English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Hristos Lumina Lumii, 32


32:1 Cap. 31 - Predica de pe munte

32:2 RAREORI I-A ADUNAT ISUS numai pe ucenici pentru a primi cuvintele Sale. El nu i-a ales ca ascultători numai pe aceia care cunoşteau calea vieţii. Lucrarea Lui era de a ajunge la mulţimile care zăceau în ignoranţă şi rătăcire. El împărţea învăţăturile Sale pline de adevăr acolo unde puteau ajunge la minţile întunecate. El Însuşi, care era Adevărul, stătea cu coapsele încinse şi cu braţele mereu întinse pentru a binecuvânta şi, prin cuvinte de avertizare, de îndemn şi de încurajare, căuta să-i înalţe pe toţi cei care veneau la El.

32:3 Cu toate că a fost destinată ucenicilor, Predica de pe Munte a fost rostită în auzul mulţimii. După întărirea apostolilor prin binecuvântare, Isus a mers cu ei pe malul lacului. Aici, începuseră să se adune oameni încă din zorii zilei. Afară de mulţimea obişnuită de prin cetăţile Galileii, se găseau şi oameni din Iudea şi chiar din Ierusalim, din Perea, din Decapole, din Idumea, tocmai din sudul Iudeii; de asemenea, erau şi din Tir şi Sidon, cetăţi feniciene pe ţărmul Mării Mediterane. "Când au auzit tot ce făcea, au venit", "ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor... din El ieşea o putere care îi vindeca pe toţi" (Marcu 3,8; Luca 6,17-19).

32:4 Ţărmul îngust nu oferea condiţii prielnice ca glasul Lui să fie auzit de cei care doreau, de aceea Isus S-a retras pe coasta muntelui. Ajungând la un podiş care oferea un loc plăcut de adunare pentru mulţimea nenumărată, S-a aşezat pe iarbă, iar ucenicii şi mulţimea I-au urmat pilda.

32:5 Locul ucenicilor era întotdeauna lângă Isus. Oamenii se îmbulzeau mereu în jurul Lui, totuşi ucenicii înţelegeau că ei nu trebuie să fie daţi la o parte din faţa Lui. Ei se aşezau chiar lângă El, ca să nu piardă nici un cuvânt din învăţăturile Lui. Erau ascultători atenţi, doritori să înţeleagă adevărurile pe care urmau să le propovăduiască în toate ţările şi pentru toate vremurile.

32:6 Cu simţământul că acum trebuie să se aştepte la ceva neobişnuit, s-au strâns lângă Învăţătorul lor. Ei credeau că împărăţia trebuie să se întemeieze în curând şi din evenimentele dimineţii primiseră asigurarea că acum trebuie să se vestească ceva cu privire la această împărăţie. Un sentiment de aşteptare stăpânea şi mulţimea şi feţele oamenilor dădeau dovadă de marele lor interes. În timp ce oamenii stăteau pe coasta înverzită a dealului, aşteptând cuvintele Învăţătorului divin, inima le era plină de gânduri despre slava viitoare. Erau acolo cărturari şi farisei care aşteptau ziua când să stăpânească peste romanii priviţi cu atâta ură şi să aibă bogăţiile şi splendoarea marelui imperiu universal. Ţăranii săraci şi pescarii sperau să audă cuvinte de încurajare, şi anume că sărăcăcioasele lor colibe, hrana lor neîndestulătoare, viaţa lor de muncă, teama lor de lipsă trebuie să fie schimbate în palate pline de belşug şi zile de viaţă uşoară. În locul hainelor aspre cu care se îmbrăcau ziua şi în locul învelitorii cu care se acopereau noaptea, ei nădăjduiau ca Hristos să le dea hainele scumpe şi bogate ale asupritorilor. Inima lor tresălta plină de speranţă îngâmfată că Israel trebuia să fie onorat în curând în faţa naţiunilor ca popor ales al Domnului, iar Ierusalimul să fie aşezat în fruntea unui imperiu universal.

32:7 Hristos a dezamăgit nădejdea unei măreţii lumeşti. În Predica de pe Munte, El a căutat să îndrepte ce se stricase printr-o greşită educaţie şi să le dea ascultătorilor Săi o dreaptă concepţie despre Împărăţia şi despre caracterul Său. Dar El n-a atacat direct rătăcirile oamenilor. El a văzut mizeria lumii adusă de păcat, dar nu le-a pus în faţă o descriere vie a stării lor de nelegiuire. I-a învăţat lucruri nemărginit mai bune decât acelea pe care le cunoscuseră. Fără a combate ideile lor despre Împărăţia lui Dumnezeu, El le-a făcut cunoscute condiţiile intrării în această Împărăţie, lăsându-i pe ei să tragă concluziile privitoare la natura ei. Adevărurile pe care El le-a învăţat nu sunt de mai mică însemnătate pentru noi decât pentru mulţimea care-L urma pe Isus. Nu mai puţin ca ei, noi trebuie să învăţăm principiile fundamentale ale Împărăţiei lui Dumnezeu.

