35:1 Cap. 34 - Invitaţia
35:2 "VENIŢI LA MINE, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă."
35:3 Aceste cuvinte de mângâiere au fost adresate mulţimii care Îl urma pe Isus. Mântuitorul spusese că numai prin El oamenii pot ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. El vorbise despre ucenicii Săi ca despre nişte oameni cărora li se dăduse cunoştinţa lucrurilor cereşti. Dar n-a lăsat pe nimeni să se simtă îndepărtat de grija şi de iubirea Lui. Toţi cei obosiţi şi împovăraţi pot să vină la El.
35:4 Cărturarii şi fariseii, cu toată rigurozitatea lor pentru formele religioase, aveau simţământul unei nevoi pe care ritualurile lor nu o puteau împlini. Vameşii şi păcătoşii puteau pretinde că sunt mulţumiţi cu cele senzuale şi pământeşti, dar inima lor era plină de neîncredere şi teamă. Isus privea la cei deznădăjduiţi şi împovăraţi cu inima, care nu mai aveau nici o nădejde şi care căutau să-şi liniştească dorinţa sufletului cu desfătări pământeşti, şi îi chema pe toţi să găsească odihnă în El.
35:5 Cu bunătate, El îi invita pe cei apăsaţi: "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre".
35:6 În aceste cuvinte, Hristos vorbeşte fiecărei fiinţe omeneşti. Fie că-şi dau seama sau nu, ei sunt obosiţi şi împovăraţi. Toţi sunt doborâţi de poverile pe care numai Hristos le poate îndepărta. Povara cea mai grea pe care o ducem este povara păcatului. Dacă am fi lăsaţi să o purtăm, această povară
35:7 ne-ar strivi. Dar Cel Nevinovat a luat locul nostru. "Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor" (Is. 53,6). El a purtat povara vinei noastre. El va lua sarcina de pe umerii noştri obosiţi. El ne va da odihnă. Povara grijilor şi întristărilor o va duce tot El. Domnul ne invită să aruncăm asupra Lui toate grijile noastre, deoarece El ne poartă pe inima Lui.
35:8 Fratele mai mare al neamului nostru este la tronul cel veşnic. El priveşte la oricare suflet ce-şi îndreaptă faţa spre El, ca Mântuitor. El cunoaşte din experienţă care sunt slăbiciunile omeneşti, care sunt lipsurile noastre şi în ce stă tăria ispitelor noastre; deoarece El a fost ispitit în toate ca şi noi, dar fără păcat. El priveghează asupra ta, fiu şovăielnic al lui Dumnezeu. Eşti ispitit? El te scapă. Eşti slab? El îţi dă puteri. Eşti neştiutor? El te luminează. Eşti rănit? El te vindecă. Domnul "socoteşte numărul stelelor" şi tot El "tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile" (Ps. 147,4.3). "Veniţi la Mine" este chemarea Lui. Oricare ar fi grijile şi încercările, înfăţişează cazul tău înaintea Domnului. Inima ta va fi întărită, ca să poată rezista. Se va deschide o cale ca să poţi scăpa din greutăţi şi încurcături. Cu cât îţi dai seama că eşti mai slab şi mai fără ajutor, cu atât vei deveni mai puternic în tăria Lui. Cu cât este mai grea povara, cu atât este mai binecuvântată odihna, când le arunci pe toate asupra Purtătorului de poveri. Odihna oferită de Hristos este condiţionată, şi aceste condiţii sunt clar arătate. Toţi le pot îndeplini. El ne spune cum putem găsi această odihnă.
35:9 "Luaţi jugul Meu asupra voastră", zice Isus. Jugul este un instrument al servirii. Vitele sunt înjugate pentru muncă şi jugul este absolut necesar pentru ca lucrul lor să fie eficient. Prin ilustraţia aceasta, Hristos ne învaţă că noi suntem chemaţi să servim tot timpul vieţii noastre. Trebuie să luăm jugul Lui asupra noastră, ca să putem fi împreună - lucrători cu El.
35:10 Jugul care ne leagă în slujire este Legea lui Dumnezeu. Marea lege a iubirii, descoperită în Eden, proclamată pe Sinai, iar în Noul Legământ scrisă în inimă, este cea care îl uneşte pe lucrătorul omenesc cu voinţa lui Dumnezeu. Dacă am fi lăsaţi să ne urmăm pornirile, să mergem acolo unde ne duce voinţa noastră, ne-am alinia în rândurile lui Satana şi am ajunge să avem trăsăturile lui. De aceea Dumnezeu ne conduce prin voinţa Sa, care este nobilă şi înălţătoare. El doreşte ca noi să ne îndeplinim cu răbdare şi înţelepciune toate îndatoririle slujirii. Chiar Hristos, în natura Lui omenească, a purtat jugul slujirii, zicând: "Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii Mele" (Ps. 40,8). "M-am pogorât
35:11 din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis" (Ioan 6,38). Iubirea pentru Dumnezeu, râvna pentru slava Lui şi iubirea pentru omenirea decăzută L-au adus pe Isus pe pământ ca să sufere şi să moară. Aceasta a fost puterea care a condus viaţa Sa. El ne invită să ne însuşim acest principiu.
