6:1 Cap. 4 - Slujirea neegoistă - legea cerului
6:2 Dragostea, temelia creaţiunii şi a răscumpărării, este fundamentul adevăratei educaţii. Acest adevăr este prezentat clar în Legea pe care Dumnezeu a dat-o drept călăuză a vieţii. Prima şi marea poruncă este: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta"(Marcu 12,30). A-L iubi pe Cel veşnic, pe cel Atotştiutor, cu toată puterea şi din toată inima înseamnă perfecţiunea dezvoltării oricărei capacităţi, înseamnă că în întreaga ta fiinţă - trup, minte, şi suflet - trebuie restaurat chipul lui Dumnezeu.
6:3 Asemenea cu prima, este şi a doua poruncă: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"(Marcu 12,31). Legea iubirii cere devotare cu trup, minte şi suflet în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor noştri. Şi făcându-ne o binecuvântare pentru oameni, în acelaşi timp ea ne aduce şi nouă binecuvântări şi mai mari. Altruismul stă la baza întregii creşteri adevărate. Printr-o slujire neegoistă, primim cea mai înaltă cultură şi orice talent.
6:4 Roada slujirii de sine
6:5 În cer, Lucifer dorea să fie primul ca putere şi autoritate. El voia să fie Dumnezeu, să fie legiuitorul cerului. Pentru această cauză, el i-a câştigat pe mulţi dintre îngeri. Atunci, cu oştirea lui rebelă, a fost alungat din curţile lui Dumnezeu. Lucrarea de răzvrătire şi de căutare de sine a fost continuată pe pământ. Prin ispita satisfacerii
6:6 sinelui şi a ambiţiei, Satana a reuşit căderea primilor noştri părinţi. Iar, de atunci şi până acum, satisfacerea ambiţiei omeneşti şi a dorinţelor egoiste s-a dovedit a fi ruina omenirii.
6:7 După Dumnezeu, Adam trebuia să fie capul familiei pământeşti, care să păstreze principiile familiei cereşti. Aceasta ar fi adus pace şi fericire. Dar Satana era hotărât să se opună legii prin care, "nici unul dintre noi nu trăieşte pentru sine"(Rom. 14,7). El dorea să trăiască pentru sine şi căuta să devină un centru al influenţei. Acesta este motivul care a stârnit răzvrătire în cer şi acceptarea lui de către om a adus păcatul pe pământ. Când Adam a păcătuit, omul a rupt legătura cu punctul de comandă din cer şi un demon a devenit puterea centrală în lume. Acolo unde ar fi trebuit să fie tronul lui Dumnezeu, Satana şi-a stabilit tronul său. Oamenii şi-au depus omagiul ca o jertfă de bunăvoie la picioarele vrăjmaşului.
6:8 Călcarea Legii lui Dumnezeu a adus după sine nenorocire şi moarte. Prin neascultare, puterile omului au fost pervertite şi egoismul a luat locul iubirii. Natura lui a devenit atât de slabă, încât omului îi era acum imposibil să reziste puterii celui rău. Astfel, ispititorul îşi vedea ajuns scopul de a se interfera în planul divin al creaţiunii şi de a umple pământul de nenorocire şi dezastru. Oamenii şi-au ales un legiuitor care i-a pus în lanţurile robiei sale.
6:9 Remediul
6:10 Privind la om, Dumnezeu i-a văzut starea nenorocită şi a găsit un remediu. Hristos a fost darul Său făcut lumii pentru reabilitarea omului. Fiul lui Dumnezeu a fost
6:11 desemnat să vină pe acest pământ pentru a lua natura umană şi, prin exemplul Său, să fie o mare putere de învăţare pentru oameni. Experienţa Sa ca om avea să-i facă pe oameni să reziste puterii lui Satana. El a venit pentru a modela caracterul şi pentru a-i da omului puterea minţii, pentru a răspândi peste tot razele adevăratei educaţii, pentru ca adevăratul ţel al vieţii să nu fie pierdut din vedere. Fiii oamenilor experimentaseră pe viu cunoştinţa răului, iar Isus venea în lume pentru a le arăta că El sădise pentru ei pomul vieţii, ale cărui frunze sunt pentru tămăduirea popoarelor.
6:12 Viaţa lui Hristos pe pământ ne învaţă că a avea o educaţie înaltă nu echivalează cu a câştiga popularitate, cu a-ţi procura avantaje lumeşti, cu a avea toate nevoile vremelnice asigurate din abundenţă şi cu a fi onorat de oamenii titraţi şi de oamenii bogaţi ai lumii. Prinţul luminii a suferit neajunsurile sărăciei pentru a putea cunoaşte nevoile celor nevoiaşi - El care, prin puterea Lui divină, a putut să rezolve nevoile unei mulţimi flămânde. Nu pentru a purta fastuoasele straie de mare preot, nu pentru a avea bogăţiile neamurilor a venit El pe acest pământ, ci pentru a-i sluji pe cei suferinzi şi nevoiaşi. Viaţa Lui neagă orice satisfacere de sine. Umblând şi făcând binele, El a arătat clar caracterul Legii lui Dumnezeu şi natura slujirii Sale.
6:13 Hristos putea să descopere oamenilor cele mai adânci adevăruri ale ştiinţei. El putea să dezlege taine care au necesitat secole de sacrificiu şi cercetări pentru a fi pătrunse. El putea să vină cu sugestii în domeniul ştiinţelor, care ar fi dat de gândit oamenilor şi le-ar fi stimulat inventivitatea până la încheierea timpului. Dar nu a făcut asta. El n-a spus nimic pentru satisfacerea curiozităţii sau stimularea ambiţiei egoiste. El nu s-a ocupat de teorii abstracte, ci de
6:14 chestiuni esenţiale în ceea ce priveşte dezvoltarea caracterului, chestiuni de mărire a putinţei omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-i spori puterea de a face binele. În loc să-i trimită pe oameni să studieze teoriile omeneşti referitoare la Dumnezeu, la Cuvântul Său sau la lucrările Sale, Isus i-a învăţat să-L vadă discret în lucrările Sale, în Cuvântul Său şi-n providenţa Sa. El a pus mintea acestora în legătură directă cu mintea Celui Infinit şi le-a descoperit principiile care lovesc la rădăcina egoismului.
6:15 Cei care nu cunosc educaţia aşa cum a fost ea predată şi exemplificată în viaţa lui Hristos nu cunosc înalta educaţie. Viaţa Sa de umilinţă şi moartea ruşinoasă au plătit preţul de răscumpărare pentru orice suflet. El S-a dat pe Sine pentru ridicarea celor căzuţi şi păcătoşi. Ne putem imagina o educaţie mai înaltă decât cea obţinută prin cooperare cu El?
6:16 Fiecăruia dintre noi, Isus îi porunceşte să meargă azi să lucreze în via Sa pentru slava Numelui Său, prezentând unei lumi apăsate de stricăciune binecuvântarea unei educaţii adevărate şi îndreptându-i pe oameni - pe cei obosiţi, împovăraţi, întristaţi sau dezorientaţi - spre Izvorul a tot ce înseamnă putere, viaţă, speranţă. El le cere educatorilor să fie nişte lucrători conştiincioşi, să urmărească înalta educaţie, pentru o conformare totală voinţei lui Dumnezeu. Cu siguranţă, ei vor culege astfel răsplata ce vine de pe urma acestui fapt, pentru că, fiind nişte vase ale binecuvântării lui Dumnezeu, Numele Lui va fi mărit prin ei.
6:17 Nu o slujire superficială, sau pentru plată, ci vieţi umile, consacrate - iată ce aşteaptă Dumnezeu. Învăţătorii şi discipolii trebuie să cunoască din experienţă ce înseamnă o viaţă
6:18 consacrată, o viaţă care să scoată în evidenţă principiile sfinte, care se află la temelia caracterului creştin. Aceia care îşi dau silinţa să afle calea şi voia lui Dumnezeu primesc cea mai înaltă educaţie posibilă pentru muritor. Ei îşi clădesc experienţa nu pe fanteziile acestei lumi, ci pe principii care sunt veşnice.
6:19 Este privilegiul oricărui discipol de a studia zilnic viaţa şi învăţăturile lui Isus. Educaţia creştină înseamnă acceptarea emoţională şi mintală a învăţăturilor Mântuitorului. Ea cuprinde o umblare zilnică conştiincioasă, pe urmele lui Hristos, Cel ce a consimţit să vină pe pământ în corp omenesc pentru a avea posibilitatea să ne dea o putere inaccesibilă nouă, altfel. Care este această putere? Este puterea de a primi învăţăturile lui Hristos şi de a le urma cu stricteţe.
6:20 În împotrivirea Sa faţă de rău şi lucrarea pentru alţii, Isus a dat oamenilor un exemplu de educaţie supremă. El L-a descoperit pe Dumnezeu ucenicilor Săi într-un mod care a făcut o lucrare deosebită în inima lor, o lucrare pe care de mult ne îndeamnă să-I îngăduim să o realizeze şi-n inima noastră. Sunt mulţi care, axându-se excesiv pe teorie, au pierdut din vedere puterea vie a exemplului Mântuitorului. Ei nu-L mai văd ca pe un slujitor umil şi tăgăduitor de sine. Ceea ce le trebuie este o contemplare a lui Isus. Zilnic ei au nevoie de exemplul Său de tăgăduire de sine şi de sacrificiu.
6:21 Avem nevoie de experienţa lui Pavel, care l-a făcut să scrie: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci
6:22 Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine"(Gal. 2,20).
6:23 Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, exprimată în caracter, este chiar cea mai înaltă educaţie. Ea este cheia care deschide porţile cetăţii cereşti. Intenţia lui Dumnezeu este ca toţi creştinii să posede această cunoaştere.
6:24 Cel a cărui minte este iluminată de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu îşi va da seama de răspunderea faţă de El şi faţă de lume şi va simţi că toate capacităţile sale trebuie dezvoltate într-un mod desăvârşit, deoarece el este acela care să vestească "puterile minunate" ale Celui ce cheamă "din întuneric la lumina Sa minunată"(1 Petru 2,9). Crescând în har şi în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, el îşi va da seama de propriile nedesăvârşiri, îşi va simţi ignoranţa şi va căuta constant să-şi păstreze şi să-şi dirijeze puterile minţii pentru a deveni un creştin inteligent. Discipolii pătrunşi de Duhul Sfânt vor atinge cunoaşterea la nivelul tuturor capacităţilor lor. Fără această experienţă, educaţia este dezbrăcată de adevărata ei strălucire şi slavă.
6:25 Minunea Cuvântului lui Dumnezeu este efectul pe care-l are adevărul divin asupra inimii, efect de curăţire şi înnobilare a sufletului prin Duhul Sfânt. Capacităţile dedicate fără rezervă lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt, se dezvoltă ferm şi armonios. Consacrarea şi sfinţenia stabilesc o relaţie atât de strânsă între Isus şi discipolii Săi,
6:26 încât aceştia devin asemenea Lui. Prin puterea lui Dumnezeu, caracterul slab şi oscilant al omului se schimbă într-unul al tăriei şi fermităţii. Creştinul devine o persoană principială, inteligentă, cu o judecată sănătoasă şi echilibrată. Având legătură cu Dumnezeu - izvorul luminii şi al înţelegerii - vederile lui nealterate de propriile sale păreri preconcepute se lărgesc, iar discernământul i se ascute. Cunoaşterea lui Dumnezeu, înţelegerea voinţei Lui descoperite - atât cât poate cuprinde mintea omenească - îi va face pe oameni buni atunci când este primită în caracter.
6:27 Cunoaşterea înseamnă putere, dar ea este o putere spre bine numai asociată cu adevărata sfinţenie. Ea trebuie însufleţită de Duhul lui Dumnezeu pentru servirea celor mai înalte aspiraţii. Cu cât este mai strânsă legătura noastră cu Dumnezeu, cu atât mai profund putem aprecia valoarea adevăratei ştiinţe, pentru că atributele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele în ceea ce El a creat, pot fi mai bine percepute de cel care Îl cunoaşte pe Creatorul tuturor lucrurilor, pe Autorul a tot ce înseamnă adevăr. Astfel de oameni pot câştiga cel mai mult prin cunoaştere, pentru că, aduse sub deplinul control al Duhului Sfânt , capacităţile lor sunt valorificate la maximum.