26:17 Era prezenţa aceleiaşi sfinţenii dumnezeieşti, care îl făcuse pe profetul Daniel să cadă ca mort înaintea îngerului lui Dumnezeu. El zicea: "Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă". Tot astfel s-a întâmplat când Isaia a privit slava Domnului; el a exclamat: "Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate... şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor" (Dan. 10,8; Is. 6,5). Natura umană, cu slăbiciunea şi păcatul ei, ajunsese faţă în faţă cu desăvârşirea dumnezeirii şi el se simţea cu totul nedemn şi nesfânt. La fel s-au petrecut lucrurile cu toţi cei cărora li s-a îngăduit să vadă măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu.