Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Hristos Lumina Lumii

Hristos Lumina Lumii 13:22


13:22 Cuvintele pornite din ceruri: "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea" (Mat. 3,17) încă mai răsunau în urechile lui Satana. Dar el era hotărât să-L facă pe Isus să-Şi piardă încrederea în această mărturie. Cuvântul lui Dumnezeu a fost pentru Isus asigurarea că misiunea Sa era dumnezeiască. El venise să trăiască în mijlocul oamenilor ca om, şi Cuvântul spunea lămurit care era legătura Lui cu Tatăl. Dar scopul lui Satana era de a-L face să Se îndoiască de acest cuvânt. Dacă putea să clatine încrederea lui Hristos în Dumnezeu, Satana ştia că victoria în această luptă va fi a lui. Ar fi putut atunci să-L învingă pe Hristos. El spera că, sub presiunea disperării şi a foamei grozave, Isus avea să-Şi piardă încrederea în Tatăl Său şi să facă o minune în favoarea Sa. Dacă ar fi făcut lucrul acesta, planul mântuirii ar fi fost zădărnicit.