Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi 23:16


23:16 Lucrarea educatorilor este o lucrare importantă. Ei trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu meditaţia lor. Dumnezeu va comunica prin Duhul Său Sfânt cu sufletul. Rugaţi-vă, în vreme ce studiaţi: "Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii tale" (Ps. 119,18). Atunci când, prin rugăciune, educatorul se va sprijini pe Dumnezeu, Duhul lui Hristos va veni peste el, şi Dumnezeu va lucra astfel prin el, la mintea elevului. Duhul Sfânt umple mintea şi inima cu speranţă, curaj şi imagini biblice, care vor fi transmise elevului. Cuvintele adevărului vor creşte în importanţă şi vor căpăta o lărgime şi o adâncime ale înţelesului pe care niciodată instructorul nu le-a visat. Frumuseţea şi valoarea Cuvântului lui Dumnezeu au o influenţă transformatoare asupra minţii şi caracterului; scânteile iubirii cerului vor cădea în inima copiilor ca o inspiraţie. Putem aduce la Hristos sute şi mii de copii, dacă vom lucra pentru ei. (Special Testimonies to the Battle Creek Church - 15 Decembrie, 1897, Cooranbong).