Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, 21


21:1 Cap. 19 - Şcoli acasă

21:2 În vreme ce continuăm să înfiinţăm şcolii ale bisericii, va trebui să găsim o soluţie şi pentru copiii aflaţi în zone unde nu poate exista o şcoală. Pe cât posibil, toţi copiii noştri trebuie să se bucure de privilegiul unei educaţii creştine. Pentru aceasta, sunt cazuri când trebuie să înfiinţăm şcoli de-ale noastre acasă. Ar fi bine dacă mai multe familii vecine s-ar uni şi ar angaja un profesor credincios, temător de Dumnezeu, care să le ofere părinţilor acel ajutor necesar la educarea copiilor lor. Aceasta va fi o mare binecuvântare pentru multe grupe izolate de păzitori ai Sabatului şi o iniţiativă mult mai plăcută Domnului decât aceea adoptată uneori, de a-i trimite pe copii departe de casă, pentru a frecventa una dintre şcolile noastre mari.

21:3 Micile noastre grupe de păzitori ai Sabatului trebuie să ţină sus lumina înaintea vecinilor lor. Iar copiii pot fi de mare ajutor părinţilor, după încheierea orelor de clasă. Căminul creştin bine pus la punct, este locul cel mai bun în care tinerii pot primi o educaţie de la părinţi, conform cu porunca Domnului.

21:4 Anii gingaşi ai copilăriei sunt anii de mare responsabilitate pentru taţi şi mame. Părinţii au de îndeplinit o misiune sacră în învăţarea copiilor lor să participe la purtarea poverilor gospodăriei, să se mulţumească cu o hrană simplă şi cu haine nepretenţioase, dar îngrijite. Pretenţiile părinţilor trebuie să fie întotdeauna rezonabile. Bunătatea trebuie manifestată nu printr-o indulgenţă nesăbuită, ci printr-o înţeleaptă conducere. Părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor cu

21:5 blândeţe, fără cicăleală sau vânare de greşeli, căutând să-şi lege inima de inima lor prin şnururile de mătase ale iubirii. Cu toţii, taţi şi mame, educatori, fraţi şi surori mai mari, trebuie să devină o forţă educatoare, care să promoveze orice interes spiritual şi să aducă în cămin şi-în şcoala de acasă o atmosferă sănătoasă, care-i va ajuta pe cei mici să crească potrivit voinţei Domnului.

21:6 Studiul Bibliei în cămin

21:7 Copiii noştri sunt proprietatea lui Dumnezeu; ei au fost cumpăraţi cu un preţ. Acest gând trebuie să ne inspire în tot ceea ce facem pentru ei. Cea mai eficientă metodă de a le face posibilă mântuirea şi de a-i scoate din calea ispitei este instruirea lor constantă în Cuvântul lui Dumnezeu. Devenind elevi împreună cu copiii lor, părinţii vor descoperi că ei înşişi cresc mai repede în har şi în cunoaşterea adevărului. Necredinţa va dispărea, sporind credinţa şi activitatea, iar încrederea şi certitudinea se vor adânci pe măsura urmării căii cunoaşterii lui Dumnezeu. Rugăciunile lor vor determina o transformare, ei devenind mai sârguincioşi şi mai sinceri. Hristos este capul bisericii Sale, infailibila legătură a poporului Său. El va oferi harul Său necesar celor care Îl caută pentru înţelepciune şi învăţătură.

21:8 Dumnezeu ar vrea ca noi să vedem aceste lucruri în sfânta lor importanţă. Este privilegiul fraţilor, surorilor şi al părinţilor de a coopera, învăţându-i pe cei mai mici să guste bucuria vieţii cu Isus, şi obişnuindu-i să urmeze exemplul Său. Copiilor mai mari din aceste familii

21:9 izolate, le spun: Nu trebuie ca toţi să-şi lase răspunderile gospodăreşti pentru a urma şcolile noastre, în vederea obţinerii unei pregătiri pentru lucrare. Nu uitaţi că în mijlocul căminului este de făcut o mare lucrare pentru Maestru. În cămin se află copiii mai mici, care trebuie educaţi, uşurând astfel poverile mamei.

21:10 Membrii mai mari ai familiei să nu uite că această parte a viei Domnului are nevoie de o îngrijire credincios şi să se hotărască să-şi pună la lucru cele mai bune capacităţi pentru a face căminul atrăgător şi pentru a se ocupa în mod blând şi înţelept de copiii mai mici. Există în căminele noastre tineri pe care Domnul i-a înzestrat cu capacitatea de a oferi altora cunoştinţa dobândită de ei. Aceştia trebuie să-şi dea silinţa pentru a păstra proaspete în mintea lor lecţiile spirituale. Şi, învăţând pe alţii, ei înşişi pot învăţa, devenind astfel elevi şi profesori în acelaşi timp. Ei vor descoperi idei noi şi orele de studiu le vor fi în egală măsură plăcere şi câştig.

