Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 74


74:1 Cap. 72 - Educaţia cea mai importantă pentru slujitorii Evangheliei

74:2 Există lucrători creştini, care n-au primit o educaţie de colegiu, deoarece le-a fost imposibil acest avantaj, dar Dumnezeu a arătat că El i-a ales şi i-a trimis să meargă şi să lucreze în via Sa. El i-a făcut conlucrători de succes ai Lui. Ei au un spirit pedagogic, îşi simt dependenţa de Dumnezeu, iar Duhul Sfânt este cu ei pentru a-i ajuta în neajunsurile lor. El împrospătează, dă putere minţii, îndrumă gândurile şi ajută în prezentarea adevărului.

74:3 Atunci când lucrătorul se află înaintea oamenilor pentru a prezenta cuvintele vieţii, în vocea lui se aude ecoul glasului lui Hristos, observându-se că el umblă cu Dumnezeu, că a fost cu Isus şi că a învăţat de la El, că are adevărul în sanctuarul intim al sufletului, că acest adevăr este pentru el o realitate vie. El prezintă adevărul în Duh şi în putere. Oamenii simt bucuria soliei; Dumnezeu vorbeşte inimilor lor prin oameni consacraţi slujirii Lui.

74:4 Înălţându-L pe Isus prin Duhul, lucrătorul devine cu adevărat elocvent. El este serios, sincer şi iubit de cei pentru care lucrează. Ce păcat va apăsa asupra oricui ascultă pe un astfel de om doar pentru a-l critica, pentru a-i înregistra greşelile gramaticale sau de pronunţare şi pentru a râde de ele!...

74:5 Vorbitorul lipsit de studii complete poate, uneori, face greşeli gramaticale sau de pronunţare,

74:6 poate să nu folosească expresiile cele mai elocvente sau ilustrările cele mai reuşite, dar, dacă s-a hrănit pe sine cu pâinea vieţii, dacă a băut din fântâna vieţii, el poate hrăni suflete înfometate şi poate da apa vieţii celui care însetează. Greşelile lui sunt iertate şi uitate. Ascultătorii lui nu se vor plictisi, ci Îi vor mulţumi lui Dumnezeu pentru solia de har trimisă lor prin servul Său.

74:7 Autoperfecţionarea în muncă

74:8 Dacă slujitorul s-a consacrat pe deplin lui Dumnezeu şi perseverează în rugăciune pentru putere şi înţelepciune cerească, harul lui Hristos îi va fi învăţător şi îşi va învinge defectele, devenind din ce în ce mai inteligent în cele sfinte. Dar nimeni să nu-şi permită, în baza acestui fapt, să fie leneş, să irosească timp şi posibilităţi şi să neglijeze învăţătura care este esenţială pentru a fi bine pregătit. Domnului nu-I plac cei care, având posibilităţi de a obţine cunoştinţe, pregetă să valorifice privilegiile ce le sunt puse la îndemână.

74:9 Mai repede decât oricine pe acest pământ, cel a cărui minte este iluminată de Cuvântul lui Dumnezeu va simţi că trebuie să se dedice cu mai multă perseverenţă cercetării Bibliei şi studierii ştiinţelor, pentru că nădejdea şi chemarea sa sunt mai măreţe decât orice. Cu cât este mai strâns legat de Izvorul întregii cunoaşteri şi înţelepciuni, cu atât omul poate fi mai mult ajutat din punct de vedere intelectual, cât şi spiritual. Cunoaşterea lui Dumnezeu este educaţia esenţială şi orice adevărat slujitor face din ea obiectul studiului său.