3:1 Cap. 2 - Poporul ales
3:2 TIMP DE PESTE O MIE DE ANI, poporul iudeu aşteptase venirea Mântuitorului. De acest eveniment iudeii îşi legaseră speranţele lor cele mai strălucite. În cântec şi profeţie, în slujba templului şi în rugăciunea de acasă, ei aşezaseră Numele Lui. Şi cu toate acestea, la venirea Sa, ei nu L-au cunoscut. Preaiubitul cerului era pentru ei "ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire" şi n-au văzut în El frumuseţea pentru care să-L dorească. "A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit" (Is. 53,2; Ioan 1,11).
3:3 Cu toate acestea, Dumnezeu îi alesese pe copiii lui Israel. El îi chemase ca să păstreze între oameni cunoaşterea Legii Sale şi a simbolurilor şi profeţiilor ce arătau spre Mântuitorul. El a dorit ca ei să devină izvoare de mântuire pentru lume. Ceea ce Avraam a fost în pământul pribegiei sale, ceea ce Iosif a fost în Egipt şi Daniel la curţile din Babilon, poporul evreu trebuia să fie pentru toate naţiunile. El trebuia să descopere oamenilor pe Dumnezeu.
3:4 În chemarea adresată lui Avraam, Domnul a zis: "Te voi binecuvânta... şi vei fi o binecuvântare... şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine" (Geneza 12,2.3). Aceeaşi învăţătură a fost redată prin profeţi. Chiar după ce fusese decimat de război şi captivitate, lui Israel i s-a dat făgăduinţa aceasta: "Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor" (Mica 5,7). Cu privire la Templul din Ierusalim, Domnul a declarat prin Isaia: "Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele" (Is. 56,7).
3:5 Dar israeliţii şi-au pus nădejdea într-o mărire lumească. De la intrarea lor în ţara Canaan, ei s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu şi au umblat pe căile păgânilor. În zadar le-a trimis Dumnezeu avertizări prin profeţii Săi. În zadar au suferit pedeapsa asupririi păgâne. Orice reformă era urmată de o şi mai profundă apostazie.
3:6 Dacă israeliţii ar fi fost credincioşi faţă de Dumnezeu, El ar fi împlinit planul Său de a le acorda onoare şi mărire. Dacă ar fi umblat în căile ascultării, El le-ar fi dat "asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie". "Toate popoarele vor vedea", zicea Moise, "că tu porţi Numele Domnului şi se vor teme de tine". "Popoarele care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi vor zice: 'Acest neam mare e un popor cu totul înţelept şi priceput'" (Deut. 26,19; 28,10; 4,6). Dar, din cauza necredinţei lor, planul lui Dumnezeu a putut fi adus la îndeplinire numai prin necontenite situaţii de restrişte şi de umilire.
3:7 Ei au fost duşi ca robi în Babilon şi împrăştiaţi prin ţările păgânilor. În suferinţe, mulţi şi-au reînnoit credincioşia faţă de legământul Său. Atunci când ei îşi agăţau harpele în sălcii şi plângeau pentru templul cel sfânt, care era pustiit, lumina adevărului se revărsa prin ei şi cunoştinţa de Dumnezeu se răspândea printre naţiuni. Sistemele păgâne de sacrificiu erau o pervertire a sistemului pe care-l rânduise Dumnezeu; şi mulţi păzitori sinceri ai ritualurilor păgâne învăţau de la evrei însemnătatea serviciului poruncit de Dumnezeu şi, prin credinţă, se prindeau de făgăduinţa unui Mântuitor.
3:8 Mulţi dintre cei exilaţi au fost persecutaţi. Nu puţini şi-au pierdut viaţa din cauza refuzului lor de a călca Sabatul şi de a ţine sărbătorile păgâneşti. Cum cei idolatri erau porniţi să distrugă adevărul, Domnul i-a adus pe servii Săi faţă în faţă cu împăraţii şi cârmuitorii, pentru ca ei şi poporul lor să poată primi lumina. În repetate rânduri, monarhii cei mari au fost determinaţi să proclame supremaţia Dumnezeului căruia I se închinau robii lor evrei.
3:9 În timpul captivităţii babiloniene, israeliţii au fost vindecaţi pe deplin de închinarea la chipuri cioplite. În decursul secolelor care au urmat, ei au suferit din cauza asupririi din partea vrăjmaşilor păgâni, până când s-au convins pe deplin că prosperitatea lor depindea de ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Dar, la foarte mulţi dintre ei, ascultarea nu era pornită din dragoste. Motivul era egoismul. Ei aduceau lui Dumnezeu o slujire de formă,
3:10 ca mijloc de a ajunge la măreţie naţională. Ei nu au ajuns lumina lumii, ci s-au izolat de lume ca să scape de primejdia idolatriei. În îndrumările date prin Moise, Dumnezeu pusese restricţii în ce priveşte legătura lor cu cei idolatri, dar învăţătura aceasta fusese greşit interpretată. Ea avea ca scop să-i ferească de a se deda la practicile păgânilor. Însă aceasta a fost folosită ca să ridice un zid de despărţire între Israel şi toate celelalte neamuri. Iudeii considerau Ierusalimul ca fiind cerul lor şi erau cu adevărat geloşi ca nu cumva Domnul să arate milă faţă de neamuri.