21:11 Agenţi misionari

21:12 Le spun taţilor şi mamelor: puteţi fi educatori în căminele voastre, puteţi fi agenţi misionari. Părinţii trebuie să simtă nevoia de a fi misionari în cămin, nevoia de a păstra atmosfera căminului liberă de influenţa vorbirii aspre, nevoia de a face din cămin un loc unde îngerii lui Dumnezeu să poată intra, binecuvânta şi încununa cu succes eforturile depuse.

21:13 Părinţii să se unească pentru a asigura un loc de instruire zilnică pentru copiii lor, alegând ca profesor pe cineva care este apt pentru această lucrare şi care, ca un serv consacrat al lui

21:14 Hristos, va creşte el însuşi în cunoştinţă, pe măsură ce împarte învăţătură. Profesorul care s-a consacrat în slujba Domnului va fi capabil de o lucrare hotărâtă în serviciul misionar şi-i va educa pe copii în acelaşi spirit.

21:15 Taţii şi mamele trebuie să coopereze cu profesorul, lucrând cu sârg pentru mântuirea copiilor lor. Dacă părinţii îşi vor da seama de importanţa acestor mici centre de educaţie, cooperând la lucrarea pe care Dumnezeu o doreşte făcută în această vreme, planurile vrăjmaşului cu copiii noştri vor suferi mult.

21:16 "Învăţaţi pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, după ce va îmbătrâni, nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6). Copiii sunt de multe ori ispitiţi să se supere când li se interzice ceva. Dar, mai târziu, ei îi vor binecuvânta pe părinţii lor pentru credincioasa îngrijire şi stricta supraveghere care i-a păzit şi călăuzit în anii lor de lipsă de experienţă.

21:17 Dragi profesori, când vă gândiţi la nevoia voastră de putere şi de călăuzire, - nevoie pe care nu poate să o satisfacă nici un izvor omenesc, - vă implor să vă îndreptaţi atenţia la făgăduinţele Aceluia care este Minunat, Sfetnic. "Iată", spune El, "că ţi-am pus înainte

21:18 o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide" (Apoc. 3,8); "Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde" (Ier. 33,3); "Te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta" (Ps. 32,8); "În toate zilele, până la sfârşitul veacului", "Eu sunt cu voi." (Mat. 28,20).

21:19 Aceasta fiind pregătirea cea mai înaltă pentru lucrarea voastră, vă îndrept atenţia spre cuvintele, viaţa şi metodele celui mai mare Învăţător. Vă implor, gândiţi-vă la El. Iată adevăratul vostru ideal. Priviţi-L, meditaţi la El, până când Spiritul adevăratului Învăţător va lua în stăpânire inima şi viaţa voastră. Privind "ca într-o oglindă slava Domnului", veţi fi "schimbaţi în acelaşi chip al Lui" (2 Cor. 3,18). - (Education, pg. 282)

21:20 Părinţii trebuie să aibă permanent în minte obiectivul ce trebuie atins - perfecţiunea caracterelor copiilor lor. Acei părinţi care-şi educă bine copiii, dezrădăcinând din viaţa lor orice trăsătură rea, îi califică pentru a deveni misionari ai lui Hristos în adevăr, dreptate şi sfinţenie. Cel care, în copilăria sa, slujeşte lui Dumnezeu, unind "cu credinţa fapta, cu fapta cunoştinţa, cu cunoştinţa înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de fraţi, cu dragostea de fraţi iubirea de oameni" (2 Petru 1,5-7), se pregăteşte pentru a auzi şi a răspunde chemării: "Vino, copile, intră într-o şcoală mai înaltă!"

21:21 Credeţi că nu vom mai învăţa nimic în cer? Nu avem nici cea mai slabă idee despre ceea ce se va deschide atunci înaintea ochilor noştri. Ne vom plimba împreună cu Hristos pe lângă râuri de viaţă. El ne va arăta frumuseţea şi slava naturii şi ne va descoperi ce este El pentru noi şi ce suntem noi pentru El. Adevărul pe care acum, datorită limitelor noastre, nu-l putem cunoaşte îl vom cunoaşte atunci.

21:22 Nici o şcoală şi nici colegiul nostru nu pot asigura condiţiile pentru clădirea caracterului copilului pe o temelie bună, aşa cum o poate face căminul.