Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 52


52:1 Cap. 50 - Pericolul distracţiilor

52:2 Recente experienţe care au avut loc în colegiile şi sanatoriile noastre mă fac să revin asupra soliei pe care mi-a dat-o Domnul pentru profesorii şi elevii şcolii adventiste din Cooranbong - Australia.

52:3 În aprilie 1900, la "Avondale School", s-a hotărât câteva zile libere pentru lucrătorii creştini. Programul primei zile prevedea o întâlnire la capelă, dimineaţa, întâlnire la care eu şi alţi câţiva profesori ne-am adresat elevilor, amintindu-le ce a făcut Dumnezeu pentru construirea acestei şcoli şi vorbindu-le despre privilegiile şi posibilităţile lor de a fi elevii ei.

52:4 După adunare, restul zilei a fost petrecută de către elevi în diferite jocuri şi distracţii, unele dintre ele frivole, lipsite de bună cuviinţă şi groteşti.

52:5 În noaptea care a urmat, am revăzut cele întâmplate în timpul după-amiezii. Imaginea era clară înaintea ochilor mei şi am primit o solie pentru directorul şi profesorii şcolii.

52:6 Mi s-a arătat că, prin jocurile desfăşurate în acea după-amiază în şcoală, vrăjmaşul câştigase o victorie şi că profesorii fuseseră cântăriţi şi găsiţi uşori. Am fost mâhnită şi împovărată de gândul că aceia care se aflau în poziţii de răspundere deschiseseră poarta, invitându-l pe vrăjmaş, pentru că asta au făcut atunci când au îngăduit să se petreacă ceea ce s-a petrecut. Ca educatori, ei trebuia să fi fost fermi împotriva pătrunderii vrăjmaşului printre elevi. Prin îngăduinţa lor,

52:7 ei L-au întristat pe Duhul lui Dumnezeu. Elevii au fost încurajaţi într-o activitate ale căror efecte nu puteau fi uşor şterse. Calea distracţiilor deşarte nu are capăt şi orice pas făcut pe ea este un pas pe care Isus nu l-a făcut niciodată.

52:8 Această insinuare a răului era exact lucrul de care ei trebuia să păzească şcoala. "Avondale School" fusese înfiinţată nu pentru a fi la fel ca şcolile din lume ci, aşa cum Dumnezeu arătase, ea trebuia să fie o şcoală model. Şi, pentru că trebuia să fie o şcoală model, cei care răspundeau de ea trebuia să aranjeze totul potrivit planului lui Dumnezeu, eliminând tot ce nu era în acord cu voia Lui. Dacă ochii lor ar fi fost unşi cu alifie cerească, ei şi-ar fi dat seama că nu puteau îngădui să aibă loc manifestările din acea după-amiază, şi nu L-ar mai fi dezonorat pe Dumnezeu.

52:9 Miercuri dimineaţa, când le-am spus elevilor şi celorlalţi care se adunaseră cuvintele pe care Domnul mi le dăduse să le transmit, nu cunoşteam programul din după-amiaza acelei zile, pentru că nu primisem nici o informaţie. Cum au putut cei din conducerea şcolii să armonizeze ceea ce le spusesem cu activităţile care au urmat, activităţi cu un caracter ce făcea fără efect învăţătura pe care tocmai o primiseră de la Dumnezeu? Dacă puterea lor de percepţie n-ar fi fost puternic întunecată, ei ar fi înţeles că această învăţătură dezaproba asemenea manifestări.

52:10 Am simţit pe deplin importanţa cuvintelor pe care Domnul mi le dăduse atunci pentru profesori şi elevi. Această solie punea înaintea elevilor sarcini înalte. A şterge, prin distracţiile ce au urmat,

52:11 bunele impresii ale soliei lui Dumnezeu însemna, practic, a spune: "O, Doamne, nu dorim calea Ta. Vrem calea noastră, vrem să urmăm înţelepciunea noastră.

52:12 Noaptea, mi-a fost arătat din nou ceea ce se desfăşurase pe terenurile şcolii. Mi-a fost prezentată o imagine în care elevii jucau tenis şi cricket. Apoi, mi s-a dat o solie cu privire la caracterul acestor distracţii, ele fiindu-mi prezentate ca un gen de idolatrie, ca idolii neamurilor.