3:11 După întoarcerea din Babilon, s-a acordat mare atenţie învăţământului religios. Pretutindeni în ţară s-au clădit sinagogi, unde legea era explicată de preoţi şi cărturari. S-au întemeiat şi şcoli care, pe lângă meserii şi ştiinţe, se ocupau cu predarea principiilor neprihănirii. Dar aceste instituţii s-au schimbat în rău. În timpul captivităţii, mulţi primiseră idei şi obiceiuri păgâneşti, şi acestea erau introduse în serviciul lor divin. În multe lucruri, ei s-a conformat practicilor idolatrilor.
3:12 Deoarece se depărtaseră de Dumnezeu, iudeii au pierdut din vedere în mare măsură învăţătura cu privire la slujbele ceremoniale. Aceste servicii fuseseră instituite de Însuşi Domnul Hristos. În fiecare parte era un simbol al Său, şi acest serviciu fusese plin de vitalitate şi frumuseţe spirituală. Dar iudeii au pierdut viaţa spirituală din ceremoniile lor şi s-au agăţat de forme moarte. Ei s-au încrezut în sacrificii şi practici ceremoniale, în loc să se încreadă în Acela spre care ele arătau. Pentru a pune ceva în locul celor pe care le pierduseră, preoţii şi rabinii au înmulţit cu de la sine putere cerinţele de împlinire a formelor; dar, cu cât acestea deveneau mai aspre, cu atât mai puţin se manifesta iubirea faţă de Dumnezeu. Ei îşi măsurau sfinţenia după mulţimea ceremoniilor lor, în timp ce inimile lor erau pline de îngâmfare şi ipocrizie.
3:13 Cu toată minuţiozitatea şi povara prescripţiilor formale, era cu ne-putinţă să respecte legea. Cei care doreau să-I servească lui Dumnezeu şi care încercau să ţină învăţăturile rabinice se chinuiau sub o grea povară. Ei nu puteau găsi odihnă din cauza mustrărilor unei conştiinţe frământate. În felul acesta, Satana lucra să-i descurajeze pe oameni, să diminueze înţelegerea lor despre caracterul lui Dumnezeu şi să atragă dispreţul asupra credinţei lui Israel. El spera să-şi dovedească afirmaţiile pe care le-a făcut atunci când s-a revoltat în ceruri - că cerinţele lui Dumnezeu erau nedrepte şi nu puteau fi ascultate. Chiar Israel, zicea el, nu respectă legea.
3:14 În timp ce doreau venirea lui Mesia, iudeii nu înţelegeau cu adevărat
3:15 misiunea Sa. Ei nu căutau izbăvirea din robia păcatului, ci eliberarea de sub romani. Ei Îl aşteptau pe Mesia să vină ca un cuceritor, să sfărâme puterea asupritorului, să înalţe pe Israel în poziţia de autoritate universală. În felul acesta, se pregătea calea ca ei să-L lepede pe Mântuitorul.
3:16 În timpul când S-a născut Hristos, naţiunea era iritată din cauza dominaţiei asupritorilor străini şi se măcina în lupte interne. Iudeilor li se îngăduise să menţină forma unei guvernări separate, dar nimic nu putea să ascundă faptul că ei erau sub jugul roman sau să-i facă să fie mulţumiţi cu limitarea puterii lor. Romanii pretindeau dreptul de a numi şi a schimba pe marele preot, iar acest post era deseori obţinut prin fraudă, prin mită şi chiar prin crimă. În felul acesta, preoţimea devenea din ce în ce mai coruptă. Preoţii încă aveau mare putere, dar o foloseau în scopuri egoiste şi pentru profit material. Trebuia ca oamenii să asculte de cerinţele lor nemiloase şi li se impuneau şi biruri mari de către romani. Această stare de lucruri a generat o nemulţumire generală. Izbucnirile de revoltă ale gloatelor erau frecvente. Lăcomia şi violenţa, neîncrederea şi apatia spirituală rodeau însăşi inima naţiunii.
3:17 Ura faţă de romani şi îngâmfarea naţională şi spirituală îi determinau pe iudei să se ţină cu străşnicie de formele lor de închinare. Preoţii căutau să-şi menţină numele de oameni sfinţi, prin aceea că acordau o scrupuloasă atenţie ceremoniilor religioase. Oamenii, în întunericul şi asuprirea în care se găseau şi având cârmuitori setoşi de putere, tânjeau după venirea Aceluia care avea să-i înfrângă pe vrăjmaşii lor şi să refacă împărăţia lui Israel. Ei studiaseră profeţiile, dar fără pătrundere spirituală. În felul acesta, ei au trecut cu vederea acele texte biblice care arătau umilinţa lui Hristos la prima Sa venire şi au aplicat greşit pe cele care vorbeau despre slava Sa la a doua venire. Îngâmfarea le-a întunecat înţelegerea. Ei au interpretat profeţia potrivit cu dorinţele lor egoiste.