32:8 Cele dintâi cuvinte ale lui Hristos pentru oamenii adunaţi pe munte au fost cuvinte de binecuvântare. Fericiţi sunt aceia, a zis El, care îşi recunosc sărăcia spirituală şi

32:9 simt că au nevoie de mântuire. Evanghelia trebuie să fie predicată săracilor. Ea nu este descoperită celor îngâmfaţi spiritual, celor care susţin că sunt bogaţi şi n-au nevoie de nimic, ci celor umili şi întristaţi. Un singur izvor s-a descoperit pentru păcat, un singur izvor pentru cei săraci cu duhul.

32:10 Inima mândră se luptă să câştige mântuirea, dar atât vrednicia, cât şi titlul nostru pentru cer se găsesc în neprihănirea lui Hristos. Domnul nu poate face nimic pentru refacerea omului până când, convins de propria slăbiciune şi scăpat de încrederea în sine, nu se predă conducerii lui Dumnezeu. Atunci el poate să primească darul pe care Dumnezeu aşteaptă să-l reverse. Nimic nu este reţinut de la cel care îşi simte nevoia. El poate să vină fără nici o piedică direct la Acela în care locuieşte toată plinătatea. "Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: 'Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite'" (Is. 57,15).

32:11 "Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi." Prin cuvintele acestea, Hristos nu ne învaţă că plânsul are putere în sine să ridice vina păcatului. El nu aprobă prefăcătoria sau umilinţa voită. Plânsul de care vorbeşte El aici nu înseamnă nici deprimare şi nici lamentări. Deşi ne întristăm din cauza păcatului, noi trebuie să ne bucurăm de preţioasele privilegii pe care le avem ca fii ai lui Dumnezeu.

32:12 Adesea, noi ne întristăm şi plângem din cauză că faptele rele aduc urmări neplăcute pentru noi, dar aceasta nu e pocăinţă. Adevărata întristare pentru păcat este urmarea lucrării Duhului Sfânt. Duhul descoperă nerecunoştinţa inimii care L-a dispreţuit şi întristat pe Mântuitorul şi ne aduce în pocăinţă la piciorul crucii. Prin fiecare păcat, Isus este rănit din nou; şi atunci când privim la Acela pe care noi L-am străpuns, plângem pentru păcatele care au adus chin şi suferinţă asupra Lui. Un astfel de plâns va duce la renunţarea la păcat.

32:13 Omul lumesc poate spune că întristarea aceasta este o slăbiciune; dar ea este puterea care leagă pe omul pocăit de Cel veşnic cu legături ce nu pot fi sfărâmate. Ea arată că îngerii lui Dumnezeu aduc înapoi binecuvântările pierdute prin împietrirea inimii şi prin neascultare. Lacrimile celui care se pocăieşte sunt doar picăturile de ploaie ce vin înaintea soarelui sfinţeniei. Întristarea aceasta prevesteşte o bucurie care va fi ca un izvor viu pentru suflet. "Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincios Domnului Dumnezeului tău"; "nu voi arunca o privire întunecată împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul" (Ier. 3,13.12). "Să dau celor întristaţi din Sion", are El în gând,

32:14 "să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit" (Is. 61,3).

32:15 Există mângâiere şi pentru aceia care plâng în timp de întristare şi încercare. Amărăciunea adusă de durere şi umilinţă e mult mai de preţ decât dedarea la păcate. Prin întristare, Dumnezeu ne descoperă punctele slabe din caracter, pentru ca prin harul Său să ne putem înfrânge defectele. Ne sunt descoperite capitole necunoscute ale vieţii noastre şi ni se dă ocazia să arătăm dacă primim mustrarea şi sfatul lui Dumnezeu. Când suntem aduşi în încercare, nu trebuie să ne irităm şi să ne plângem. Nu trebuie să ne revoltăm şi să ne smulgem de sub mâna lui Hristos. Trebuie să ne umilim sufletul în faţa lui Dumnezeu. Căile Domnului sunt întunecate şi triste pentru acela care aşteaptă ca lucrurile să se desfăşoare potrivit dorinţelor sale. Pentru firea noastră omenească, ele se arată întunecoase şi lipsite de bucurie. Dar căile lui Dumnezeu sunt căi pline de îndurare şi sfârşitul este mântuirea. Ilie nu ştia ce face atunci, în pustie, când zicea că nu-i mai trebuie viaţa şi se ruga să moară. Domnul, în îndurarea Sa, nu S-a luat după cuvântul lui. În faţa lui Ilie se afla încă o mare lucrare de făcut; şi când lucrarea lui s-a terminat, el nu trebuia să piară în descurajare şi în singurătatea pustietăţii. El nu avea să se pogoare în ţărâna mormântului, ci să se înalţe în slavă, cu convoiul carelor cereşti la tronul de sus.

32:16 Cuvântul spus de Dumnezeu pentru cel întristat zice: "I-am văzut căile şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi îl voi mângâia pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el". "Le voi preface jalea în veselie şi le voi da bucurie după necazurile lor" (Is. 57,18; Ier. 31,13).

32:17 "Ferice de cei blânzi." Greutăţile cu care avem să dăm piept pot fi foarte mult uşurate de umilinţa aceea care se ascunde în Hristos. Dacă avem umilinţa Domnului, ne vom ridica mai presus de dispreţ, de refuzurile altora, de necazurile la care suntem expuşi în fiecare zi şi ele vor înceta să răspândească întuneric asupra spiritului nostru. Cea mai înaltă dovadă de nobleţe la un creştin este stăpânirea de sine. Acela care, atunci când e tratat cu cruzime şi insulte, nu păstrează un spirit calm şi încrezător Îi răpeşte lui Dumnezeu dreptul de a descoperi în el desăvârşirea Sa de caracter. Umilinţa inimii este tăria care dă biruinţă urmaşilor lui Hristos; ea este dovada legăturilor lor cu cerul.

