Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 33:23


33:23 Isus a schimbat întristarea mamei în bucurie atunci când i-a redat fiul; dar tânărul a fost înviat numai pentru viaţa aceasta pământească, să îndure amărăciunile, poverile şi primejdiile şi să treacă din nou sub puterea morţii. Dar Isus mângâie întristarea noastră pentru cei morţi prin cuvinte care dau o nemărginită speranţă: "Eu sunt Cel viu. Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale locuinţei morţilor." "Deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel care are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor" (Apoc. 1,18; Evrei 2,14.15).