33:1 Cap. 32 - Sutaşul
33:2 HRISTOS ÎI SPUSESE SLUJBAŞULUI împărătesc căruia îi vindecase fiul: "Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!" (Ioan 4,48). El era întristat de faptul că însuşi poporul Său cerea semne exterioare despre mesianitatea Sa. În repetate rânduri Se mirase de necredinţa lor. Dar S-a mirat şi de credinţa sutaşului care a venit la El. Sutaşul n-a pus la îndoială puterea Mântuitorului. Nici n-a cerut măcar ca El să vină în persoană să săvârşească minunea. "Zi numai un cuvânt", a zis el, "şi robul meu va fi tămăduit."
33:3 Robul sutaşului fusese lovit de paralizie şi zăcea în pat, fiind pe moarte. La romani slujitorii erau sclavi, care se vindeau şi se cumpărau în piaţă şi erau trataţi în chip abuziv şi crud; dar sutaşul era ataşat de slujitorul său şi-i dorea foarte mult vindecarea. El a crezut că Isus poate să-l vindece. Nu-L văzuse pe Mântuitorul, dar veştile auzite îi inspirau credinţă. Fără a ţine seama de formalismul iudeilor, romanul acesta era convins că religia lor era superioară. Trecuse de piedicile prejudecăţii naţionale şi ale urii care îi despărţeau pe cuceritori de poporul cucerit. Arătase respect faţă de slujirea lui Dumnezeu şi se purtase frumos faţă de iudei, ca unii care erau închinătorii Lui. În învăţătura lui Hristos, aşa cum i se transmisese, el găsea ceva care împlinea nevoile sufletului. Tot ce era spiritual în el răspundea la cuvintele Mântuitorului. Dar se simţea nevrednic să vină în faţa lui Isus şi i-a rugat pe bătrânii iudeilor să facă cereri pentru vindecarea slujitorului său. Ei Îl cunoşteau pe
33:4 Marele Învăţător şi, gândea el, se vor pricepe cum să se arate în faţa Lui, pentru a-I câştiga favoarea.
33:5 Când a intrat în Capernaum, Isus a fost întâmpinat de o delegaţie a bătrânilor, care I-au spus dorinţa sutaşului. Ei au stăruit, zicând: "Face să-i faci acest bine, căci iubeşte neamul nostru, şi el ne-a zidit sinagoga".
33:6 Isus a plecat îndată către locuinţa slujbaşului; dar, din cauza mulţimii care era în jurul Său, înainta încet. Vestea despre venirea Lui L-a precedat şi sutaşul, în neîncrederea sa în sine, a trimis să I se spună: "Doamne, nu Te mai osteni atâta; pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu". Dar Mântuitorul a mers mai departe şi sutaşul, îndrăznind în cele din urmă să se apropie de El, a completat cele spuse înainte, zicând: "Nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci zi numai un cuvânt şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi, şi zic unuia: 'Du-te!' şi se duce; altuia: 'Vino!' şi vine; şi robului meu: 'Fă cutare lucru!' şi-l face''. După cum eu reprezint puterea Romei şi soldaţii mei recunosc autoritatea mea ca fiind de netăgăduit, aşa şi Tu reprezinţi puterea nemărginitului Dumnezeu şi toate câte sunt create ascultă de cuvântul Tău. Tu poţi să comanzi bolii să plece şi ea va asculta de Tine. Tu poţi să dai ordin trimişilor Tăi cereşti şi ei vor aduce puterea vindecătoare. Zi numai un cuvânt şi slujitorul meu se va tămădui.
33:7 "Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutaş. S-a întors către norodul care mergea după El şi a zis: 'Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare'. Iar către sutaş a zis: 'Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta'. Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela."
33:8 Bătrânii iudeilor care îl recomandaseră pe sutaş lui Hristos
33:9 arătaseră cât de departe erau de spiritul Evangheliei. Nici ei nu re-cunoşteau că marea noastră nevoie este aceea de a ne încrede doar în harul lui Dumnezeu. În îndreptăţirea lor de sine, ei îl recomandau pe sutaş pentru binele pe care îl făcuse "poporului nostru". Dar sutaşul a spus despre sine: "Nu sunt vrednic". Inima lui fusese atinsă de harul lui Hristos. Şi-a văzut nevrednicia; totuşi s-a temut să rămână fără ajutor. Nu s-a încrezut în propria bunătate; argumentul era nevoia lui cea mare. Credinţa lui s-a prins de Hristos şi de caracterul adevărat. N-a crezut în El doar ca într-un făcător de minuni, ci ca într-un Prieten şi un Mântuitor al omenirii.
33:10 Astfel trebuie să vină orice păcătos la Hristos. "El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui" (Tit 3,5). Când Satana îţi spune că eşti păcătos şi că nu poţi spera să primeşti binecuvântarea lui Dumnezeu, spune-i că Hristos a venit în lume să-i mântuiască pe păcătoşi. N-avem nimic care să ne poată recomanda lui Dumnezeu; dar apărarea la care putem să apelăm totdeauna este starea noastră deznădăjduită, care face ca puterea Lui mântuitoare să fie o necesitate. Renunţând la încrederea în noi înşine, trebuie să privim la crucea de pe Golgota şi să zicem:
33:11 "Neputând s-aduc nimic,
33:12 Lângă crucea Ta, azi, pic."
33:13 Iudeii fuseseră învăţaţi din copilărie cu privire la lucrarea lui Mesia. Ei aveau cuvintele inspirate ale patriarhilor şi profeţilor, precum şi învăţătura simbolică a serviciului jertfelor. Dar ei dispreţuiseră lumina şi acum nu vedeau în Isus nimic care să-i atragă. Dar sutaşul, născut între păgâni, educat în idolatria Romei imperiale, instruit ca soldat, după aparenţe despărţit de viaţa spirituală prin educaţie şi împrejurări şi, mai mult, împiedicat de bigotismul iudeilor şi de dispreţul concetăţenilor săi faţă de poporul Israel - omul acesta a înţeles adevărul faţă de care fiii lui Avraam erau orbi. El nu a aşteptat să vadă dacă iudeii aveau să-L primească pe Acela care pretindea că este Mesia. Când "adevărata lumină care luminează pe orice om venind în lume" (Ioan 1,9) a luminat asupra lui, el, deşi era departe, a înţeles slava Fiului lui Dumnezeu.
33:14 Pentru Isus, lucrul acesta era un semn care prevestea lucrarea pe care Evanghelia urma să o săvârşească între neamuri. Plin de bucurie, El a privit în viitor, la strângerea tuturor neamurilor în Împărăţia Sa. Cu adâncă mâhnire, le-a descris iudeilor urmările lepădării harului:
33:15 "Vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor." Vai, cât de mulţi sunt aceia care şi acum se pregătesc pentru aceeaşi fatală dezamăgire! În timp ce fiinţe din întunericul păgânătăţii primesc harul Său, cât de mulţi în ţările creştine nu fac decât să dispreţuiască lumina harului care străluceşte peste ei.
33:16 La o depărtare de peste treizeci de kilometri de Capernaum, pe un podiş care priveşte spre câmpia întinsă şi frumoasă a Ezdraelonului, se găseşte satul Nain, şi către el Şi-a îndreptat apoi Isus paşii. Erau cu El mulţi dintre ucenici şi alţi oameni, iar pe parcursul drumului mai veneau şi alţii, doritori să audă cuvintele Lui de iubire şi de milă, aducându-şi bolnavii să fie vindecaţi şi având neîncetat nădejdea că Acela care avea o putere aşa de minunată Se va descoperi odată ca Împărat al lui Israel. O mare mulţime venea după El, oameni plini de voie bună şi de speranţă urcau împreună, pe cărarea stâncoasă, spre poarta satului de munte.
33:17 Pe când se apropiau, au văzut un cortegiu mortuar ieşind pe poartă. Cu pasul încet şi trist, se înaintează către locul de înmormântare. În faţă, pe o targă deschisă, este purtat trupul celui mort, iar în jurul lui jeluitorii umplu aerul cu bocetele lor. Părea că toţi oamenii din localitate s-au adunat pentru a-şi arăta respectul faţă de cel mort şi împreuna-simţire cu familia.
33:18 Priveliştea aceasta trezea milă. Mortul era singurul fiu al unei văduve. Femeia întristată, rămasă singură, îl însoţea la mormânt pe singurul ei sprijin şi singura ei mângâiere. "Domnul, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea." În timp ce ea înainta fără a vedea nimic, plângând, neobservând prezenţa Lui, El S-a apropiat de ea şi i-a zis cu bunătate: "Nu plânge!" Isus era gata să schimbe întristarea ei în bucurie şi n-a vrut să-Şi oprească această expresie a iubirii Sale duioase.
33:19 "S-a apropiat şi S-a atins de raclă." Pentru El, nici contactul cu moartea nu putea să aducă o necurăţie. Cei ce o purtau s-au oprit şi plânsul jeluitorilor a încetat. Cele două cete de oameni s-au adunat în jurul raclei, nădăjduind împotriva oricărei nădejdi. Era de faţă Cineva care alungase boala şi biruise pe demoni; era şi moartea supusă puterii Lui?
33:20 Cu glas plin de autoritate, El rosteşte cuvintele: "Tinerelule, scoală-te îţi spun!" Glasul acesta pătrunde urechile mortului. Tânărul deschide ochii. Isus îl ia de mână şi îl ridică. Privirea lui cade asupra aceleia care plânsese lângă el, şi mama şi fiul se unesc într-o lungă, nedespărţită şi bucuroasă îmbrăţişare. Mulţimea
33:21 priveşte în tăcere, uluită. "Toţi au fost cuprinşi de frică." Tăcuţi şi plini de evlavie, ei au stat câtva timp ca în faţa lui Dumnezeu. Apoi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: "Un mare prooroc s-a ridicat între noi; Dumnezeu a cercetat pe poporul Său". Convoiul mortuar s-a întors la Nain ca o procesiune triumfală. "Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudea şi prin toate împrejurimile."
33:22 Acela care a stat lângă mama întristată de la poarta satului Nain priveghează lângă fiecare fiinţă care plânge lângă o raclă. El este pătruns de milă văzând întristarea noastră. Inima Lui, care a iubit şi a avut milă, este o inimă de o duioşie neschimbată. Cuvântul Lui, care l-a chemat pe mort la viaţă, nu e acum mai slab în putere ca atunci când a vorbit tânărului din Nain. El zice: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ" (Mat. 28,18). Puterea aceasta n-a scăzut o dată cu trecerea anilor, nici nu s-a epuizat din cauza activităţii neîncetate a harului Său abundent. Pentru toţi aceia care cred, El este încă Mântuitorul viu.
33:23 Isus a schimbat întristarea mamei în bucurie atunci când i-a redat fiul; dar tânărul a fost înviat numai pentru viaţa aceasta pământească, să îndure amărăciunile, poverile şi primejdiile şi să treacă din nou sub puterea morţii. Dar Isus mângâie întristarea noastră pentru cei morţi prin cuvinte care dau o nemărginită speranţă: "Eu sunt Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor." "Deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor" (Apoc. 1,18; Evrei 2,14.15).
33:24 Satana nu-i poate ţine în gheara lui pe cei morţi, când Fiul lui Dumnezeu îi cheamă la viaţă. El nu poate să ţină în moarte spirituală un suflet care primeşte în credinţă cuvântul puterii lui Hristos. Dumnezeu le spune tuturor acelora care sunt morţi în păcate: "Deşteaptă-te, tu care dormi, scoală-te din morţi" (Efes. 5,14). Cuvântul acesta este viaţă veşnică. Cuvântul lui Dumnezeu, care a chemat la viaţă pe primul om, ne dă şi nouă viaţă; aşa cum cuvântul lui Hristos: "Tinerelule, scoală-te, îţi spun" a dat viaţă tânărului din Nain, tot aşa şi cuvântul "scoală-te din morţi" este viaţă pentru sufletul care îl primeşte. Dumnezeu "ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui" (Col. 1,13). Totul se dă prin Cuvântul Său. Dacă primim Cuvântul, avem eliberarea.
33:25 "Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi." "Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul" (Rom. 8,11; 1 Tes. 4,16.17). Acesta este cuvântul de mângâiere cu care El ne îndeamnă să ne mângâiem unii pe alţii.