32:18 "Domnul este înălţat; totuşi vede pe cei smeriţi" (Ps. 138,6). Aceia care dau pe faţă spiritul blând şi smerit al lui Hristos sunt priviţi cu duioşie de Dumnezeu. Poate că lumea îi priveşte cu dispreţ, dar în ochii Lui ei sunt de mare valoare. Nu numai cei înţelepţi, cei mari, cei bogaţi vor câştiga dreptul de a pătrunde în curţile cereşti; nu numai

32:19 lucrătorul activ, plin de zel, care munceşte neîncetat. Nu! Cel sărac în duh, care flămânzeşte după prezenţa lăuntrică a lui Hristos, cel smerit cu inima, pentru care ambiţia cea mai înaltă este să facă voia lui Dumnezeu, şi aceştia vor câştiga o intrare îmbelşugată. Ei vor face parte din numărul celor care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. "Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde spre ei cortul Lui" (Apoc. 7,15).

32:20 "Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire." Simţământul de nevrednicie va face inima să flămânzească şi să înseteze după neprihănire şi dorinţa aceasta nu va fi dezamăgită. Aceia care Îi fac loc lui Isus în inima lor Îi vor simţi iubirea. Toţi aceia care doresc să ajungă la un caracter asemănător cu al lui Dumnezeu vor fi satisfăcuţi. Niciodată Duhul Sfânt nu lasă neajutorat pe cel care-L caută pe Isus. El ia din lucrurile lui Hristos şi i le descoperă. Dacă ochiul este aţintit asupra lui Hristos, lucrarea Duhului nu încetează până când sufletul nu ajunge să aibă chipul Lui. Elementul curat al iubirii va face sufletul să crească, dându-i destoinicia să ajungă la ţinte mai înalte şi să aibă cunoştinţe mai mari în lucrurile cereşti, aşa încât el nu va rămâne neîmplinit. "Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi."

32:21 Cei îndurători vor afla îndurare, iar cei cu inima curată vor vedea pe Dumnezeu. Orice gând necurat pângăreşte sufletul, distruge simţul moral şi tinde să şteargă influenţele Duhului Sfânt. El întunecă înţelegerea spirituală, aşa că oamenii nu mai pot vedea pe Dumnezeu. Domnul poate şi chiar iartă pe păcătosul care se căieşte; dar, cu toate că este iertat, sufletul rămâne pătat. Acela care doreşte să aibă o vie cunoaştere a adevărului spiritual trebuie să evite orice necurăţie în vorbire sau în cuget.

32:22 Dar cuvintele lui Hristos cuprind mai mult decât eliberare de necurăţiile senzuale, mai mult decât eliberarea de acele întinări ceremoniale, de care iudeii se fereau cu atâta grijă. Ceea ce ne împiedică să-L vedem pe Dumnezeu este egoismul. Spiritul egoist judecă pe Dumnezeu ca fiind asemenea lui. Câtă vreme n-am renunţat la acest spirit, noi nu-L putem înţelege pe Acela care este iubire. Numai o inimă neegoistă, numai un spirit umil şi încrezător Îl va vedea pe Dumnezeu ca fiind "plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie" (Exod 34,6).

32:23 "Ferice de cei împăciuitori." Pacea lui Hristos se naşte din adevăr. Ea este în armonie cu Dumnezeu. Lumea este în vrăjmăşie cu Legea lui Dumnezeu;

32:24 păcătoşii sunt în vrăjmăşie cu Creatorul lor şi, ca urmare, sunt în vrăjmăşie unii cu alţii. Dar psalmistul spune: "Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nici o nenorocire" (Ps. 119,165). Oamenii nu pot să producă pace. Planurile omeneşti pentru înnobilarea şi înălţarea oamenilor sau a societăţii nu vor fi în stare să producă pace, deoarece ele nu pot atinge inima. Singura putere care creează sau care perpetuează adevărata pace este harul lui Hristos. Când acesta este sădit în inimă, el va îndepărta patimile care provoacă cearta şi dezbinarea. "În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul", iar pustietatea vieţii "se va veseli şi va înflori ca trandafirul" (Is. 55,13; 35,1).

32:25 Mulţimile erau uimite de această învăţătură, care se deosebea atât de mult de preceptele şi de purtarea fariseilor. Oamenii ajunseseră să creadă că fericirea constă în deţinerea de bunuri lumeşti şi că renumele şi onoarea oamenilor merită să fie dorite. Li se părea foarte plăcut să fie numiţi "rabi" şi să fie lăudaţi ca fiind înţelepţi şi evlavioşi, de aceea îşi înşirau virtuţile în faţa lumii. Acestea erau privite ca o încununare a fericirii. Dar, în faţa acestei mulţimi nenumărate, Isus a spus că bogăţiile şi onoarea lumească erau singura răsplată pe care aveau să o primească asemenea persoane. El vorbea cu siguranţă şi cuvintele Lui erau însoţite de o putere convingătoare. Oamenii au tăcut şi un simţământ de teamă i-a pătruns. Tulburaţi, au început să se privească unul pe altul. Care dintre ei putea să fie mântuit, dacă învăţăturile Omului acestuia erau adevărate? Mulţi dintre ei erau convinşi că Învăţătorul acesta atât de deosebit era mânat de Duhul lui Dumnezeu şi că ideile exprimate de El erau dumnezeieşti.