52:13 Pe teren nu se aflau numai spectatorii vizibili. Satana şi îngerii lui erau şi ei acolo. De asemenea, îngerii lui Dumnezeu, care slujesc celor ce trebuie să fie moştenitori ai mântuirii, erau prezenţi acolo nu pentru a aproba, ci pentru a dezaproba cele ce se petreceau. Ei erau ruşinaţi de faptul că asemenea manifestări erau activitatea unor pretinşi copii ai lui Dumnezeu. Forţele vrăjmaşului câştigau o importantă victorie, şi Dumnezeu era dezonorat. Cel care Îşi dăduse viaţa pentru a curăţi, înnobila şi sfinţi viaţa făpturilor omeneşti, era mâhnit de ceea ce se întâmpla acolo.

52:14 Auzind un glas, m-am întors să văd cine îmi vorbea. Atunci, demn şi solemn, Cineva mi-a spus: "Este aceasta sărbătoarea aniversării deschiderii şcolii? Este aceasta jertfa de mulţumire pe care o oferiţi lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care vi le-a dat? Lumea ar putea oferi la fel de bine o astfel de jertfă, cu această ocazie aniversară. Educatorii fac aceeaşi greşeală care a fost făcută de atâtea şi atâtea ori. Ei ar trebui să înveţe

52:15 din experienţele trecutului. Lumea aceasta nepăsătoare, nereligioasă, ar putea oferi din abundenţă asemenea jertfe, şi încă într-un chip mult mai acceptabil."

52:16 Întorcându-Se către profesori, El mi-a spus: "Aţi făcut o greşeală ale cărei efecte vor fi greu de şters. Domnul Dumnezeul Israelului nu este slăvit în această şcoală. Dacă ar îngădui ca acum viaţa voastră să se încheie, mulţi ar fi pierduţi, despărţiţi veşnic de Dumnezeu şi de cei drepţi."

52:17 Consecinţa abaterii de la ce este corect

52:18 Aceste lucruri sunt o repetare a experienţei lui Aaron când, la picioarele Sinaiului, a îngăduit începutul relelor, permiţând ca în tabăra lui Israel să pătrundă un spirit lumesc, de petrecere. Moise era pe munte cu Dumnezeu şi Aaron fusese lăsat să aibă grijă de popor. El şi-a dovedit slăbiciunea, neopunându-se cu fermitate propunerilor poporului. El ar fi putut să-şi exercite autoritatea, reţinând adunarea de la comiterea răului. Dar, ca şi în cămin, unde a dat greş cu copiii săi, el a dovedit o defectuoasă conducere a oamenilor. Slăbiciunea, în calitate de conducător, s-a văzut în dorinţa lui de a fi pe placul poporului, chiar şi cu preţul sacrificării principiilor. El şi-a pierdut puterea de a conduce chiar de prima dată, când le-a permis să se abată de la poruncile lui Dumnezeu. Şi, drept rezultat, spiritul idolatru a pătruns în tabără şi curentul produs n-a putut fi stăvilit până nu au fost luate măsuri drastice.

52:19 A fost nevoie de timp şi multă muncă pentru a şterge influenţa celor petrecute la "Avondale

52:20 School", în acea după-amiază de miercuri. Dar experienţa a constituit o lecţie folositoare celor răspunzători, pentru a-şi da seama de efectele acelor distracţii.

52:21 Ce experienţă de spus şi altora! Aceasta era o mărturie a ceea ce nu Dumnezeu face în şcoală, ci Satana. Grave sunt chiar şi consecinţele numai ale unei singure abateri de la învăţătura pe care Dumnezeu a dat-o cu privire la şcolile noastre. Odată barierele rupte, înaintarea vrăjmaşului va fi sigură, dacă Domnul nu smereşte inimile şi nu îndreaptă minţile.

52:22 Efortul redobândirii a ceea ce s-a pierdut prin manifestările din acea după-amiază i-a costat multă muncă pe profesori. Ei au fost greu puşi la încercare. La elevi, s-a văzut o dorinţă de mai multă distracţie şi mai puţină consideraţie pentru învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul cerului era astfel dezonorat, iar îngăduinţa faţă de dorinţele inimii fireşti după păcat şi plăceri era educaţia primită.

52:23 Cei care lucrează la educarea tinerilor trebuie să se conducă după înaltele şi sfintele principii pe care le-a dat Isus prin Cuvântul Său. Să nu uite că, pe cât posibil, ei trebuie să recâştige terenul pierdut, pentru a putea aduce în şcolile noastre spiritualitatea existentă în şcolile profeţilor.

52:24 Biblia, sfătuitorul nostru

52:25 Profesorii au nevoie de o cunoaştere profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia şi numai Biblia trebuie să fie

52:26 sfătuitorul lor. Cuvântul lui Dumnezeu este ca frunzele pomului vieţii. În el este satisfăcută orice dorinţă a celor care iubesc învăţăturile lui şi le pun în aplicare în viaţa lor practică. Mulţi dintre elevii ce vin în şcolile noastre sunt neconvertiţi, deşi se poate să fi fost botezaţi. Ei nu ştiu ce înseamnă să fii sfinţit printr-o credinţă a adevărului. Ei ar trebui învăţaţi să cerceteze şi să înţeleagă Biblia, pentru a-i primi învăţăturile în inimă şi a le aplica în viaţa de zi cu zi. Astfel, ei vor deveni tari în Domnul, pentru că tăria şi puterea spirituală se hrănesc cu pâinea vieţii.

52:27 Domnul doreşte ca ispravnicii Săi să-şi îndeplinească datoria cu credincioşie, în Numele şi în puterea Lui. Crezând în Cuvântul Său şi acţionând potrivit învăţăturilor Sale, ei pot merge din biruinţă în biruinţă. Dar când se depărtează de principiile neprihănirii, ei îşi formează o părere înaltă despre valoarea şi priceperea lor şi, inconştient, se glorifică pe ei înşişi. Domnul îi lasă pe aceştia să meargă singuri pe propria cale. Astfel, El le dă ocazia să se vadă aşa cum sunt şi să-şi arate altora slăbiciunile. El caută să-i înveţe că, întotdeauna, calea Sa trebuie urmată îndeaproape, că Scriptura, Cuvântul Său, trebuie luată aşa cum e şi că oamenii nu trebuie să-şi facă planuri potrivit judecăţii lor, respingând sfatul Său.

52:28 Şcolile noastre trebuie să fie ca şi şcolile profeţilor. În ele, trebuie studiate în mod serios adevărurile Bibliei. Dacă sunt prezentate minţii în mod corect şi respectate cu grijă, aceste adevăruri vor crea elevilor o dorinţă infinit mai nobilă decât aceea după distracţiile lumeşti.

52:29 Venind aproape de Dumnezeu, devenind părtaşi ai naturii divine, pentru ei distracţiile pământeşti nu vor mai însemna nimic. Mintea elevilor va tinde mai sus şi, privind caracterul lui Hristos, ei se vor strădui să fie asemeni Lui.

52:30 Activitate folositoare, nu plăcere egoistă

52:31 În locul activităţilor recreative, care doar distrează, trebuie găsite acţiuni din care să rezulte ceva bun. Copiii sunt trimişi la şcolile noastre pentru a primi o educaţie care să-i califice pentru a merge lucrători pentru cauza lui Dumnezeu. Satana vrea să-i facă să creadă că distracţiile sunt necesare pentru sănătatea fizică. Domnul, însă, a declarat că o cale mai bună pentru ei este aceea de a face mişcare, muncind fizic şi lăsând ca activităţile folositoare să ia locul plăcerilor egoiste. Dacă este îngăduită, dorinţa după distracţii va dezvolta repede o aversiune faţă de exerciţiul sănătos al trupului şi minţii, pe care îl fac cei eficienţi în a-i ajuta pe alţii şi pe ei înşişi.

52:32 Dumnezeu îi binecuvântează pe oamenii cu talente nu pentru a rămâne nefolosite sau pentru a fi folosite în scopul satisfacerii de sine, ci pentru a le folosi spre binele altora. Domnul oferă oamenilor talantul timpului, pentru ca, prin el, aceştia să-I aducă, slavă. Când acest talant este folosit pentru plăceri egoiste, orele astfel consumate sunt pierdute pentru întreaga veşnicie.

52:33 Tineretul nostru are nevoie să fie înconjurat de influenţe sănătoase, înălţătoare. El trebuie păstrat în dragostea de adevăr. Standardul pus înaintea tinerilor trebuie să fie înalt.