22:6 Dar Mântuitorul a văzut un caz foarte nenorocit. Era acolo un bolnav neajutorat, paralizat de treizeci şi opt de ani. Suferinţa lui era în mare măsură urmarea propriilor păcate şi era socotită ca o judecată de la Dumnezeu. Singur şi lipsit de prieteni, simţind că nu avea dreptul la îndurarea lui Dumnezeu, suferindul îndurase ani mulţi de mizerie. Pe când se aştepta ca apele să fie tulburate, aceia care se milostiveau de nenorocirea lui îl duceau la pridvoare. Dar, în clipa favorabilă, n-avea pe nimeni să-l ajute. Văzuse el că apa se mişcă, dar nu fusese niciodată în stare să treacă dincolo de marginea scăldătorii. Alţii, mai puternici decât el, săreau în apă înaintea lui. El nu putea să lupte ca să biruie gloata egoistă şi gata de ceartă. Eforturile lui stăruitoare în direcţia aceasta, grija şi continua dezamăgire făcuseră să-i piară şi restul de puteri.