32:26 După ce a explicat ce constituie adevărata fericire şi cum poate să fie obţinută, Isus a arătat mai clar datoria ucenicilor, ca învăţători aleşi de Dumnezeu pentru a-i conduce pe alţii pe cărarea neprihănirii şi a vieţii veşnice. El ştia că ei vor suferi adesea dezamăgiri şi descurajare şi că vor da piept cu o împotrivire hotărâtă, că vor fi insultaţi şi că mărturia lor va fi lepădată. El ştia bine că, în împlinirea misiunii lor, oamenii umili, care ascultau atât de atent cuvintele Sale, aveau să sufere calomnie, tortură, închisoare şi moarte şi de aceea a continuat:

32:27 "Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că

32:28 răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi."

32:29 Lumea iubeşte păcatul şi urăşte neprihănirea şi aceasta a fost cauza vrăjmăşiei faţă de Isus. Toţi aceia care refuză iubirea Lui nemărginită vor socoti creştinismul ca un izvor de tulburări. Lumina lui Hristos îndepărtează întunericul care acoperă păcatele lor şi nevoia de reformă să dă pe faţă. În timp ce aceia care se predau influenţei Duhului Sfânt încep să se lupte cu ei înşişi, aceia care se alipesc de păcat se luptă împotriva adevărului şi a reprezentanţilor lui.

32:30 În felul acesta izbucneşte conflictul, iar urmaşii lui Hristos sunt acuzaţi că provoacă tulburări. Însă comuniunea lor cu Dumnezeu este aceea care le aduce vrăjmăşia din partea lumii. Ei suferă ocara lui Hristos. Ei merg pe cărarea urmată de oamenii cei mai nobili de pe pământ. Ei trebuie să facă faţă persecuţiei nu cu întristare, ci cu bucurie. Orice încercare de foc este mijlocul folosit de Dumnezeu pentru curăţirea lor. Cu fiecare încercare, ei sunt mai pregătiţi să fie împreună-lucrători cu El. Fiecare luptă îşi are locul ei în bătălia cea mare pentru neprihănire şi fiecare va spori bucuria triumfului lor final. Având în vedere lucrul acesta, încercarea credinţei şi a răbdării lor va fi primită cu voie bună, nu cu teamă şi nici cu gândul de a o înlătura. Dornici să-şi îndeplinească misiunea faţă de lume şi aşteptând aprobarea lui Dumnezeu, slujitorii Săi trebuie să-şi împlinească toată datoria fără să ţină seama de teamă sau de favoarea oamenilor.

32:31 "Voi sunteţi sarea pământului", a zis Isus. Nu vă retrageţi din lume pentru a scăpa de persecuţii. Voi trebuie să rămâneţi între oameni, pentru ca gustul iubirii dumnezeieşti să poată fi ca o sare care să protejeze lumea de stricăciune.

32:32 Inimile care răspund influenţei Duhului Sfânt sunt canalele prin care se revarsă binecuvântările lui Dumnezeu. Dacă aceia care slujesc pe Dumnezeu ar fi luaţi de pe pământ şi dacă Duhul Lui ar fi retras de la oameni, lumea aceasta ar fi lăsată pradă pustiirii şi nimicirii, care sunt rodul stăpânirii lui Satana. Deşi cei nelegiuiţi nu recunosc, ei datorează chiar şi binecuvântările vremelnice prezenţei poporului lui Dumnezeu în lume, pe care ei îl dispreţuiesc şi îl apasă. Dar, dacă sunt creştini doar cu numele, ei sunt ca sarea care şi-a pierdut gustul. Ei n-au nici o influenţă spre bine în lume. Pentru că reprezintă greşit pe Dumnezeu, ei sunt mai răi decât necredincioşii.

32:33 "Voi sunteţi lumina lumii." Iudeii limitau binecuvântările mântuirii la naţiunea lor; dar Hristos le-a arătat că

32:34 mântuirea este ca lumina soarelui. Ea aparţine întregii lumi. Religia Bibliei nu trebuie să fie mărginită între scoarţele unei cărţi, nici între zidurile unei biserici. Ea nu trebuie să fie scoasă la iveală cu anumite ocazii pentru folosul nostru şi apoi să fie pusă cu grijă înapoi. Ea trebuie să sfinţească viaţa de toate zilele şi să se dea pe faţă în toate tranzacţiile de afaceri şi în toate legăturile noastre sociale.

32:35 Adevăratul caracter nu este ceva ce se realizează în afara noastră şi care ne acoperă, ci el radiază dinăuntru. Dacă dorim să-i conducem pe alţii pe calea neprihănirii, principiile neprihănirii trebuie să se găsească mai întâi în inima noastră. Mărturisirea noastră de credinţă poate face cunoscută teoria religiei, dar religia noastră practică este aceea care proclamă cuvântul adevărului. O viaţă consecventă, o purtare sfântă, o integritate neclintită, un spirit activ şi binevoitor, o pildă de evlavie, toate acestea sunt mijloacele prin care se dă lumii lumină.

32:36 Isus nu a insistat asupra prevederilor legii, dar nici nu i-a lăsat pe ascultătorii Săi să tragă concluzia că El a venit să anuleze cererile ei. El ştia că se găseau acolo iscoade, care căutau să prindă orice cuvânt pe care l-ar fi putut folosi pentru a sluji scopului lor. El cunoştea prejudecăţile care existau în mintea multora dintre ascultători şi n-a spus nimic care să clatine credinţa lor în religia şi instituţiile încredinţate lor prin Moise. Hristos Însuşi dăduse atât Legea morală, cât şi legea ceremonială. El nu venise pentru a distruge încrederea în propria învăţă-tură. Tocmai datorită marelui respect pentru lege şi profeţi căuta El să dărâme zidul pretenţiilor tradiţionale, care îi ţinea în loc pe iudei. În timp ce îndepărta greşitele interpretări ale legii, El îi avertiza cu grijă pe ucenicii Lui să nu părăsească adevărurile vitale încredinţate poporului iudeu.

32:37 Fariseii se mândreau cu ascultarea lor faţă de lege; cu toate acestea, cunoşteau atât de puţin din principiile ei în viaţa de toate zilele, încât cuvintele Mântuitorului sunau a erezie. Când El îndepărta molozul sub care fusese îngropat adevărul, li se părea că dă la o parte chiar adevărul. Ei şopteau unul către altul că El desfiinţa legea. El le-a citit gândurile şi le-a răspuns, zicând:

32:38 "Să nu credeţi că am venit să stric Legea şi Proorocii, am venit nu să stric, ci să împlinesc." Prin cuvintele acestea, Isus îndepărta acuzaţia fariseilor. Misiunea Lui în lume era ca să apere cerinţele sacre ale acestei legi, pe care ei Îl acuzau că o strică. Dacă Legea

32:39 lui Dumnezeu s-ar fi putut schimba sau desfiinţa, n-ar fi fost nevoie ca Hristos să sufere urmările neascultării noastre. El a venit să explice legătura legii cu omul şi să ilustreze preceptele ei prin viaţa Lui de ascultare.

32:40 Dumnezeu ne-a dat sfintele Sale precepte pentru că iubeşte omenirea şi pentru a ne apăra de rezultatele neascultării. El ne descoperă principiile neprihănirii. Legea este exprimarea gândurilor lui Dumnezeu; când este primită în Hristos, ea devine gândul nostru. Ea ne înalţă mai presus de puterea dorinţelor şi a înclinaţiilor fireşti, mai presus de ispitele care duc la păcat. Dumnezeu doreşte să fim fericiţi şi ne-a dat preceptele legii, pentru ca, prin ascultare de ele, să avem bucurie. Când îngerii au cântat la naşterea lui Isus:

32:41 "Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte,

32:42 Şi pace pe pământ, între oamenii plăcuţi Lui" (Luca 2,14),

32:43 ei făceau cunoscute principiile legii pe care El venise s-o proclame şi s-o onoreze.

32:44 Când a fost dată legea pe Sinai, Dumnezeu a făcut cunoscută oamenilor sfinţenia caracterului Său, pentru ca, prin contrast, ei să vadă păcătoşenia lor. Legea a fost dată pentru a-i convinge de păcat şi a descoperi nevoia lor după un Mântuitor. Pe calea aceasta, principiile ei erau sădite în inimă prin Duhul Sfânt. Lucrarea aceasta se face şi astăzi. Principiile legii sunt explicate în viaţa lui Hristos; şi când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu atinge inima, când lumina lui Hristos descoperă oamenilor nevoia lor după sângele Lui curăţitor şi după neprihănirea Lui îndreptăţitoare, legea continuă să fie un mijloc care ne duce la Hristos, ca să fim îndreptăţiţi prin credinţă. "Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul" (Ps. 19,7).

32:45 "Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul", a zis Isus, "nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile." Soarele care străluceşte în ceruri, pământul pe care locuim sunt martori din partea lui Dumnezeu că Legea Lui este neschimbată şi veşnică. Deşi acestea ar putea trece, preceptele divine vor rămâne. "Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege" (Luca 16,17). Sistemul simbolurilor care arătau către Isus ca Miel al lui Dumnezeu avea să fie desfiinţat la moartea Lui; dar preceptele Decalogului sunt tot aşa de imutabile ca şi tronul lui Dumnezeu.

32:46 Deoarece "Legea Domnului este desăvârşită", orice îndepărtare de la ea trebuie privită ca păcat. Aceia care nu ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi învaţă pe alţii

32:47 să facă la fel sunt condamnaţi de Hristos. Viaţa de ascultare a Mântuitorului a susţinut cerinţele legii; ea a arătat că legea poate să fie ţinută de oameni şi a dovedit ce caracter frumos se poate dezvolta prin ascultare. Toţi aceia care ascultă ca El declară la fel, că Legea este "sfântă, dreaptă şi bună" (Rom. 7,12). Pe de altă parte, toţi aceia care calcă poruncile lui Dumnezeu susţin pretenţiile lui Satana, că Legea e nedreaptă şi că nu poate fi ascultată. În felul acesta, ei sprijină amăgirile marelui vrăjmaş şi aruncă dezonoare asupra lui Dumnezeu. Ei sunt copiii celui rău, care s-a răsculat cel dintâi împotriva Legii lui Dumnezeu. A-i primi în cer ar duce din nou elementele discordiei şi revoltei acolo şi ar primejdui fericirea universului. Nici un om care de bunăvoie desconsideră un principiu al legii nu va intra în Împărăţia cerului.

