Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 31


31:1 Cap. 29 - Influenţa anturajului

31:2 Cuvântul lui Dumnezeu pune un mare accent pe influenţa anturajului chiar şi asupra oamenilor maturi. Cu cât este mai mare puterea acestei influenţe asupra minţii şi a caracterului copiilor şi tinerilor, care sunt în formare! Compania pe care ei o întreţin, principiile pe care le adoptă, obiceiurile pe care şi le formează vor decide asupra valorii lor aici şi asupra viitorului lor.

31:3 Este cumplit şi ar trebui ca inimile părinţilor să tremure, deoarece, în atât de multe şcoli şi colegii, unde tinerii sunt trimişi pentru instruire, predomină influenţe care deformează caracterul, distrag mintea de la adevăratele scopuri ale vieţii şi coboară nivelul moral. În contact cu cei nereligioşi şi iubitori de plăceri, mulţi tineri îşi pierd simplitatea şi puritatea, credinţa în Dumnezeu şi spiritul sacrificiului de sine pe care părinţii creştini l-au nutrit şi apărat prin instruire atentă şi rugăciune stăruitoare.

31:4 Este inevitabil ca tinerii să aibă nişte prieteni şi, în mod automat, ei vor resimţi influenţa celor cu care se asociază. Există nişte legături tainice, care apropie sufletele astfel încât inima unuia să răspundă inimii celuilalt. Ei iau unul de la celălalt idei, sentimente şi chiar spiritul. Această asociere poate fi o binecuvântare sau un blestem. Tinerii se pot ajuta şi întări unul pe altul, îmbunătăţindu-şi comportamentul, disponibilităţile, cunoştinţele; sau, permiţându-şi să fie neglijenţi şi necredincioşi, ei pot exercita o influenţă demoralizatoare.

31:5 Problema alegerii tovarăşilor este o problemă pe care elevii trebuie învăţaţi să o privească în mod serios. Printre

31:6 tinerii ce frecventează şcolile noastre, întotdeauna vor exista două categorii: cei care caută să-I placă lui Dumnezeu şi să asculte de profesori şi cei plini de un duh de neascultare. Dacă tinerii noştri merg alături de cei mulţi, care fac răul, influenţa acelora îi va arunca de partea vrăjmaşului sufletelor.

31:7 S-a spus pe bună dreptate: "Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti." Tinerii nu reuşesc să-şi dea seama cât de uşor le pot fi afectate caracterul şi reputaţia, în funcţie de alegerea companiei. Omul caută compania acelora ale căror gusturi, obiceiuri şi practici îi sunt plăcute. Cel care preferă societatea celor ignoranţi şi vicioşi, în locul societăţii celor buni şi înţelepţi, dovedeşte că propriul Său caracter este deficitar. La început, gusturile şi obiceiurile lui pot fi total diferite de ale acelora a căror companie o caută; dar, pe măsură ce se amestecă în această categorie, gândurile şi simţămintele lui se schimbă. El sacrifică principiile şi, discret, dar inevitabil, se coboară la nivelul tovarăşilor lui. Aşa cum întotdeauna o apă curgătoare preia caracteristicile solului pe care îl străbate, principiile şi obiceiurile tânărului devin, în mod invariabil, impregnate de caracteristicile celor cu care se însoţesc.

31:8 Elevii trebuie învăţaţi să se opună ferm ademenirilor spre rău, care se ivesc în urma întovărăşirii cu alţi tineri. Fiind expuşi ispitei, singura protecţie faţă de rău este Isus prezent în inima lor. Ei trebuie să înveţe a privi necontenit la Isus, a-I studia virtuţile, a-L face zilnic modelul lor. Atunci, adevărul adus în sanctuarul intim al propriului suflet le va sfinţi viaţa.

31:9 Ei trebuie învăţaţi să-şi cântărească acţiunile, să judece de la cauză la efect, să cântărească pierderea sau câştigarea veşnică a vieţii, să se hotărască dacă vor sluji intereselor vrăjmaşului sau se vor dedica pentru a servi neprihănirea. Întovărăşindu-se cu cei care umblă în acord cu principiile, chiar şi tinerii mai neglijenţi vor învăţa să iubească neprihănirea. Şi, făcând ceea ce trebuie, în inimă li se va naşte un dezgust pentru ceea ce este mărunt, banal şi diferit de principiile Cuvântului lui Dumnezeu.

31:10 Tăria caracterului constă în două elemente - puterea voinţei şi puterea autocontrolului. Mulţi tineri consideră greşit pasiunea puternică, necontrolată, drept tărie de caracter. Adevărul este că acela care este condus de propriile pasiuni este un om slab. Adevărata măreţie şi nobleţe a omului se măsoară în funcţie de puterea lui de a-şi controla simţurile şi nu în puterea simţurilor lui de a-l subjuga. Cel mai tare om este cel care, sensibil la nedreptate, îşi reprimă totuşi mânia şi-şi iartă vrăjmaşii.

31:11 Dumnezeu ne-a dat putere intelectuală şi morală, dar, în mare măsură, fiecare este arhitectul propriului său caracter. Cu fiecare zi, construcţia se apropie de termen. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să avem grijă cum construim, să vedem dacă clădirea noastră are ca temelie stânca veşnică. Vine timpul când se va dovedi cum este construcţia noastră. Acum este vremea ca toţi să-şi cultive capacităţile pe care li le-a dat Dumnezeu, pentru a-şi putea forma caractere folositoare aici, dar şi într-o viaţă mai bună, de apoi.

31:12 Credinţa în Hristos, ca Mântuitor personal, va da tărie şi consistenţă caracterului. Aceia care au o credinţă sinceră în Hristos, vor fi calmi, ştiind că ochiul lui Dumnezeu este asupra lor, că Judecătorul tuturor oamenilor le cântăreşte valoarea morală, că inteligenţele cerului veghează să vadă ce fel de caracter dezvoltă.

31:13 Tinerii fac uneori nişte greşeli atât de grave, deoarece ei nu învaţă din experienţa celor mai în vârstă decât ei. Elevii nu-şi pot permite să ironizeze sau să ia în derâdere atenţionările părinţilor şi educatorilor. Ei trebuie să preţuiască orice lecţie, realizând în acelaşi timp nevoia lor de o învăţătură mai adâncă decât ar putea să ofere orice om. Atunci când, prin credinţă, Hristos locuieşte în inimă, Duhul Său devine o putere de curăţire şi înviorare a sufletului. Adevărul în inimă nu poate rata o influenţă de îndreptare asupra vieţii. Atât profesorii, cât şi elevii, trebuie să ţină adevărul lui Dumnezeu ca pe o comoară de cel mai mare preţ, care nu trebuie devalorizată prin practici care nu se potrivesc caracterului ei sfânt.

31:14 Acei elevi care acum se află departe de căminul lor, departe de directa influenţă a părinţilor lor, nu trebuie să uite că ochiul Tatălui lor ceresc este asupra lor. El îi iubeşte pe tineri, le cunoaşte nevoile, le înţelege ispitele. El vede în ei mari posibilităţi şi este gata să-i ajute pentru a atinge cel mai înalt standard, dacă ei realizează nevoia lor şi-I caută ajutorul.

31:15 Copii, zi şi noapte, rugăciunile părinţilor voştri se înalţă la Dumnezeu pentru voi; zi de zi, grija lor iubitoare

31:16 vă urmăreşte. Ascultaţi de rugăminţile şi de avertizările lor şi hotărâţi-vă ca, prin orice mijloace care vă stau în putere, să vă ridicaţi deasupra răului care vă înconjoară. Nu puteţi să distingeţi cât de perfid va lucra vrăjmaşul pentru a vă corupe minţile şi obiceiurile, şi pentru a vă insufla principiile răului.

31:17 S-ar putea să nu vedeţi un real pericol în primul pas spre frivolitate şi căutarea plăcerii, şi să credeţi că, atunci când veţi dori să vă schimbaţi cursul, o veţi putea face la fel de uşor ca atunci când aţi înfăptuit răul. Dar este o greşeală. Prin alegerea unor tovărăşii rele, mulţi au fost conduşi, pas cu pas, de pe calea virtuţii în adâncurile neascultării şi pierzării, unde, cândva, crezuseră că este imposibil ca ei să cadă.

