Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi 19:2


19:2 Viaţa nu este dată pentru a o trăi în lenevie şi plăceri egoiste. Fiecăruia dintre cei care îşi vor dezvolta capacităţile date de Dumnezeu, îi stau înainte mari posibilităţi. Din acest motiv, instruirea tineretului este o chestiune de maximă importanţă. Fiecare copil născut în cămin este un credit sacru. Dumnezeu le spune părinţilor: "Luaţi acest copil şi creşteţi-l pentru Mine, pentru a putea fi o onoare la adresa Numelui Meu şi un canal prin care binecuvântările Mele să se reverse asupra lumii". Pentru a-l face pe copil potrivit pentru o astfel de viaţă, se cere ceva mai mult decât o educaţie parţială, unilaterală, care îi va dezvolta intelectul, în paguba capacităţilor fizice. Dezvoltarea necesită toate facultăţile - ale minţii şi ale trupului - şi asta este lucrarea pe care părinţii, ajutaţi de educator, trebuie să o facă pentru copiii şi tinerii aflaţi în grija lor.