32:48 Rabinii socoteau că neprihănirea lor le dădea dreptul să intre în cer, dar Isus a declarat-o neîndestulătoare şi fără valoare. Neprihănirea fariseilor se întemeia pe ceremonii exterioare şi pe cunoaşterea teoretică a adevărului. Rabinii pretindeau că sunt sfinţi prin propriile eforturi de păzire a legii; dar faptele lor despărţiseră neprihănirea de religie. În timp ce erau foarte minuţioşi în ţinerea formelor rituale, viaţa lor era imorală şi josnică. Aşa-zisa lor neprihănire niciodată nu putea să intre în Împărăţia cerului.

32:49 Cea mai mare eroare a minţii omeneşti în zilele lui Hristos era aceea că o simplă cunoaştere a adevărului constituie neprihănirea. În toată experienţa omenească, s-a dovedit că o cunoaştere teoretică a adevărului nu este îndestulătoare pentru mântuire. Ea nu produce roadele neprihănirii. Zelul pentru ceea ce se numeşte adevărul teologic este adeseori însoţit de o ură faţă de adevărul curat, aşa cum se manifestă în viaţă. Capitolele cele mai întunecate ale istoriei sunt împovărate de crimele săvârşite de bigoţi religioşi. Fariseii pretindeau că sunt fii ai lui Avraam şi se lăudau că au în stăpânire cuvintele lui Dumnezeu, dar aceste avantaje nu i-au ferit de egoism, răutate, lăcomie după câştig şi făţărnicia cea mai josnică. Ei se considerau cei mai religioşi oameni din lume, dar aşa-zisa lor drept-credincioşie i-a făcut să-L răstignească pe Domnul măririi.

32:50 Aceeaşi primejdie există şi astăzi. Mulţi se socotesc adevăraţi creştini pentru faptul că subscriu la anumite declaraţii teologice. Dar ei n-au adus adevărul în viaţa de toate zilele. Ei nu l-au crezut şi nu l-au iubit, de aceea n-au primit puterea şi

32:51 harul aduse de sfinţirea prin adevăr. Oamenii îşi pot mărturisi credinţa în adevăr; dar, dacă acesta nu-i face sinceri, amabili, răbdători, îngăduitori şi cu un caracter ceresc, el este un blestem pentru ei şi, prin influenţa lor, este un blestem pentru lume.

32:52 Neprihănirea vestită de Hristos este conformarea inimii şi a vieţii faţă de voia lui Dumnezeu. Oamenii păcătoşi pot să devină drepţi numai dacă au credinţă în Dumnezeu şi dacă păstrează o vie legătură cu El. Atunci adevărata evlavie va înălţa gândurile şi va înnobila viaţa. Atunci formele exterioare ale religiei sunt în armonie cu curăţia creştină lăuntrică. Atunci ceremoniile cerute în slujba lui Dumnezeu nu sunt ritualuri fără rost ca ale fariseilor făţarnici.

32:53 Isus a luat fiecare poruncă în parte şi a explicat adâncimea şi lărgimea cerinţelor ei, în loc de a îndepărta o frântură din puterea lor. El arată cât de larg cuprinzătoare sunt principiile lor şi demască fatala greşeală a iudeilor în manifestarea lor exterioară de ascultare. El spune că, printr-un gând rău sau printr-o privire poftitoare, Legea lui Dumnezeu este călcată. Acela care acceptă parţial cea mai mică nedreptate calcă Legea şi îşi înjoseşte propria natură morală. Uciderea se găseşte întâi în minte. Acela care face loc urii în inimă îşi pune piciorul pe cărarea ucigaşilor şi jertfele lui sunt o urâciune în faţa lui Dumnezeu.

32:54 Iudeii cultivau un spirit de răzbunare. În ura lor faţă de romani, ei rosteau cuvinte aspre şi făceau jocul celui rău, dând pe faţă atributele lui. În felul acesta, ei erau formaţi să săvârşească faptele groaznice la care îi condusese el. În viaţa religioasă a fariseilor nu se găsea nimic care să îndemne pe neamuri la evlavie. Isus i-a rugat să nu se lase amăgiţi de gândul că în inima lor se puteau revolta împotriva opresorilor şi să cultive dorinţa de răzbunare pentru răutăţile suferite.

32:55 Este adevărat, există o indignare îndreptăţită chiar şi pentru urmaşii lui Hristos. Când ei văd că Dumnezeu este dezonorat şi slujirea Lui este batjocorită, când văd pe cel nevinovat apăsat, sufletul lor este mişcat de o dreaptă indignare. O asemenea mânie, născută dintr-o conştiinţă morală sensibilă, nu este păcat. Dar aceia care la orice presupusă provocare se simt liberi să se mânie şi să cultive resentimente îşi deschid inima lui Satana. Amărăciunea şi spiritul de ceartă trebuie să fie izgonite din suflet, dacă vrem să fim în armonie cu cerul.

