20:18 Cu răbdare, Isus i-a îngăduit să ducă vorba acolo unde voia. Dar, în acelaşi timp, a folosit ocazia pentru a-i aduce la cunoştinţă adevărul. "Părinţii noştri", a zis ea, "s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde să se închine oamenii." Chiar în faţă se afla muntele Garizim. Templul lui fusese dărâmat şi nu rămăsese decât altarul. Locul de închinare formase obiectul unei neîntrerupte certe între iudei şi samariteni. Unii dintre strămoşii acestora din urmă făcuseră parte pe vremuri din Israel; dar, din cauza păcatelor lor, Domnul îngăduise să fie înfrânţi de un neam idolatru. Vreme de multe generaţii, ei avuseseră legături cu oameni idolatri, a căror religie a molipsit treptat credinţa lor. Este adevărat, ei susţineau că idolii nu făceau decât să le reamintească despre Dumnezeul cel viu, Conducătorul universului; cu toate acestea, oamenii erau mânaţi să se închine la chipurile lor cioplite.