Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 23:15


23:15 bolnavii din toate clasele sociale, unii făcându-şi singuri drum, alţii purtaţi de prietenii lor, se înghesuiau cu nerăbdare în faţa lui Isus. Glasul puternicului Vindecător pătrundea în urechile surde. Un cuvânt sau o atingere a mâinii Sale deschidea ochii orbilor, pentru a vedea lumina zilei, tablourile din natură, feţele prietenilor şi faţa Mântuitorului. Isus mustra boala şi izgonea frigurile. Glasul Lui ajungea la urechile muribunzilor şi ei se ridicau plini de sănătate şi de vigoare. Demonizaţii şi paralizaţii ascultau de cuvântul Lui, nebunia îi părăsea şi veneau să I se închine. În timp ce le vindeca bolile, El îi învăţa pe oameni. Ţăranii şi muncitorii săraci, care erau evitaţi de rabini ca fiind necuraţi, se adunau în jurul Lui, iar El le vorbea cuvintele vieţii veşnice.