32:56 Mântuitorul merge şi mai departe. El zice: "Dacă-ţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi

32:57 de te împacă cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul". Mulţi sunt plini de zel în servicii religioase, în timp ce între ei şi fraţii lor sunt nefericite neînţelegeri, pe care le-ar putea rezolva. Dumnezeu le cere să facă tot ce le stă în putere pentru a readuce armonia. Cât timp ei nu fac lucrul acesta, El nu poate primi slujirea lor. Datoria creştinilor în această problemă este arătată clar.

32:58 Dumnezeu revarsă asupra tuturor binecuvântările Sale. "El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi." El este "bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi" (Luca 6,35). El ne invită să fim asemenea Lui. "Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă", zicea Isus; "faceţi bine celor ce vă urăsc... ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri". Acestea sunt principiile legii care constituie izvoarele vieţii.

32:59 Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând la care poate ajunge o minte omenească. "Fiţi desăvârşiţi după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit." Porunca aceasta este o făgăduinţă. Planul de Mântuire urmăreşte recuperarea noastră totală de sub puterea lui Satana. Hristos desparte totdeauna de păcat pe cel zdrobit. El a venit să nimicească lucrările diavolului şi a luat măsuri ca Duhul Sfânt să fie dat oricărei fiinţe care se pocăieşte, pentru a o feri de păcat.

32:60 Lucrarea ispititorului nu trebuie să fie socotită ca o scuză pentru vreo faptă rea. Satana jubilează când aude că aceia care se numesc urmaşi ai lui Hristos aduc scuze pentru nedesăvârşirile caracterului lor. Tocmai scuzele acestea conduc la păcat. Nu există scuză pentru păcat. Este posibil ca fiecare copil al lui Dumnezeu pocăit şi credincios să aibă un caracter sfânt şi o viaţă asemănătoare cu a lui Hristos.

32:61 Idealul caracterului creştin este asemănarea cu Hristos. După cum Fiul omului a fost desăvârşit în viaţa Sa, tot aşa şi urmaşii Lui trebuie să fie desăvârşiţi în viaţa lor. În toate lucrurile, Isus a fost făcut asemenea fraţilor Săi. El S-a făcut trup aşa cum suntem şi noi. A fost flămând, însetat şi obosit. El a fost întărit prin hrană şi înviorat prin somn. El a împărtăşit viaţa omului; cu toate acestea, a fost Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. El era Dumnezeu în trup. Caracterul Lui trebuie să fie caracterul nostru. Despre aceia care cred în El, Domnul zice: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu" (2 Cor. 6,16).

32:62 Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov sprijinindu-se pe pământ, cu capătul de sus ajungând la poarta cerului, tocmai la hotarul slavei. Dacă scara aceasta n-ar fi ajuns la pământ cu o singură treaptă, am fi fost pierduţi. Dar Hristos vine la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastră şi a biruit, pentru ca şi noi, luând

32:63 natura Lui, să putem birui. Făcut "într-o fire asemănătoare cu a păcatului" (Rom. 8,3), El a trăit o viaţă fără păcat. Acum, prin dumnezeirea Sa, stăpâneşte pe tronul cerului, în timp ce prin natura Sa omenească vine la noi. El ne invită ca prin credinţă în El să ajungem la slava caracterului lui Dumnezeu. De aceea noi trebuie să fim desăvârşiţi, după cum şi Tatăl nostru "ceresc este desăvârşit".

32:64 Isus arătase în ce constă neprihănirea şi dovedise că Dumnezeu este izvorul ei. Acum S-a îndreptat către datoriile practice. În milostenie, în rugăciune şi în post, a zis El, să nu se facă nimic pentru a atrage atenţia sau a câştiga lauda. Daţi cu sinceritate pentru ajutorul săracilor şi al suferinzilor. În rugăciune, faceţi ca sufletul să comunice cu Dumnezeu. În timpul postului, omul să nu meargă cu capul plecat şi cu inima plină de gânduri egoiste. Inima unui fariseu este un teren gol şi neroditor, în care nu se poate dezvolta nici o sămânţă de viaţă dumnezeiască. Numai acela care se predă fără rezervă lui Dumnezeu Îi va servi în modul cel mai plăcut Lui. Căci, prin comuniunea cu Dumnezeu, oamenii devin împreună-lucrători cu El în a prezenta caracterul Său în natura umană.

32:65 Serviciul făcut din sinceritatea inimii are o mare răsplată. "Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti." Prin viaţa pe care o trăim prin harul lui Hristos se formează caracterul. Frumuseţea de la început începe să se refacă în suflet. Atributele caracterului lui Hristos ne sunt dăruite şi chinul dumnezeiesc începe să strălucească. Chipul bărbaţilor şi al femeilor care merg şi lucrează cu Dumnezeu exprimă pacea cerului. Ei sunt înconjuraţi de atmosfera cerului. Pentru aceştia, Împărăţia lui Dumnezeu a început. Ei au bucuria lui Hristos, bucuria de a fi o binecuvântare pentru omenire. Ei au onoarea de a fi primiţi să servească pe Domnul; lor li s-a încredinţat să facă lucrarea în Numele Lui.

32:66 "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni." Nu putem sluji lui Dumnezeu cu o inimă împărţită. Religia Bibliei nu este o influenţă printre multe altele; influenţa ei trebuie să fie supremă, depăşind şi stăpânind totul. Ea nu trebuie să fie ca nişte pete de vopsea împrăştiate pe pânză, ci să cuprindă întreaga viaţă, ca şi când pânza ar fi fost cufundată în vopsea, până când fiecare fir al ţesăturii a prins o culoare intensă, de neşters.

