Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi 40:2


40:2 Intră în orânduiala lui Dumnezeu ca resursele fizice, precum şi cele intelectuale, să fie puse la treabă; dar caracterul exerciţiului fizic abordat trebuie să fie în perfectă armonie cu lecţiile date de Isus ucenicilor Săi. Acele lecţii trebuie astfel exemplificate în viaţa creştinilor, încât, în întreaga activitate a educatorilor şi elevilor săi, agenţii cerului să nu poată spune despre ei că sunt "iubitori de plăceri". Aceasta este starea actuală a multora: "Iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu" (2 Tim. 3,4). Astfel, Satana şi îngerii lui îşi întind capcanele pentru suflete. El lucrează la mintea profesorilor şi elevilor pentru a-i face să se angajeze în activităţi şi jocuri ce vor deveni puternic acaparatoare şi care sunt de natură să întărească pasiunile josnice şi să dea naştere la pofte şi dorinţe rele, ce vor contracara acţiunile Duhului lui Dumnezeu asupra inimii omului.