34:6 Fariseii, cărora le vorbise Isus şi le dăduse această avertizare, nu credeau nici ei personal acuzaţia pe care o aduceau împotriva Lui. Nu era nici unul dintre aceşti oameni de seamă care să nu se fi simţit atras de Mântuitorul. Ei auziseră glasul Duhului vorbind în inima lor şi dovedind că Isus este Unsul lui Israel, îndemnându-i să se declare şi ei ucenici ai Lui. În lumina prezenţei Sale, ei îşi dăduseră seama că sunt lipsiţi de sfinţenie şi doriseră neprihănirea pe care nu o puteau realiza. Dar, după ce L-au lepădat, ar fi fost prea umilitor să-L primească pe Isus ca Mesia. O dată ce au pus piciorul pe cărarea necredinţei, erau prea mândri ca să-şi mărturisească rătăcirea. Iar pentru a evita recunoaşterea adevărului, au încercat cu o violenţă disperată să combată învăţătura Mântuitorului. Dovada puterii şi a harului Său i-a umplut de mânie. Nu puteau să-L împiedice pe Mântuitorul să facă minuni, nici nu puteau aduce la tăcere învăţătura Lui; dar au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-L prezenta greşit şi a răstălmăci cuvintele Lui. Cu toate acestea, Duhul lui Dumnezeu îi urmărea cu puterea Lui convingătoare, iar ei trebuiau să ridice multe obstacole pentru a se împotrivi puterii Lui. Duhul Sfânt, cea mai eficientă forţă care poate să lucreze cu inima omenească, lupta cu ei, dar ei nu voiau să se supună.