32:67 "Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric." Curăţia şi statornicia scopului sunt condiţiile primirii luminii de la Dumnezeu. Acela care doreşte să cunoască adevărul trebuie să fie gata să primească tot ce îi descoperă acesta. El nu poate face nici un compromis cu rătăcirea.

32:68 Dacă cineva este nestatornic şi nehotărât în ceea ce priveşte adevărul, va alege întunericul rătăcirii şi al amăgirii satanice.

32:69 Metodele lumeşti şi principiile neabătute ale neprihănirii nu se amestecă pe neobservate, asemenea culorilor curcubeului. Între ele, veşnicul Dumnezeu a tras o linie apăsată şi clară. Asemănarea cu Hristos se deosebeşte tot aşa de mult de asemănarea cu Satana, după cum miezul zilei este în contrast cu miezul nopţii. Şi numai aceia care trăiesc viaţa lui Hristos sunt conlucrătorii Lui. Dacă se cultivă în suflet un păcat sau dacă se păstrează în viaţă un obicei rău, întreaga fiinţă este molipsită. Omul devine o unealtă a nelegiuirii.

32:70 Toţi aceia care au ales slujirea lui Dumnezeu urmează să se încreadă în grija Lui. Hristos a apărat păsările care zboară pe cer şi florile de pe câmp şi i-a îndemnat pe ascultători să mediteze la aceste creaţii ale lui Dumnezeu. "Nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?" a zis El (Mat. 6,26). Măsura grijii dumnezeieşti faţă de un obiect oarecare este proporţională cu treapta pe care o ocupă pe scara existenţei. Providenţa are grijă de fiecare vrăbiuţă. Florile câmpului, iarba care acoperă pământul ca un covor au parte de atenţia şi grijă Tatălui nostru ceresc. Marele Artist S-a gândit la crini, făcându-i aşa de strălucitori, încât umbresc cu frumuseţea lor slava lui Solomon. Cu cât mai mult Se îngrijeşte El de om, care este chipul şi slava lui Dumnezeu. El doreşte ca fiii Săi să manifeste un caracter asemănător cu al Său. După cum raza soarelui dă florilor culorile delicate şi variate, tot aşa şi Dumnezeu dă fiinţei omeneşti din frumuseţea caracterului Său.

32:71 Toţi aceia care aleg împărăţia iubirii, a neprihănirii şi a păcii lui Hristos, punând toate interesele ei mai presus de orice, sunt legaţi de lumea de sus şi primesc orice binecuvântare de care au nevoie în această viaţă. În cartea providenţei dumnezeieşti, în volumul vieţii, avem fiecare câte o pagină. Pagina aceasta cuprinde amănuntele istoriei noastre; până şi perii capului ne sunt număraţi. Copiii lui Dumnezeu nu sunt niciodată uitaţi de El.

32:72 "Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine" (Mat. 6,34). Noi trebuie să-L urmăm pe Hristos în fiecare zi. Dumnezeu nu dă ajutor pentru ziua de mâine. El nu dă fiilor Săi, pentru călătoria vieţii, toate îndrumările deodată, ca ei să nu-şi piardă cumpătul. El le spune numai cât pot să ţină minte şi să facă. Puterea şi înţelepciunea acordate sunt pentru nevoile actuale. "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea" - pentru ziua de astăzi - "s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată" (Iacov 1,5).

32:73 "Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi." Nu vă consideraţi mai buni ca alţii şi nu vă aşezaţi ca judecători ai lor. Datorită faptului că nu puteţi să deosebiţi motivele, nu sunteţi în stare să judecaţi pe altul. Criticându-l, aduceţi o sentinţă asupra voastră, deoarece arătaţi că sunteţi părtaşi cu Satana, pârâtorul fraţilor. Domnul zice: "Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă". Aceasta e lucrarea noastră. "Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi" (2 Cor. 13,5; 1 Cor. 11,31).

32:74 Pomul cel bun face roade bune. Dacă rodul este fără gust şi fără valoare, pomul este rău. Tot aşa şi rodul adus în viaţă mărturiseşte despre starea inimii şi despre desăvârşirea caracterului. Faptele bune nu pot plăti mântuirea, dar ele sunt o dovadă pentru credinţa care lucrează prin iubire şi curăţă sufletul. Şi cu toate că răsplata nu este acordată pentru meritele noastre, totuşi va fi în raport cu lucrarea săvârşită prin harul lui Hristos.

32:75 În felul acesta, Hristos a subliniat principiile Împărăţiei Sale şi le-a considerat marea regulă a vieţii. Pentru a face ca învăţătura să se imprime şi mai bine, El a adăugat o ilustraţie. Nu e de ajuns, a zis El, să auzi cuvintele Mele. Prin ascultare, trebuie să faceţi din ele temelia caracterului vostru. Eul nu este decât nisip nesigur. Dacă voi clădiţi pe teorii şi invenţii omeneşti, casa voastră se va prăbuşi. Ea va fi spălată de vânturile ispitelor şi de furtunile încercărilor. Dar principiile acestea, pe care vi le-am dat, vor rămâne. Primiţi-Mă, clădiţi pe cuvintele Mele.

32:76 "De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă" (Mat. 7,24.25).

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: