21:15 Cana nu era aşa departe de Capernaum, iar ofiţerul putea să ajungă acasă chiar în seara aceleiaşi zile în care se întâlnise cu Isus; dar el nu s-a grăbit pe drumul spre casă. Abia a doua zi dimineaţă a ajuns la Capernaum. Ce sosire a fost! Când plecase după Isus, inima lui era împovărată de întristare. Lumina soarelui i se părea o cruzime, iar cântecul păsărelelor, o batjocură. Cât de deosebite erau acum simţămintele lui! Întreaga natură avea o nouă înfăţişare. El vedea totul cu alţi ochi. Pe când mergea în liniştea zorilor dimineţii, i se părea că toată natura Îl laudă pe Dumnezeu împreună cu el. Când se afla încă departe de casă, slugile i-au ieşit în întâmpinare cu dorinţa de a-i uşura povara sufletească pe care erau siguri că o simţea. Nu s-a arătat surprins de vestea adusă de ei, dar cu un mare interes, pe care ei nu-l înţelegeau, a întrebat la care ceas a început să-i fie mai bine. Ei au răspuns: "Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile!" Chiar în clipa în care credinţa tatălui pusese stăpânire pe asigurarea: "Fiul tău trăieşte", iubirea dumnezeiască atinsese copilaşul muribund.