20:9 Femeia n-a înţeles cuvintele lui Hristos, dar a simţit importanţa lor solemnă. Purtarea ei uşuratică şi batjocoritoare a început să se schimbe. Crezând că Isus vorbea despre fântâna la care se afla, I-a zis: "Doamne, n-ai cu ce să scoţi apă şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi?" În faţa ei vedea un biet călător însetat, obosit de cale şi prăfuit. În minte L-a comparat cu respectatul patriarh Iacov. Cultiva gândul atât de firesc că n-ar mai exista o fântână mai bună ca aceea dată de părinţi. Ea privea înapoi la părinţi, înainte - spre venirea lui Mesia, cu toate că Nădejdea părinţilor, Mesia în persoană, era lângă ea şi nu-L cunoştea. Câte fiinţe însetate şi astăzi se găsesc lângă fântâna de apă vie şi cu toate acestea caută să se depărteze de izvorul vieţii! "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui în cer? (Să pogoare adică pe Hristos din cer.) Sau: Cine se va pogorî în adânc? (Să scoale adică pe Hristos din morţi)... Cuvântul este aproape de tine, în gura ta şi în inima ta... Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit" (Rom. 10,6-9).