35:12 Sunt mulţi oameni a căror inimă este chinuită sub povara grijilor, deoarece ei caută să atingă standardul acestei lumi. Ei au ales slujirea lumii, au acceptat neliniştea ei şi au adoptat obiceiurile ei. În felul acesta, caracterul le este pervertit şi viaţa lor a ajuns un chin. Pentru a-şi mulţumi ambiţia şi dorinţele lumeşti, ei îşi rănesc conştiinţa şi se încarcă şi cu o povară în plus, aceea a remuşcărilor. Neliniştea aceasta continuă le secătuieşte puterea de viaţă. Domnul doreşte ca ei să lase la o parte acest jug al robiei. Îi invită să primească jugul Său. El zice: "Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară". El îi învaţă să caute mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Sa şi făgăduinţa Lui este că vor primi pe deasupra toate lucrurile de care au nevoie în viaţa aceasta. Frământarea este oarbă şi nu poate să deosebească viitorul; dar Isus vede sfârşitul de la început. În orice greutate, El are o cale pregătită pentru a aduce uşurare. Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate veni în ajutor şi despre care nu ştim nimic. Aceia care se că-lăuzesc după principiul că slujirea şi cinstirea lui Dumnezeu trebuie să fie ţinta supremă vor constata că necazurile pier şi că înaintea lor se deschide o cărare netedă.
35:13 "Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima", zice Isus, "şi veţi găsi odihnă." Noi trebuie să intrăm în şcoala lui Hristos, pentru a învăţa de la El umilinţa şi blândeţea. Mântuirea este lucrarea aceea prin care omul este educat pentru cer. Educaţia aceasta înseamnă cunoaşterea lui Hristos. Înseamnă emanciparea de sub ideile, obiceiurile şi practicile învăţate în şcoala domnului întunericului. Sufletul trebuie să fie eliberat de tot ceea ce este în opoziţie cu credincioşia faţă de Dumnezeu.
35:14 În inima lui Hristos, în care domnea o desăvârşită armonie cu Dumnezeu, era pace desăvârşită. El nu era niciodată măgulit de laude şi nici zdrobit de acuzaţii şi dezamăgiri. Chiar în timpul celei mai mari împotriviri şi celei mai crude purtări faţă de El, avea încă inima plină de curaj. Dar mulţi dintre cei care se numesc urmaşi ai Lui au inima plină de grijă şi neliniştită, deoarece se tem să se încreadă cu totul în Dumnezeu. Ei nu se predau Lui cu totul, deoarece se tem de urmările pe care le-ar avea un asemenea lucru. Fără o predare totală, ei nu pot găsi pace.
35:15 Iubirea de sine aduce nelinişte. Dacă suntem născuţi de sus, vom avea gânduri cum a avut Isus, gânduri care L-au făcut
35:16 să Se umilească, pentru ca noi să putem fi salvaţi. Atunci nu vom mai căuta lucrurile cele mai de frunte. Vom dori să stăm la picioarele lui Isus şi să învăţăm de la El. Vom înţelege că valoarea lucrării noastre nu constă în a face paradă şi zgomot în lume sau în a fi activi şi zeloşi în propria putere. Valoarea lucrării noastre este proporţională cu împărtăşirea cu Duhul Sfânt. Încrederea în Dumnezeu ne sfinţeşte puterile minţii, aşa încât, în răbdare, să ne putem stăpâni sufletele.
35:17 Jugul este pus pe gâtul boilor pentru a-i ajuta să ducă povara mai uşor. Tot aşa este şi jugul lui Hristos. Când voinţa noastră este cufundată în voinţa lui Dumnezeu şi când ne folosim darurile pentru a fi o binecuvântare pentru alţii, vom vedea că povara vieţii este uşoară. Acela care umblă în calea poruncilor lui Dumnezeu merge împreună cu Hristos şi, în iubirea Lui, inima găseşte pace. Când Moise s-a rugat: "Arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte", Domnul i-a răspuns: "Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă". Iar prin profeţi s-a dat solia aceasta: "Aşa vorbeşte Domnul: 'Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!'" (Exod 33,13.14; Ier. 6,16). Şi El zice: "O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării" (Is. 48,18).
35:18 Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt şi predau fiinţa lor purtării Sale de grijă şi viaţa lor ca El să o conducă vor afla pace şi linişte. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveseleşte cu prezenţa Sa. În supunere desăvârşită, este odihnă desăvârşită. Domnul zice: "Celui cu inima tare Tu-i chezăşuieşti pacea, căci se încrede în Tine" (Is. 26,3). Viaţa poate părea încurcată; dar, predându-ne înţeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viaţă şi un caracter model, spre mărirea Lui. Şi caracterul care ajunge să se asemene cu caracterul slăvit al lui Hristos va fi primit în Paradisul lui Dumnezeu. O omenire nouă va umbla împreună cu El în alb, căci este vrednică.
35:19 Când intrăm în odihna lui Hristos, cerul începe de aici. Noi răspundem la chemarea Sa: "Veniţi să învăţaţi de la Mine" şi, venind, începem viaţa veşnică. Cerul e o neîncetată apropiere de Dumnezeu prin Hristos. Cu cât stăm mai mult şi mai aproape de El, cu atât şi chiar mai mult ni se va descoperi slava Sa; şi cu cât vom cunoaşte pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai intensă va fi fericirea noastră. Dacă mergem cu Isus în această viaţă, vom fi copleşiţi de iubirea Lui şi întăriţi de prezenţa Lui. Tot
35:20 ce poate să suporte natura omenească putem primi încă de aici. Dar ce sunt toate acestea în faţa celor viitoare? Ei stau acolo, "înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domniei Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apei vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor" (Apoc. 7,15-17).