31:18 Elevul care cedează ispitei îşi slăbeşte influenţa spre bine, iar cel care, printr-un greşit curs al faptelor, devine agentul vrăjmaşului sufletelor trebuie să-I dea lui Dumnezeu socoteală pentru rolul jucat, ca piatră de poticnire în calea altora. De ce să aibă copiii legătură cu marele apostat? De ce să devină ei agenţii lui, care-i ispitesc pe alţii? Mai bine zis, de ce să nu înveţe ei să-şi ajute şi încurajeze colegii şi profesorii? Este privilegiul lor de a-i ajuta pe profesori în sarcinile lor, pe care Satana vrea să le facă grele şi descurajatoare. Ei pot crea o atmosferă bună, destinsă. Fiecare elev se poate bucura de conştiinţa că se află de partea lui Hristos, dovedind respect pentru ordine, sârguinţă şi ascultare, şi refuzând să-i acorde câtuşi de puţin din capacităţile şi influenţa sa

31:19 marelui vrăjmaş a tot ce este bun şi înălţător.

31:20 Elevul care are consideraţie pentru adevăr şi o reală concepţie despre datorie poate face mult pentru a-şi influenţa colegii spre Hristos. Tinerii care sunt la acelaşi jug cu Mântuitorul nu vor fi nesupuşi. Ei nu vor urmări plăcerea lor egoistă. Pentru că sunt una cu Hristos în duh, ei vor fi una cu El şi în fapte. Elevii mai mari din şcolile noastre ar trebui să ştie totdeauna că stă în puterea lor formarea obiceiurilor şi practicilor elevilor mai mici ca ei şi ar trebui să valorifice la maximum orice ocazie. Aceşti elevi mai mari să fie hotărâţi ca, prin influenţa lor, să nu-şi trădeze camarazii, dându-i pe mâna vrăjmaşului.

31:21 Isus va fi ajutorul tuturor celor care îşi pun încrederea în El. Aceia care sunt în legătură cu Hristos, au fericirea la comanda lor. Ei urmează calea pe care îi conduce Mântuitorul lor, răstignindu-se pentru El, împreună cu poftele şi slăbiciunile lor. Ei şi-au clădit speranţele pe Hristos şi, astfel, furtunile pământului nu au putere să-i scoată din temelia lor cea sigură.

31:22 Rămâne ca voi, tineri şi tinere, să hotărâţi dacă veţi deveni demni de încredere şi credincioşi, pregătiţi şi hotărâţi să luaţi o poziţie dreaptă în orice împrejurare. Vreţi să vă formaţi obiceiuri corecte? Căutaţi atunci compania acelora cu un moral sănătos şi ale căror aspiraţii vizează ceea ce este bine. Preţiosul timp de probă este oferit pentru a vă putea îndepărta orice defect din caracter şi asta trebuie să urmăriţi nu numai pentru a obţine viaţa veşnică, ci şi pentru a putea fi de folos în această viaţă. Un caracter bun

31:23 este un capital mai de preţ decât aurul şi argintul. El nu este atins de panică sau de eşecuri şi, atunci când posesiunile pământeşti vor fi spulberate, el va aduce beneficii mari. Integritatea, fermitatea şi perseverenţa sunt calităţi pe care toţi trebuie să caute să le cultive cu seriozitate; ele îl îmbracă pe posesorul lor cu o putere irezistibilă - o putere ce-l face tare în a face binele, tare în a rezista răului, tare în a suporta duşmănia.

31:24 Dragostea de adevăr şi simţul responsabilităţii de a-L slăvi pe Dumnezeu sunt cele mai puternice stimulente pentru cultivarea intelectului. Cu această motivaţie, copilul nu poate fi un uşuratic. El va fi întotdeauna serios, învăţând ca unul conştient că ochiul lui Dumnezeu veghează şi că cerul întreg este angajat în educarea lui. El va deveni bine intenţionat, generos, bun, curtenitor, eficient, asemenea lui Hristos. Inima şi mintea lui vor fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu.

31:25 Tinerii care sunt în armonie cu Hristos îşi vor alege tovarăşi care să-i ajute să facă binele şi vor evita societatea acelora care nu-i ajută în stabilirea unor principii şi scopuri nobile. Pretutindeni se găsesc tineri a căror minte este îndreptată către modele inferioare. Când vin în contact cu această categorie, tinerii care sunt, fără rezervă, de partea lui Hristos vor sta hotărâţi pentru ceea ce raţiunea şi conştiinţa le spune că este drept.