni de la Ioan. Ei fuseseră de partea fariseilor, acuzându-L atunci când stătuse cu vameşii la masa lui Matei. Ei se îndoiseră de misiunea Lui dumnezeiască, pentru că nu îl eliberase pe Ioan Botezătorul, dar acum, când învăţătorul lor murise şi inima lor dorea după mângâiere în marea lor întristare şi după călăuzire în lucrarea lor viitoare, au venit la Isus şi s-au unit cu El. Chiar şi ei aveau nevoie de un timp de linişte pentru comuniune cu Mântuitorul.
39:12 Aproape de Betsaida, la capătul de miazănoapte al lacului, era o regiune singuratică, acum înfrumuseţată de iarba proaspătă de primăvară, care oferea un loc plăcut pentru Isus şi pentru ucenicii Lui. Au plecat către acest loc, străbătând lacul cu barca. Aici urmau să fie departe de oboselile călătoriei şi de îmbulzeala şi agitaţia oraşului. Scenele naturii erau ele însele o odihnă, o schimbare plăcută pentru simţurile lor. Aici puteau să asculte cuvintele lui Hristos, fără să mai audă întreruperile mânioase, ripostele şi acuzaţiile cărturarilor şi fariseilor. Aici puteau să se bucure pentru puţină vreme de o părtăşie preţioasă în tovărăşia Domnului lor.
39:13 Odihna pe care şi-au îngăduit-o Domnul şi ucenicii nu era o odihnă egoistă. Timpul petrecut în locul acela retras n-a fost dedicat căutării de plăceri. Acolo a vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu şi despre posibilitatea de a face ca lucrarea lor să fie mai eficientă. Ucenicii fuseseră cu Hristos şi puteau să-L înţeleagă; lor nu era nevoie să le vorbească în parabole. El le-a corectat greşelile şi le-a explicat calea cea mai bună pentru a se apropia de oameni. Ei au primit tărie din puterea divină şi au fost inspiraţi cu nădejde şi curaj.
39:14 Cu toate că Isus putea să facă minuni şi ar fi putut să-i împuternicească şi pe ucenici să facă minuni, El i-a îndrumat pe slujitorii Săi obosiţi să meargă la ţară şi să se odihnească. Atunci când a spus că secerişul era mare şi lucrătorii puţini, n-a stăruit ca ucenicii Săi să muncească fără încetare, ci a zis: "Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său" (Mat. 9,38). Dumnezeu
39:15 a rânduit fiecărui om o anumită lucrare, după puterile lui (Efes. 4,11-13) şi El nu vrea ca un număr mic de lucrători să fie împovărat cu răspunderi, iar alţii să nu poarte nici o povară, să nu facă nimic pentru semenii lor.
39:16 Cuvintele de compătimire ale lui Hristos sunt rostite către lucrătorii Săi de astăzi tot aşa de sigur ca şi atunci când au fost spuse ucenicilor Săi. "Veniţi la o parte... şi odihniţi-vă puţin", spune El către cei obosiţi şi apăsaţi. Nu este un lucru înţelept să fii fără încetare sub tensiunea lucrului şi a solicitărilor de tot felul, chiar dacă sunt în slujba nevoilor spirituale ale oamenilor, pentru că în felul acesta este neglijată evlavia personală, iar puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului sunt istovite. De la ucenicii lui Hristos se cere lepădare de sine şi să facă sacrificii; dar ei trebuie să aibă grijă ca nu cumva, prin zelul lor exagerat, Satana să se folosească de slăbiciunile naturii omeneşti şi lucrarea lui Dumnezeu să fie defăimată.
39:17 După aprecierea rabinilor, esenţa religiei consta în a fi totdeauna într-o activitate intensă. Ei se legau de unele fapte exterioare pentru a-şi arăta înalta lor evlavie. În felul acesta se despărţeau de Dumnezeu şi se zideau în mulţumirea de sine. Primejdia aceasta există şi astăzi. Pe măsură ce activitatea creşte şi avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare primejdia de a ne încrede în planurile şi metodele omeneşti. Există tendinţa de a ne ruga mai puţin şi de a avea credinţă puţină. Ca şi ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependenţa noastră de Dumnezeu şi de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus şi să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârşeşte lucrarea. Deşi trebuie să lucrăm cu râvnă pentru mântuirea celor pierduţi, trebuie să ne luăm timp şi pentru meditaţie, pentru rugăciune şi pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Numai lucrul săvârşit cu multă rugăciune şi sfinţit prin meritele lui Hristos se va dovedi în cele din urmă a fi folositor spre bine.
39:18 Nici o altă viaţă nu a fost aşa împovărată cu muncă şi răspundere ca viaţa lui Isus; şi, cu toate acestea, cât de des Se ruga El! Cât de constantă era comuniunea Lui cu Dumnezeu! Mereu şi mereu, în istoria vieţii Sale pământeşti, se găsesc rapoarte ca acestea: "Pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo". "Oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Iar El Se ducea în locuri pustii şi Se ruga." "În zilele acelea Isus S-a dus în munte să Se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu" (Marcu 1,35; Luca 5,15-16; 6,12).
39:19 Într-o viaţă cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul a considerat
39:20 că este necesar să Se retragă din oboselile călătoriei şi din mijlocul gloatei care-L urma în fiecare zi. El trebuia să Se retragă dintr-o viaţă de neîncetată activitate şi din contactul cu nevoile omeneşti, pentru a căuta un loc liniştit şi o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Fiind una cu noi, părtaş la nevoile şi slăbiciunile noastre, El era cu totul dependent de Dumnezeu şi, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-Şi împlini datoria şi pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte şi chinuri sufleteşti. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care Îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere şi bucurie.
39:21 În Hristos, strigătul omenirii ajungea la Părintele milei nemărginite. Ca om, înălţa cereri la tronul lui Dumnezeu până când natura Sa omenească era încărcată de un curent ceresc, care trebuia să lege natura omenească de cea dumnezeiască. Printr-o continuă comuniune, El a primit viaţă de la Dumnezeu, ca să poată da viaţă lumii. Experienţa Lui trebuie să fie şi experienţa noastră.
39:22 "Veniţi singuri la o parte", ne îndeamnă El. Dacă vom lua seama la cuvintele Lui, vom fi mai puternici şi mai folositori. Ucenicii L-au căutat pe Isus şi I-au spus totul; iar El i-a încurajat şi i-a învăţat. Dacă azi ne-am lua timp să mergem la Isus şi să-I spunem nevoile noastre, n-am fi dezamăgiţi; El ar fi la dreapta noastră pentru a ne ajuta. Avem nevoie de mai multă simplitate, de mai multă încredere şi credinţă în Mântuitorul nostru. El, al cărui nume este "Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii", El, despre care stă scris: "Domnia va fi pe umărul Lui", este Sfetnicul Minunat. Suntem invitaţi să cerem înţelepciune de la El. El "dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare" (Is. 9,6; Iacov 1,5).
39:23 În toţi aceia care se aşează sub instruirea lui Dumnezeu trebuie să se descopere o viaţă care nu e în armonie cu lumea, cu obiceiurile şi practicile ei; fiecare are nevoie de o experienţă personală în obţinerea cunoaşterii voinţei lui Dumnezeu. Trebuie ca fiecare dintre noi să-L auzim vorbind inimii noastre. Când orice glas amuţeşte şi aşteptăm în linişte înaintea Lui, tăcerea sufletului face şi mai clar glasul lui Dumnezeu. El ne îndeamnă: "Fiţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu" (Ps. 46,10). Numai aici poate fi găsită adevărata odihnă. Şi aceasta e pregătirea adevărată pentru aceia care lucrează pentru Dumnezeu. În mijlocul mulţimii grăbite şi în vâltoarea activităţii intense a vieţii, sufletul astfel înviorat va fi înconjurat cu o atmosferă de lumină şi pace. Viaţa va răspândi un miros plăcut şi va descoperi o putere divină, care va ajunge la inima oamenilor.